Indicații pentru testare Papanicolau
Testarea Babeș Papanicolau este recomandată ca investigație de screening tuturor femeilor, pentru a depista modificările anormale apărute la nivelul celulelor de la suprafața cervixului. Pentru majoritatea femeilor, testul nu arată modificări. Pentru 1 din 10 femei, acesta detectează modificări anormale, care pot indica displazia colului uterin sau leziuni canceroase, având astfel un rol esențial în diagnosticarea cancerului de col uterin.
În ultimele decade, cancerul de col uterin este din ce în ce mai des întâlnit la femei tot mai tinere. Acest lucru se datorează faptului că femeile tind să amâne controlul ginecologic de rutină, în lipsa unei simptomatologii care să le afecteze rutina zilnică. Însă trebuie avute în vedere riscurile la care se supun femeile care lasă să treacă anii fără să evalueze starea de sănătate a organelor genitale.
Tot cu ajutorul unui test Babeș Papanicolau sunt identificate și infecțiile genitale, în special a infecției cu HPV, această examinare fiind primul pas către vindecarea acestor afecțiuni. Astfel, testul Papanicolau are un rol important și în prevenirea cancerului, permițând identificarea precoce a unor leziuni care pot evolua spre cancer de col uterin.
Testarea Babeș Papanicolau este recomandată anual tuturor femeilor, în cadrul unei consultații ginecologice complete, care ar trebui să includă și examinare senologică, ecografie transvaginală, precum și un examen de secreții vaginale. Testul Papanicolau este rapid și lipsit de durere, iar orice problemă diagnosticată poate fi tratată din timp.