Herniile incizionale (eventrațiile)
În cazul herniilor incizionale, principiul fundamental din chirurgia clasică al montării protezei properitoneal a fost inițial abandonat și proteza a fost montată intraperitoneal, în contact cu intestinul – procedeul IPOM. Întrucât alipirea intestinului la proteză poate avea consecințe catastrofale, protezele sunt de construcție specială, cu una din fețe acoperită cu material care împiedică aderarea intestinului la proteză.
Inițial adoptată cu entuziasm reținut, cura IPOM a luat amploare după anii 2000, dar ulterior s-au contabilizat și niște limite: este greu practicabilă la defecte mai mari de 10 cm, produce restaurare modestă a funcției peretelui abdominal pentru că nu închide defectul și produce, totuși, aderențe între intestin și proteză, chiar dacă rareori severe.
Stimulată de limitele IPOM, imaginația chirurgilor a fost prolifică și, în 2014, procedeul e-TEP a fost adaptat herniilor incizionale. În paralel, cam în aceeași perioadă, procedeul de separare a componentelor descris în chirurgia clasică la sfârșitul anilor ’80 a fost realizat și laparoscopic – procedeul TAR. Foarte important, ambele procedee (e-TEP și TAR) se adresează defectelor parietale mari, montează proteza preperitoneal și închid defectul parietal, cu alte cuvinte rezolvă toate limitările IPOM. Sunt însă intervenții laborioase, de lungă durată.
După 2016, toate aceste operații s-au realizat și cu ajutorul robotului Da Vinci Xi, care dispune de cea mai avansată tehnologie și se adresează în special herniilor „dificile”.