Se spune că îngerii sunt în cer, dar aici au fost îngeri adevărați!
Nu am știut ce o să urmeze nici peste cinci minute, nici peste zece, peste o săptămână deja era prea mult să mă gândesc. Este un copil salvat chiar la limită.
Avem o inimioară perfectă! Domnii doctori ne-au făcut-o nouă, nou-nouță, ca în țiplă! Am terminat cu teama, am terminat cu frica am terminat cu toate. Acum ne bucurăm!
Le mulțumesc foarte mult tuturor! Și acum sunt surprinsă să văd că încă mai există oameni atât de buni, dornici să ajute necondiționat. Nu am crezut că vom primi ajutor atât de repede.
În inima fiului meu, ei au lăsat urme pentru toată viața în cel mai frumos mod posibil! Mă înclin în fața dumneavoastră pentru redăruirea vieții și pentru bunătate!