Extirpare tumoră cerebrală cu rezultate extraordinare și recuperare rapidă

„Mulțumesc din suflet domnului profesor Alexandru Vlad Ciurea pentru că a dat dovadă de un suflet mare și un caracter deosebit, fiind cel mai desăvârșit profesionist pe care l-am cunoscut vreodată. A devenit un membru al familiei noastre!”, este mesajul de recunoștință transmis de Mircea, pacient, la câteva zile după intervenția de extirpare a unei tumori cerebrale în cadrul Spitalului Clinic SANADOR.

Tumorile cerebrale sunt mase de țesut, cu caracter benign sau malign, ce se dezvoltă anormal la nivelul creierului sau în vecinătatea acestuia. Ritmul de creștere și localizarea unei tumori cerebrale determină modul în care va afecta funcțiile sistemului nervos.

Durerea de cap care nu cedează în urma administrării de medicamente analgezice, tulburările de echilibru, dificultățile de vorbire sau pierderea contactului cu realitatea pentru momente scurte sunt doar câteva dintre simptomele care pot indica apariția unor tumori la nivelul creierului.

Mircea povestește cum a început totul: „Nu mă simțeam bine și am ales să merg la domnul profesor Ciurea pentru că am apreciat profesionalismul dumnealui. Auzisem că este un neurochirurg foarte bun, un om deosebit. În urma consultului și a examenelor imagistice efectuate, am aflat că trebuie să mă operez. Domnul doctor mi-a explicat absolut tot ce va presupune intervenția, am fost tot timpul informat.”

La Spitalul Clinic SANADOR, tratăm în condiții de maximă siguranță întreaga patologie neurochirurgicală. Pentru diagnosticarea corectă și precisă a tumorilor cranio-cerebrale, pacienții sunt investigați RMN cu cele mai moderne echipamente – RMN Siemens Magnetom Vida și Magnetom Skyra, ambele cu putere de 3 Tesla, capabile să ofere imagini de înaltă rezoluție și cu o precizie uimitoare, ce surprind detalii extrem de importante.

În cadrul Secției de Neurochirurgie din Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile chirurgicale se realizează minim invaziv, cu precizie și siguranță, datorită microscopului operator Zeiss Kinevo 900, ultraperformant. Sistemul îmbină modul de vizualizare optică tradițională cu vizualizarea digitală hibridă cu tehnologie integrată 4K, oferind medicului flexibilitatea de a se decupla de la abordarea optică clasică și a lucra cu o calitate excepțională a imaginii.

Totodată, sistemul avansat de neuronavigație Medtronic este un instrument extrem de performant, folosit de medicul neurochirurg pentru ghidajul intraoperator. Pe baza investigațiilor imagistice efectuate anterior, sistemul ajută la reperarea poziției exacte a tumorii, astfel încât să nu fie provocate injurii de orice natură în țesutul cerebral învecinat. Neurochirurgia minim invazivă folosește aborduri mici și tehnici chirurgicale complexe, scăzând astfel riscurile neurologice, rata infecțiilor și asigurând o recuperare postoperatorie rapidă.

„Mulțumesc întregului colectiv de la Spitalul Clinic SANADOR, unde m-am simțit ca acasă. Adevărați profesioniști! Domnului profesor Ciurea îi doresc multă sănătate și, atâta vreme cât mai poate să facă bine oameni, să continue să o facă, mult succes!”, transmite Mircea.

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, directorul științific al Spitalului Clinic SANADOR, a condus intervenția chirurgicală complexă prin care a fost extirpată o tumoră cerebrală. Rezultatele postoperatorii au fost extraordinare și, după depășirea fazei critice de după intervenție, pacientul și-a recuperat rapid toate funcțiile și a revenit la activitățile normale de zi cu zi.

SANADOR