Ce înseamnă restaurarea dinților de lapte?
În practica stomatologiei pediatrice, se întâmplă foarte des să fie necesară repararea și restaurarea dinților primari puternic afectați de carii extinse sau de probleme structurale. Pentru a readuce un dinte de lapte la forma, funcția și, în multe cazuri, aspectul său inițial, cel mai adesea sunt recomandate coroanele pediatrice dentare prefabricate. Acestea reprezintă învelișuri în formă de dinte, de diferite mărimi, care sunt cimentate pe dinții de lapte, având ca scop restaurarea formei și funcției originale a acestora.
O alternativă a coroanelor pediatrice dentare o reprezintă reconstrucția din compozit cu ajutorul capelor de celuloid. Aplicarea acestora este foarte rapidă, nu necesită anestezie, iar într-o singură ședință, pot fi reconstruiți toți dinții frontali. Din acest motiv, sunt indicate inclusiv copiilor mai mici, care nu au răbdare să petreacă mult timp pe scaunul stomatologului.
-
La Clinica de Stomatologie SANADOR, ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează o consultație!