Vino la SANADOR pentru testele esențiale în stabilirea diagnosticului cert, necesare pentru stabilirea conduitei terapeutice ulterioare!

Anatomia patologică, denumită și „coloana vertebrală a medicinei bazată pe dovezi”, este o ramură a medicinei ce studiază efectul cauzal și mecanismul de apariție al unei boli asupra structurilor din organism. Rolul principal al medicului anatomopatolog este de a stabili diagnosticul final al bolilor prin studiul amănunțit al structurii și funcției organelor, țesuturilor, celulelor și structurilor subcelulare, până la nivel molecular. Diagnosticul anatomopatologic vine în completarea datelor clinice pentru stabilirea diagnosticului de certitudine și, pe baza acestuia, a conduitei terapeutice optime.

Anatomia patologică este partea componentă a medicinei aflată la granița dintre clinic și paraclinic, deoarece bazele structurale (morfologice și histopatologice) ale sindroamelor și bolilor se studiază în strânsă legătură cu manifestările clinice. Orientarea clinico-anatomică demonstrează importanța anatomiei patologice în activitatea practică a medicului, indiferent de specialitatea lui.

Watch on YouTube
  • La SANADOR, îți oferim cele mai bune soluții de diagnostic anatomopatologic prin medici cu experiență vastă și cu ajutorul echipamentelor moderne. Vino la SANADOR!

Departamentul de Anatomie Patologică

Departamentul de Anatomie Patologică asigură efectuarea testelor de diagnostic pentru biopsii, fragmente tisulare excizate, aspirate și pentru alte specimene biologice. De asemenea, necropsiile efectuate în vederea stabilirii cauzei decesului unei persoane constituie parte integrantă din activitatea Departamentului de Anatomie Patologică.

Departamentul de Anatomie Patologică dispune de personal medical calificat și specializat (chiar supraspecializat, pentru diverse sisteme și organe), compus din medici anatomopatologi, tehnicieni și asistenți preparatori. Experiența medicilor și a tehnicienilor este dezvoltată pe parcursul multor ani de practică, prin prelucrarea și diagnosticarea atentă, minuțioasă, microscopică și macroscopică, a afecțiunilor de orice fel.

Medicul de Anatomie patologică interpretează rezultatele biopsiilor, ale fragmentelor tisulare excizate sau ale preparatelor biologice, monitorizează parcursul acestora în laborator și stabilește diagnosticul final.

Departamentul de Anatomie Patologică oferă și serviciul „second opinion” (a doua opinie medicală), prin care pacientul poate beneficia de opinia unui medic anatomopatolog cu experiență. Acesta poate confirma diagnosticul cancerului (sau al altei afecțiuni) stabilit inițial sau poate oferi informații adiționale în ceea ce privește diagnosticul de certitudine și eventualele teste suplimentare necesare în scop diagnostic.

  • Laboratorul de Anatomie Patologică are ca scop menținerea excelenței și acurateței diagnosticului, oferind servicii și consultanță de cea mai înaltă calitate. Vino la SANADOR pentru a un diagnostic sigur!

Laboratorul de Anatomie Patologică SANADOR

La SANADOR, îți oferim cele mai bune soluții de diagnostic anatomopatologic datorită experienței medicilor și echipamentelor de ultimă generație. Personalul medical este preocupat în permanență de asigurarea calității investigațiilor medicale în vederea elaborării diagnosticelor finale corecte.

SANADOR dispune de un Laborator de Anatomie Patologică acreditat RENAR (organismul național de reglementare), care include:

  • Compartimentul de citologie;
  • Compartimentul de histopatologie;
  • Compartiment de imunohistochimie;
  • Compartimentul de prosectură.

Laboratorul de Anatomie Patologică este dotat de cu echipamente și reactivi de ultimă generație, conforme cu reglementările în vigoare, fiind acreditat RENAR conform standardului SR EN ISO 15189:2013 în urma unor scheme de control extern al calității.

Activitatea Laboratorului de Anatomie Patologică SANADOR include:

  • Interpretarea examenului extemporaneu (intraoperator);
  • Raportul anatomopatologic;
  • Prelucrarea și diagnosticarea pieselor recoltate sau preparate în alte unități sanitare;
  • Examene citologice;
  • Teste de imunohistochimie (IHC) și hibridizare in situ (ISH).

Examenul anatomopatologic intraoperator

Examenul intraoperator, denumit și examen extemporaneu, este solicitat de medicul chirurg în timpul intervenției chirurgicale pentru efectuarea unui diagnostic prezumptiv rapid și pentru stabilirea conduitei chirurgicale adecvate. Medicul anatomopatolog oferă diagnosticul de certitudine pentru o varietate de afecțiuni și pentru majoritatea specialităților medicale.

Ca exemplu, în timpul unei intervenții chirurgicale de rezecție a unei tumori, medicul anatomopatolog examinează țesuturile îndepărtate chirurgical și stabilește împreună cu medicul chirurg limita de rezecție a țesutului afectat.

Examenul extemporaneu include evaluarea macroscopică și microscopică a țesutului examinat, medicul acționând rapid pentru obținerea unui rezultat histopatologic, ce cuprinde numai afirmarea sau infirmarea malignității. Acesta este utilizat pentru luarea deciziei terapeutice intraoperatorii – orice altă decizie terapeutică urmând a se lua ulterior, pe baza diagnosticului definitiv la parafină.

Raportul anatomopatologic

Raportul anatomopatologic reprezintă prelucrarea și interpretarea probelor bioptice prelevate prin puncție aspirativă cu ac, prin metode endoscopice sau prin intervenții chirurgicale diverse. Se obține un diagnostic histopatologic, cu implicații în stabilirea tratamentului și a prognosticului bolii. Raportul include termeni medicali tehnici, fiind recomandată consultarea cu medicul curant pentru a înțelege conținutul acestuia.

Buletinul histopatologic este elaborat numai de medicul anatomopatolog, acesta cuprinzând diagnosticul histopatologic și, obligatoriu, numărul de ordine din registrul de biopsii, data înregistrării, datele din biletul de trimitere, descrierea macroscopică a piesei, descrierea microscopică a piesei, concluzia diagnostică, semnătura și parafa medicului anatomopatolog.

Laboratorul de Anatomie Patologică oferă servicii de diagnostic histopatologic pentru o varietate de afecțiuni medicale, cel mai frecvent din următoarele specialități: dermatologie, ginecologie, urologie, hematologie, nefrologie, oftalmologie, chirurgie generală, chirurgie oncologică, chirurgie toracică și fetală.

Examenul citologic

Citopatologia este o ramură a anatomiei patologice care examinează celulele dintr-un specimen biologic. Examenul citologic este folosit în principal pentru screeningul cancerului și al patologiei fetale, pentru citologie cervico-vaginală - frotiuri Babeș-Papanicolau - sau pentru diagnosticul agenților infecțioși. De asemenea, examenul citologic poate fi utilizat pentru diagnosticul unui proces inflamator sau neoplazic.

Produsele patologice celulare pot fi recoltate prin raclajul suprafeței tisulare (în cazul frotiului cervico-vaginal), prin colectarea lichidelor biologice (urină, lavaj bronho-alveolar, spută), prin aspirație cu ac fin (lichid de ascită, lichid pleural, lichid cerebrospinal) sau prin biopsierea țesutului (spre exemplu, biopsie renală, biopsie lichidă sau biopsie hepatică).

Laboratorul de Anatomie Patologică are ca scop menținerea excelenței și acurateței diagnosticului, oferind servicii și consultanță de cea mai înaltă calitate. Vino la SANADOR pentru a un diagnostic sigur!

Imunohistochimie la SANADOR

Imunohistochimia este ramura anatomopatologiei ce rezultă din combinația a două științe: imunologie și histochimie, având ca scop evidențierea proprietăților antigenice ale unor substanțe într-un țesut, utilizând anticorpi monoclonali sau seruri polireactive. Vizualizarea substanțelor antigenice se poate face atât la nivel tisular, cât și la nivel celular sau subcelular, pe preparate la gheață sau parafină.

Watch on YouTube

Tehnicile imunohistochimice sunt practicate de rutină pentru:

  • Clasificarea histogenetică a tumorilor slab diferențiate sau anaplazice;
  • Diagnosticul pozitiv al bolilor hematologice;
  • Tipizarea tumorilor;
  • Detecția antigenelor virale și microbiene;
  • Evidențierea factorilor prognostici;
  • Stabilirea susceptibilității de răspuns la tratament a unor tumori.

Imunohistochimia are un impact decisiv în diagnosticul anatomopatologic, deoarece oferă diagnosticul pozitiv, de certitudine, pentru țesuturile dificil de evaluat cu ajutorul histopatologiei clasice. Examenul histopatologic clasic va fi completat, atunci când este necesar și există această posibilitate, de examenul imunohistochimic al țesutului prelucrat la parafină.

Examenul inumohistochimic este, în mod particular, de mare ajutor în stabilirea malignității unei tumori, a stadiului evolutiv al acesteia, în identificarea celulelor dintr-o metastază și a originii lor, dar și pentru a identifica exact localizarea primară a tumorii. De asemenea, imunohistochimia stabilește factorii de prognostic în cancer și ajută la evaluarea completă a unui caz oncologic în vederea obținerii unei terapii țintite. Prognosticul bolii poate fi definit de existența micrometastazelor oculte, a factorilor de proliferare, a factorilor de creștere, a microinvaziei și pseudoinfiltrației sau de detectarea protooncogenelor sau antioncogenelor.

Colorațiile folosite în imunohistochimie sunt mult mai specifice, spre deosebire de colorațiile clasice sau speciale, putând oferi un diagnostic definitiv, de certitudine. Tehnica imunohistochimică folosește în avantajul ei anticorpi dezvoltați pentru a recunoaște componente celulare specifice. Anticorpii sunt la rândul lor legați de anumite substanțe ușor de văzut la microscop. Această tehnică permite medicului anatomopatolog să identifice cu precizie elemente celulare sau tipurile de țesuturi ce se asociază cu anumite afecțiuni, obținând astfel un diagnostic sigur.

Imunohistochimia este folosită în cercetarea medicală pentru a descoperi substratul fiziopatologic al anumitor afecțiuni, dar și pentru a dezvolta sau monitoriza eficacitatea medicamentelor moderne. Astfel, tehnica imunohistochimică a devenit o rutină în procesul de diagnostic și de cercetare medicală, în centrele medicale de excelență.

La SANADOR, în cadrul Laboratorului de Anatomie Patologică, oferim o listă vastă de peste 300 de anticorpi și oferim servicii de imunohistochimie pentru o gamă largă de țesuturi, frotiuri citologice și blocuri celulare. Cazurile complexe sunt abordate multidisciplinar (anatomopatolog, chirurg, oncolog) astfel încât pacientul să beneficieze de experiența cumulată a fiecărui specialist.

Galerie foto

SANADOR