Operație salvatoare pentru un bebeluș cu defect complet de canal atrioventricular

Diagnosticată cu o malformație cardiacă gravă

  • „Nu am știut ce o să urmeze nici peste cinci minute, nici peste zece, peste o săptămână deja era prea mult să mă gândesc.” - Elena, mama Iustinei

Pentru Iustina, o fetiță de numai 7 luni, problemele au început încă de când era în pântecul mamei. În urma controalelor din timpul sarcinii, medicii bănuiau că micuța ar putea avea o malformație cardiacă gravă, însă sperau că acest lucru se va rezolva fără intervenție medicală.

Diagnosticul a fost confirmat imediat după naștere, prin mai multe investigații, printre care și o ecografie cardiacă: Iustina avea o malformație congenitală numită canal atrioventricular complet, o afecțiune care îi punea viața în pericol și care se putea vindeca numai printr-o intervenție chirurgicală complexă.

Ce este canalul atrioventricular complet?

Iustina, după intervenția chirurgicală

Canalul atrioventricular complet sau defectul complet de canal atrioventricular este o malformație cardiacă rară și foarte gravă, în care cele patru camere ale inimii nu sunt separate corect. Persoanele cu această malformație au o gaură în centrul inimii, unde în mod normal există septul, adică peretele muscular care separă complet partea dreaptă a cordului de partea stângă. De asemenea, în cazul lor există o singură valvă atrioventriculară, în loc de două valve (valva mitrală și valva tricuspidă). Din cauza acestei anomalii, sângele circulă liber între cele patru camere (atrii și ventriculi), suprasolicitând cordul și plămânii.

De regulă, semnele și simptomele afecțiunii apar în primele săptămâni de viață și includ: dificultăți de respirație (dispnee), lipsa poftei de mâncare, deficit de creștere și colorarea pielii în albastru. Sunt și cazuri când primele manifestări clinice apar abia la maturitate, când malformația cardiacă netratată a provocat deja complicații, precum aritmie, insuficiență cardiacă și hipertensiune pulmonară.

Pentru că este un diagnostic grav, care poate duce la complicații severe și chiar la deces, medicii recomandă tratament chirurgical în primul an de viață, pentru a închide gaura din inimă și pentru a reconstrui valvele cardiace.

Intervenție salvatoare la Spitalul Clinic SANADOR

  • „Este un copil salvat chiar la limită, cred că nu mai rezista până la anul. Încă nu m-am obișnuit cu gândul că ea este bine!” Elena, mama Iustinei

Din cauza canalului atrioventricular complet, Iustina devenise tot mai vulnerabilă, avea deficit de creștere, iar starea sa de sănătate se agrava de la zi la zi. Operația care i-ar fi salvat viața putea fi făcută în Germania, dar timpul era prea scurt, iar costurile pentru o astfel de intervenție erau enorme. În plus, fetița era atât de mică încât operația a fost amânată, pentru că micuța trebuia să aibă peste 5 kilograme ca să poată suporta anestezia generală.

Deși era bolnavă, Iustina încerca să lupte, era veselă și dornică de joacă, dar inima sa era prea firavă și sensibilă. „Era vioaie, energică, dar cu o limitare, adică făcea tumbe, se agita, dar după aia rămânea și se odihnea puțin, obosea, dar totuși ea era puternică și energică”, povestește Elena, mama Iustinei.

Iustina, în salon la câteva zile după operație și cu poftă de mâncare

Cu mult efort, Iustina a reușit să ia în greutate câteva grame, suficient pentru a fi acceptată pentru operație. Din fericire, intervenția salvatoare a putut fi realizată acasă, pentru că echipa medicală din Germania a venit în România și s-a alăturat misiunii pediatrice pentru copiii cu malformații cardiace desfășurată la Spitalul Clinic SANADOR, sub coordonarea Prof. Dr. Victor Costache, șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară.

Astfel, ceea ce părea imposibil a devenit posibil în doar câteva zile. Asemeni Iustinei, alți 10 copii cu vârste cuprinse între 7 luni și 13 ani, născuți cu malformații congenitale grave ale inimii, au putut fi salvați, iar acum sunt sănătoși și se bucură de viață.

„Am aflat că a fost acceptată pentru operație luna trecută, până atunci nu am știut. A fost o perioadă în care nu am știut ce o să urmeze, nu am știut ce o să urmeze nici peste cinci minute, nici peste zece, peste o săptămână deja era prea mult să mă gândesc. Ea este un copil salvat chiar la limită, chiar la limită, cred că nu mai rezista până la anul”, mărturisește Elena, mama Iustinei.

Operația a fost un succes, fără complicații, iar acum Iustina este sănătoasă și se bucură de copilărie, alături de familie.

„Gradul de presiune în plămâni era foarte crescut în momentul intervenție noastre. Din fericire, echipa din Germania a venit în România, la Spitalul Clinic SANADOR și a operat-o în condiții de maximă siguranță. Ne-am luat toate măsurile necesare în vederea unor posibile complicații și norocul ei a fost că am intervenit optim, cu o operație care a fost făcută exemplar, iar rezultatele sunt excelente”, a declarat Dr. Florin Ionescu, medic specialist cardiologie pediatrică.

„Eu încă nu m-am obișnuit cu gândul. Când îmi aduc aminte și îmi trece și prin cap faptul că ea este bine parcă sunt șocată, chiar e bine, și după aia iar uit și după aia iar îmi aduc aminte, nu m-am obișnuit. Cred că trebuie să îmi revin. Când o să ajung acasă o să treacă puțin timp până o să-mi dau seama că mă pot bucura pe deplin de tot. Mulțumesc este prea puțin! Copilul meu va duce o viață normală datorită echipei medicale și a Spitalului Clinic SANADOR! ”, conchide emoționată Elena, mama Iustinei.

Programul de chirurgie cardiovasculară pediatrică

  • Spitalul Clinic SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!

În ultimii ani, în România s-au născut mai mulți copii cu malformații cardiace congenitale, unii dintre aceștia fiind diagnosticați încă din primele luni de viață. Cei mai mulți dintre ei sunt transferați pentru tratament în centre medicale din străinătate, însă costurile sunt foarte mari, iar fără donații mulți dintre acești micuți nu au șanse să fie salvați.

Iustina, la externare, împreună cu mama Elena

De aceea, Spitalul Clinic SANADOR a lansat un program de chirurgie cardiovasculară pediatrică, prin care oferă o șansă la viață cât mai multor copii diagnosticați cu malformații cardiace grave. În acest fel, micuții sunt tratați la ei în țară, în condiții de maximă siguranță. Intervențiile chirurgicale se desfășoară pro bono, prin intermediul unor misiuni umanitare, cu participarea celor mai buni specialiști din marile centre europene.

Veniți în București din toată țara, copiii au fost operați de o echipă excepțională de chirurgi cardiovasculari, asistați de medici specializați în anestezie și terapie intensivă, cardiologi intervenționiști și asistenți medicali specializați în centre medicale de top din Germania, Cipru și Grecia. Acestora li s-a alăturat echipa Centrului de excelenţă în chirurgia cardiovasculară minim invazivă, condusă de Prof. dr. Victor Costache, șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic SANADOR.

Operația a fost realizată la Spitalul Clinic SANADOR, sub coordonarea Prof. Dr. Victor Costache, șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară.

Intervențiile chirurgicale au fost realizate cu sprijinul Spitalului Clinic SANADOR, care a pus la dispoziție gratuit sălile sale de operație și cele mai moderne echipamente medicale. Cele mai multe operații s-au desfășurat în primul bloc operator complet digitalizat din România.

Programează-te

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR