Ce este ortodonția?

Ortodonția este ramura stomatologiei care se ocupă cu alinierea și corecția poziției dinților, reglarea mușcăturii și a rapoartelor dintre cele două arcade dentare. Avantajele utilizării unui aparat dentar se resimt atât nu doar din punct de vedere estetic și funcțional, ci și asupra stimei de sine. Timpul investit într-un tratament ortodontic conduce atât la un zâmbet perfect, cât și la îmbunătățirea pe termen lung a sănătății orale.

  • În anumite situații, purtarea unui aparat dentar este soluția afecțiunilor tale dentare. Află mai mult despre diagnosticul și tratamentul ortodontic la Clinica de Stomatologie SANADOR!

Beneficiile folosirii unui aparat dentar

Purtarea unui aparat dentar are multiple beneficii pentru pacient:

  • încredere în sine datorată unui zâmbet frumos;
  • îmbunătățirea funcției masticatorii;
  • diminuarea dificultăților de vorbire provocate de malocluzie;
  • reducerea riscului de apariție a cariilor, datorită reducerii înghesuirii dinților;
  • reducerea inflamației și a parodontozei;
  • dinții sunt mai ușor de periat și de curățat, fiind aliniați corect;
  • reducerea procesului de uzură prematură a dinților;
  • reducerea riscului de sforăit și alte probleme respiratorii în timpul somnului;
  • reducerea riscului de durere la nivelul articulației temporo-mandibulare.

Prin urmare, un aparat dentar este alegerea ideală pentru un stil de viață sănătos, oferind în același timp un zâmbet armonios. Rolul unui aparat dentar este de aplicare continuă a presiunii asupra dinților problematici, într-un interval de timp care să permită mutarea acestora într-o poziție favorabilă. Pe măsură ce dinții migrează, se schimbă și fizionomia. În cazul corecțiilor minore, se poate face apel și la aparate dentare mobile sau la aparate dentare „invizibile”.

Ortodonție și chirurgie ortognatică

Aparatul ortodontic rezolvă problemele de aliniere a dinților pe cele două arcade, dar și modul în care dinții se întâlnesc la închiderea gurii, în mușcătură.

Există și situații complexe, în care tratamentul ortodontic trebuie însoțit de chirurgia ortognatică. Este vorba de cazurile în care anomaliile dentare sunt însoțite de anomalii osoase grave:

  • dinți prea aglomerați sau strâmbi;
  • dinții de pe arcada superioară calcă prea mult peste cei inferiori sau în spatele acestora;
  • dinți prea răsfirați;
  • alte probleme de aliniere a maxilarului cu mandibula.

Este esențial să fii bine informat privind opțiunile de tratament, astfel încât să iei decizia potrivită pentru tine. Înainte de începerea tratamentului ortodontic, este necesară realizarea unei radiografii dentare.

Odată cu alinierea corectă a dinților și a arcadelor dentare, se îmbunătățește aspectul estetic, dar beneficiile sunt majore pentru sănătatea orală, precum și pentru fonație (vorbire) și masticație.

Ce tip de aparat dentar este recomandat?

În funcție de rezultatul dorit și de vârsta la care se începe tratamentul ortodontic, pacientul poate opta pentru un aparat dentar fix metalic sau ceramic, mobil sau invizibil, compus dintr-un set de gutiere transparente, personalizate cu ajutorul tehnologiei digitale.

Indiferent de modelul ales, acestea sunt proiectate astfel încât să fie cât mai confortabile pentru pacient, însă presiunea exercitată de geometria aparatului, necesară corectării, poate produce un minim disconfort.

Avantajele utilizării unui dispozitiv modern, cum este aparatul dentar invizibil Spark, aduc îmbunătățiri estetice considerabile. Acestea au aceeași eficacitate ca și aparatele dentare tradiționale, însă au și câteva beneficii suplimentare: gutierele sunt detașabile, ceea ce înseamnă că pot fi scoase în timpul mesei sau atunci când te speli pe dinți. Lipsa brackeților contribuie la creșterea gradului de confort și adaptare, vorbirea nu este afectată, iar riscul de apariție a aftelor este eliminat.

Recomandări ale tratamentului ortodontic

Se recomandă purtarea unui aparat dentar în special copiilor, după instalarea dinților permanenți. Cu toate acestea, din ce în ce mai mulți adulți optează pentru acest tratament. Înainte de începerea tratamentului ortodontic, trebuie tratate leziunile carioase sau parodontale.

Evaluarea în vederea alegerii unui aparat dentar se face de către medicul stomatolog ortodont. Există situații în care unii pacienți nu pot purta aparat dentar, cum este în cazul celor afectați de parodontoză.

Perioada de timp în care va fi purtat un aparat dentar poate varia în funcție de severitatea malpozițiilor, iar corectarea poate dura de la câteva luni până la doi ani sau chiar mai mult. În acest interval de timp, este necesară efectuarea unui control periodic la medicul stomatolog ortodont (de regulă, lunar) pentru evaluarea corectărilor și reajustarea aparatului dentar.

În cazul adulților, este posibil ca durata purtării aparatului dentar să fie mai lungă, însă cu rezultate similare. Cu toate acestea, nu toate problemele pot fi corectate, dată fiind elasticitatea mai redusă a oaselor și oprirea creșterii acestora odată cu avansarea în vârstă.

Programează o consultație!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR