Tratat pentru leziuni severe la genunchi, după un accident rutier în Anglia
În urmă cu o lună, Andrei a suferit în Anglia un grav accident de motocicletă. Deși tânărul avea dureri mari și nu putea să se miște, medicii care l-au consultat au considerat că nu este nimic grav și i-au recomandat să se întoarcă acasă, să se odihnească.
„Eu nu puteam să mă ridic, nu puteam să fac nimic. Mi-au zis că este normal, pentru că impactul a fost mare. Acolo mi-au făcut doar o radiografie, ca să vadă dacă este ceva rupt. După câteva zile, zonele în care m-am lovit nu mă mai dureau așa tare, puteam să le mișc încet-încet, dar cu piciorul stâng nu puteam să fac nimic. M-am întors la spital și atunci medicul care m-a consultat s-a panicat și a zis că este posibil să fie ceva rupt și să am nevoie de operație. Mi s-a părut total neprofesionist: cu câteva zile în urmă îmi ziseseră că nu am nimic și acum, brusc, aveam nevoie de operație. Au zis că o să mă programeze pentru RMN și o să vedem ce se întâmplă”, povestește Andrei.
Andrei, după finalizarea tratamentului, împreună cu Dr. Adrian Dima și Dr. Bogdan-Nicolae Steriade, la Spitalul Clinic SANADOR.
Pentru că aceste investigații durau foarte mult timp, Andrei a decis să vină în România. După ce a căutat informații pe internet și a discutat cu familia și cu câțiva prieteni apropiați, tânărul s-a programat la Spitalul Clinic SANADOR. Credea că va fi o vizită scurtă, dar situația lui medicală era mai complicată și a avut nevoie să rămână în România pentru aproximativ trei săptămâni.
„Nu voiam să mai aștept. Am preferat să vin în România la un spital privat și să rezolv totul cât mai repede. Fix în ziua în care veneam spre România, am primit mail de la spitalul din Anglia că fusesem programat la RMN peste două luni. Când am văzut acel mesaj mi-am dat seamă că am luat decizia corectă”, își amintește Andrei.
Pacientul s-a programat la Dr. Adrian Dima, medic primar ortopedie și traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR. În urma consultație, Dr. Adrian Dima i-a recomandat un examen RMN. Rezultatul investigației a venit rapid și diagnosticul a fost stabilit imediat: leziune de menisc medial în „toartă de coș” luxat intercondilian, genunchiul stâng „în blocaj”, edem osos la condilul femural medial și lateral al genunchiului stâng.
Având în vedere complexitatea cazului, singura soluție pentru Andrei era o intervenție chirurgicală. Dr. Adrian Dima i-a recomandat o meniscectomie parțială pentru genunchiul stâng, procedura fiind realizată prin artroscopie.
„Eu nu am crezut că am ceva rupt. M-am gândit că vin pentru o consultație, că o să îmi dea un tratament, poate o proteză și o să plec într-o săptămână, dar la RMN s-a văzut că am menisc rupt și ligamentele rupte”, povestește Andrei.
La scurt timp de la confirmarea diagnosticului, Andrei a revenit la Spitalul Clinic SANADOR pentru intervenția chirurgicală. Operația a decurs foarte bine, pacientul recuperându-și rapid mobilitatea. Ulterior, Andrei a efectuat la SANADOR mai multe ședințe de kinetoterapie, fizioterapie și laseroterapie, pentru o recuperare medicală completă.
„Când am văzut cât de repede au decurs lucrurile aici, mi-a părut rău că nu am venit imediat în România și că am așteptat aproape trei săptămâni cu niște dureri foarte mari, dar acum sunt bucuros că totul a decurs foarte bine. Știu că recuperarea mai durează, dar sunt sigur că totul o să fie foarte bine”, declară Andrei.
Andrei, după intervenția chirurgicală, în timpul ședințelor de recuperare medicală.
-
Pentru investigații și tratamente moderne, alege
SANADOR!