"Am absolvit Facultatea de Medicina Generala a UMF Carol Davila din Bucuresti in anul 1983. Intre 1983 si 1985, am lucrat ca medic stagiar la Spitalul Marie Curie, in Clinica de Chirurgie Pediatrica cu regretatul profesor Alexandru Pesamosca, sub indrumarea caruia am avut privilegiul sa-mi fac si lucrarea de diploma, cu titlul “Pseudochistul de coledoc la copii”.

Din 1985, am devenit cercetator la Institutul de Medicina Legala Bucuresti, iar din 1988 pana in 1990 am devenit asistent universitar in specilitatea Medicina Legala la IML Bucuresti, sub indrumarea d-lui profesor Vladimir Belis. Pe tot parcursul experientei mele la IML am continuat sa lucrez ca voluntar in Clinica de Chirurgie Pediatrica cu profesorul Alexandru Pesamosca.

In 1990, dupa o suspendare de 7 ani, s-a organizat din nou concurs de rezidentiat in Romania, in urma promovarii caruia am ales un post in Chirurgie Generala la Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti. Am parcurs pregatirea in specilitatea Chirurgie Generala la Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti sub indrumarea unor reputati mentori, precum profesorul Marian Ciurel, profesorul Gheorghe Ionescu, Dr. Alexandru Bucur, sau Dr. Serban Iliescu, iar in 1994 am promovat examenul de medic specialist si in 1999 pe cel de medic primar. In 1994, am avut sansa parcurgerii unui stagiu de pregatire la Spitalul Universitar din Zurich, ceea ce mi-a schimbat fundamental viziunea asupra specialitatii mele.

Am inceput chirurgia laparoscopica in 1994, cu un curs de initiere la Zurich. Au urmat cursuri in cele mai prestigioase centre ca Strasbourg, Paris, Dundee, Barcelona, St Galen, Roma, ceea ce mi-a facilitat abordarea laparoscopica a intregii patologii abdominale.

Am lucrat la Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti pana la sfarsitul anului 2015, 25 de ani fara intrerupere.

Din ianuarie 2016 m-am mutat la Spitalul Clinic SANADOR, unde am gasit cele mai bune conditii pentru progresul continuu in cariera."

Începând cu data de 27 iulie 2022, Dr. Bogdan Valeriu Marțian a fost numit Director Medical al Spitalului Clinic SANADOR si Presedinte al Consiliului Medical.

Program

L
luni, 23 decembrie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
luni, 30 decembrie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 24 decembrie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
marți, 31 decembrie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 25 decembrie
08:30 – 10:30 Clinica SANADOR Buzești
miercuri, 01 ianuarie
08:30 – 10:30 Clinica SANADOR Buzești
J
joi, 26 decembrie
09:00 – 11:00 Spitalul Clinic SANADOR
joi, 02 ianuarie
09:00 – 11:00 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 27 decembrie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
vineri, 03 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
S
sâmbătă, 28 decembrie
sâmbătă, 04 ianuarie
D
duminică, 29 decembrie
duminică, 05 ianuarie
L
luni, 06 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
luni, 13 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 07 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
marți, 14 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 08 ianuarie
08:30 – 10:30 Clinica SANADOR Buzești
miercuri, 15 ianuarie
08:30 – 10:30 Clinica SANADOR Buzești
J
joi, 09 ianuarie
09:00 – 11:00 Spitalul Clinic SANADOR
joi, 16 ianuarie
09:00 – 11:00 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 10 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
vineri, 17 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
S
sâmbătă, 11 ianuarie
sâmbătă, 18 ianuarie
D
duminică, 12 ianuarie
duminică, 19 ianuarie
L
luni, 23 decembrie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 24 decembrie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 25 decembrie
08:30 – 10:30 Clinica SANADOR Buzești
J
joi, 26 decembrie
09:00 – 11:00 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 27 decembrie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
S
sâmbătă, 28 decembrie
D
duminică, 29 decembrie
L
luni, 30 decembrie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 31 decembrie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 01 ianuarie
08:30 – 10:30 Clinica SANADOR Buzești
J
joi, 02 ianuarie
09:00 – 11:00 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 03 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
S
sâmbătă, 04 ianuarie
D
duminică, 05 ianuarie
L
luni, 06 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 07 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 08 ianuarie
08:30 – 10:30 Clinica SANADOR Buzești
J
joi, 09 ianuarie
09:00 – 11:00 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 10 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
S
sâmbătă, 11 ianuarie
D
duminică, 12 ianuarie
L
luni, 13 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 14 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 15 ianuarie
08:30 – 10:30 Clinica SANADOR Buzești
J
joi, 16 ianuarie
09:00 – 11:00 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 17 ianuarie
08:30 – 10:30 Spitalul Clinic SANADOR
S
sâmbătă, 18 ianuarie
D
duminică, 19 ianuarie

Investigații

Pentru consultațiile, investigațiile și tarifele disponibile pentru acest medic vă rugăm apelați 021 9699, Call Center disponibil nonstop.

EXPERIENTA

Activitate manageriala

1996 - 1998 Director adjunct, DSP Bucuresti
1998 - 2000 Ministerul Sanatatii, Coordonator servicii medicale de urgenta
2001 - 2002 Director, Institutul de Management al Serviciilor de Sanatate Bucuresti
2003 - 2004 Director General, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Sanatate
2017 - prezent Sef sectie Chirurgie Generala Spitalul Clinic SANADOR
2022 - prezent Director Medical al Spitalului Clinic SANADOR si Presedinte al Consiliului Medical.

Competente (Atestate)

Chirurgie oncologica
Chirurgie laparoscopica modulul de baza si modulul avansat
Endoscopie digestiva superioara si inferioara
Echografie pentru trauma (FAST)
Managementul serviciilor de sanatate

Portofoliu interventii chirurgicale

Am facut peste 10 000 de interventii chirurgicale in cariera mea, intre acestea peste 2000 interventii oncologice si peste 3500 laparoscopice.
In sfera chirurgiei oncologice abordez toate localizarile aparatului digestiv (esofagul, a stomacul, intestinul, colonul si rectul, pancreasul, ficatul si caile biliare) si cele ginecologice (san, uter, col uterin, ovar, vulva, vagin), atat deschis cat si lparoscopic.

In ultimii 25 de ani dezvoltarea chirurgiei laparoscopice a fost una din preocuparile mele de baza si, in consecinta, cea mai mare parte a interventiilor pe care practic acum, inclusiv pentru patologia oncologica, sunt minim invazive, ceea ce este concordant cu tendinta globala. Spre pilda, am acumulat peste 400 de rezectii colo-rectale laparocopice pentru cancere, ceea ce reprezinta una dintre experientele semnificative din Romania.

In ceea ce priveste patologia defectelor peretelui abdominal cura laparoscopica a herniilor este prima optiune si acopera mai bine de 80% din cazuri in experienta mea, fie ca este vorba de hernii primare sau recidive. Pe de alta parte sunt interventii chirurgicale pe care le practic exclusiv laparoscopic: suprarenalectomia, cura herniei hiatale, ori chirurgia obezitatii.

Chirurgia obezitatii, in care am acumulat o experienta de 12 ani, este inca una dintre dimensiunile de baza ale carierei mele.

Galerie foto

SANADOR