Tratament complet la Clinica de Stomatologie SANADOR
În urma consultației de parodontologie, medicul a stabilit planul terapeutic necesar, pe care pacienta l-a acceptat imediat, pentru a putea obține primele rezultate înainte de întoarcerea în Anglia. Astfel, Florentina a beneficiat de parodontometrie, pentru măsurarea pungilor parodontale, de detartraj subgingival și de chiuretaj în câmp închis asistat laser.
Ulterior, în luna martie, Florentina a revenit în România și s-a programat din nou la Clinica de Stomatologie SANADOR, pentru continuarea tratamentului de parodontologie și pentru control. Cazul ei a fost preluat și coordonat de Dr. Bogdan Steriade, medic specialist protetică dentară, care i-a recomandat un plan complet de tratament, prin abordare multidisciplinară, care a inclus medici dentiști cu diferite specializări, pentru obținerea rezultatelor dorite și rezolvarea tuturor problemelor dentare cu care se confrunta pacienta.
În cazul Florentinei, tratamentul a inclus ablația unor lucrări dentare mai vechi, refacerea unor tratamente de canal sub microscop, obturații și înlocuirea dinților lipsă și a celor irecuperabili cu implanturi dentare. Pentru a obține masă osoasă suficientă pentru implanturi dentare, la maxilar a fost necesară și operație de sinus lift intern. Procedura chirurgicală a fost efectuată sub sedare conștientă asistată de un medic specialist ATI.
Pacienta a plecat cu coroane provizorii de lungă durată pe zonele tratate, cu care a stat până când implanturile dentare s-au integrat, și a revenit pentru coroane definitive din zirconiu, individuale, pe dinți și pe implanturi, realizate prin amprentare digitală. În prezent, după 30 de ani de probleme dentare, Florentina se bucură din nou de o dantură completă, fixă.
„Partea de jos, unde aveam doi dinți lipsă din copilărie, a fost tratată prin implant fără să fie nevoie și de adiție de os și m-a bucurat foarte mult asta, pentru că pentru prima dată am și cei doi dinți de jos. Sunt foarte mulțumită și când soțul meu a avut probleme dentare, i-am recomandat să vină tot aici, pentru că el avea un alt dentist. Rezultatele sunt foarte bune, nu-mi mai sângerează gingiile când mă spăl pe dinți și retracția gingivală este mult mai mică acum.”, declară încântată Florentina.
Din echipa care a gestionat cu succes cazul Florentinei au făcut parte Dr. Bogdan Steriade, medic specialist protetică dentară, coordonator de caz, Dr. Răzvan Bărbulescu, medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială cu competențe în implantologie și chirurgie laser, Dr. Ana-Maria Ebru Tabacariu, medic specialist stomatologie generală și Dr. Eduard Mărgelatu, medic stomatologie generală cu competențe în endodonție sub microscop și restaurări directe. Pentru obținerea celor mai bune rezultate, procedurile au fost realizate cu echipamente de ultimă generație, precum tratamente stomatologice cu laser și cu plasmă pentru boala parodontală.
Dr. Bogdan Steriade, medic specialist protetică dentară la Clinica de Stomatologie SANADOR.
Dr. Bogdan Steriade, care a coordonat cazul Florentinei, este medic specialist protetică dentară cu experiență în gestionarea cazurilor complexe. Este foarte apreciat de pacienții săi pentru implicare, profesionalism și pentru modul în care știe să comunice cu fiecare în parte, explicând în detaliu care sunt cele mai bune opțiuni de tratament și în ce constă fiecare pas al tratamentului. În acest fel, obține rezultate bune și de durată.