Echipa de cardiologie interventionala din cadrul Spitalului SANADOR, cu suportul nemijlocit al echipei cardiochirurgicale a efectuat in data de 11.01.2017 primul implant percutan de valva aortica Lotus in cadrul spitalului. Spitalul SANADOR ofera o procedura personalizata pacientului cu stenoza aortica, echipa avand deja experienta cu patru tipuri de valve. Acest lucru vine in intampinarea necesitatilor pacientilor SANADOR, care sunt tratati optim, alegandu-se cea mai potrivita valva, in functie de caracteristicile anatomice ale pacientului.
Valva Lotus este un tip nou de valva, cu cuspe din pericard bovin, implantabila percutan (minim invaziv), ce permite medicului un control perfect al implantului datorita caracteristicilor sale unice: este o valva care se expandeaza mecanic, se implanteaza lent printr-un sistem ce permite repozitionarea completa, pana la obtinerea unui rezultat perfect, oferind medicului posibilitatea ca inainte de eliberarea definitiva sa poata evalua rezultatul procedural final, minimalizand astfel complicatiile. Concret, este singura valva care poate fi stransa, retrasa si repozitionata, chiar si dupa ce a fost deschisa (expandata) 100%. Designul sau modern reduce la maxim riscul de regurgitare aortica paraprotetica dupa implant si ofera siguranta si confort atat medicului, cat mai ales pacientului, care va beneficia de o procedura sigura, cu rezultate previzibile fara a fi supus unei interventii care sa implice deschiderea chirurgicala a toracelui.
Valva Lotus are cea mai scazuta rata de LEAK PARAVALVULAR (scurgere paravalvulara) - PVL (ParaValvular Leak). Pacientul care beneficiaza de o astfel de valva este stabil hemodinamic inca de la inceputul interventiei, valva functionand, practic, inca din timpul interventiei, nemaifiind nevoie de PACING RAPID (stimulare rapida). Valva Lotus are dimensiuni de 23, 25, respectiv 27mm. Acest nou tip de valva se recomanda pacientilor cu stenoza aortica severa, pacientilor cu anatomii foarte calcificate, deoarece este prevazuta cu o membrana denumita ,,Adaptive Seal", care se adapteaza pe cele mai calcificate si mai stenozate anatomii, oferind rezultate exceptionale.
Pana in prezent, la nivel mondial au fost implantate aproximativ 8000 de valve de acest tip. Pacienta noastra in varsta de 87 de ani, care era cunoscuta de mai multi ani cu stenoza aortica stransa, s-a prezentat la Spitalul SANADOR cu fenomene de insuficienta cardiaca care ii limitau sever activitatea. In ziua urmatoare pacienta a fost adusa in Laboratorul de Angiografie si Cateterism Cardiac unde, sub supravegherea medicilor de anestezie si terapie intensiva, cu sustinerea nemijlocita a echipei de chirurgie cardiovasculara si sub monitorizarea ecografiei cardiace transesofagiene, s-a implantat, prin abord complet percutan, o valva biologica Lotus in pozitie aortica de catre echipa condusă de Dr. Rodica Niculescu.
Procedura a durat in total doua ore si la sfarsit vasul de acces a fost inchis cu sutura percutana, practic fara chirurgie. Ulterior pacienta a fost transferata in sectia ATI unde a fost imediat detubata, iar a doua zi a fost transferata pe sectie, intr-o stare clinica foarte buna, permitandu-i-se mobilizarea. Recuperare pacientei se va face rapid, avand in vedere caracterul minim invaziv al procedurii, ce nu necesita recuperare cardiaca speciala si nu impune nici o limitare a activitatii. Implantarea acestei valve, efectuata pentru prima data in Spitalul SANADOR a fost supravegheata de Dr. Jan Harnek - Suedia si Konstantinos Foteinos - Grecia, reprezentanti ai firmei producatoare Boston Scientific.