Tratamentul spondilolistezisului
Spondilolistezisul de gradul I și cel de gradul II nu necesită, de obicei, tratament chirurgical. În schimb, în cazurile de spondilolistezis de grad III, IV sau V, se indică tratament de chirurgie spinală, mai ales dacă acesta este însoțit de dureri severe. Intervenția chirurgicală are ca scop ameliorarea durerii produse de compresia nervilor spinali și stabilizarea coloanei vertebrale în locul în care vertebra a alunecat.
Tratamentul non-chirurgical al spondilolistezisului implică:
- Repaus – evitarea activităților sportive;
- Medicamente – pot fi recomandate antiinflamatoare non-steroidiene sau unele mai puternice, atunci când durerea nu cedează;
- Injecții cu steroizi direct în zonele afectate;
- Terapie fizică – exerciții pentru spondilolistezis, efectuate cu ajutorul unui kinetoterapeut, care au ca scop întărirea musculaturii din zona spatelui (musculatura paravertebrală) și abdominală; acestea ameliorează de multe ori durerea, în decurs de câteva săptămâni;
- Corset lombar – acesta are rolul de a stabiliza coloana prin limitarea mișcării corpurilor vertebrale, permițând fracturilor să se vindece.
Tratamentul chirurgical al spondilolistezisului poate consta în decompresie spinală, cu sau fără fuziune. Mai exact, în timpul unei decompresii chirurgicale, medicul neurochirurg elimină o porțiune de disc sau de os de la nivelul coloanei, pentru a oferi mai mult spațiu nervilor în interiorul canalului vertebral, cu scopul ameliorării durerii provocate de compresia asupra acestora.
O altă variantă de operație pentru spondilolistezis implică fuziunea vertebrei care a alunecat cu vertebra de dedesubt, folosind tije metalice, șuruburi sau grefe osoase. Acestea vor fuziona și vor forma o singură vertebră pe măsură ce se vindecă, astfel încât este eliminat riscul de alunecări dintre cele două. Acest lucru poate determina, însă, o flexibilitate limitată a coloanei.