Tratament eficient, printr-o intervenție chirurgicală
„Am fost două zile internată. Erau asistentele care veneau și mă întrebau mereu cum sunt, dacă am nevoie de ceva. M-am simțit foarte bine, ca într-o vacanță m-am simțit, pentru că operația nu doare, nici după operație nu a durut și m-am simțit foarte bine. (...) Medicii m-au primit cu multă căldură, ca să nu-mi fie frică de doctor. Și au trecut cinci ani de zile. Orice îmi spun medicii, pentru mine este literă de lege. Și mă rog la Dumnezeu și pentru sănătatea mea, dar mă rog și pentru sănătatea acestor medici, care fac tot ce se poate pentru a te salva. Dar trebuie să vrei și tu, pentru că dacă tu nu vrei să lupți, atunci nici ei nu au ce să îți facă”, povestește Gabriela.
Gabriela este de un optimism debordant, se bucură din plin de viață și pune mult mai mult accent pe sănătate.
Pentru că s-a prezentat din timp la medic, Gabriela nu a avut nevoie de chimioterapie. În prezent urmează doar un tratament hormonal, iar din trei în trei luni revine la control. Este de un optimism debordant, se bucură din plin de viață și pune mult mai mult accent pe sănătatea ei.
„Niciodată nu m-am gândit de ce eu. Niciodată nu m-am gândit că pot să mor. Niciodată. Nu vreau să gândesc așa. I-am spus și doamnei doctor: „Eu voi muri de orice, numai de cancer nu!” Și când vorbeam cu domnul doctor Marțian și discutând așa, el mi-a spus: „Ești atât de optimistă încât tu, pe jumătate, te vei trata prin acest optimism”. Nu vreau să mă gândesc la ceva rău. Și spun doamnelor să își facă cel mai frumos cadou de ziua lor, o mamografie și o ecografie mamară, să își verifice sănătatea, să fie optimiste și să se iubească, pentru că sunt unice. Cancerul nu doare, de aceea trebuie să mergi o dată pe an să faci o ecografie și o mamografie. Și trebuie să fim optimiști. Viața este scurtă. De ce trebuie să fim triști?”, declară Gabriela.