Dr. Oana Maria Stoian

Specialități: Pediatrie

Sunt absolventă a Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București. M-am specializat în Medicină de Urgență, devenind medic primar în anul 2010, iar apoi, din dorința de a înțelege mai bine patologia micilor pacienți cu care intram în contact ca medic de urgență, m-am specializat și în Pediatrie, devenind în anul 2013, Medic Specialist Pediatrie.

În tot acest timp, pentru a fi la înălțimea tuturor provocărilor întâlnite în munca de zi cu zi, am urmat și cursuri suplimentare de specializare în: ultrasonografie, traumatologie, toxicologie, ghiduri și protocoale ATI, medicină de urgență și urgențe pediatrice.

Unele dintre cele mai reprezentative congrese și conferințe medicale la care am participat sunt:

  • Scientific Congress of the European Resuscitation Council ( ERC ), Ljubljana, 19-21 sept. 2019
  • Conferinţa I-PEM - Pediatrics Emergency Medicine, Iaşi, 6-8 sept. 2018

Citește mai mult…

  • Simpozionul de Medicină de Urgenţă şi Terapie Intensivă Pediatrică - Copilul Instabil Hemodinamic - Particularităţi de Abordare în Urgenţă şi Terapie Intensivă, Cluj-Napoca 2017
  • Conferinţa Naţională de Pediatrie, Bucureşti - participare periodică 2008 - prezent
  • Cursul Naţional de Ghiduri şi Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă și Medicină de Urgenţă, Timişoara - participare periodică 2005 - prezent

Am efectuat evaluarea medicală a pacienţilor care ajung în Unitatea de Primire Urgenţe, am realizat triajului pacienţilor conform Protocolului Naţional de Triaj și am stabilit procedurile necesare pentru stabilirea diagnosticului, atitudinii terapeutice şi finalitatea cazului.

În urma experienței acumulate, am dobândit bune competenţe de comunicare prin relaţionare permanentă cu pacienţii, atât copii şi adulţi, cât şi cu aparţinătorii acestora, aflaţi în situaţii critice psiho-emoţional şi fizic.

Gândul cu care îmi încep activitatea în fiecare zi: Să fac tot ce îmi stă în putință, în urma experienței acumulate, pentru ca pacienții să fie bine! Acesta este cel mai important lucru și, totodată, cea mai mare satisfacție profesională pe care o pot obține.

Program

L
luni, 23 decembrie
08:30 – 11:30 Clinica SANADOR Buzești
luni, 30 decembrie
M
marți, 24 decembrie
11:30 – 14:30 Clinica SANADOR Buzești
marți, 31 decembrie
M
miercuri, 25 decembrie
miercuri, 01 ianuarie
J
joi, 26 decembrie
joi, 02 ianuarie
V
vineri, 27 decembrie
11:30 – 14:30 Clinica SANADOR Buzești
vineri, 03 ianuarie
S
sâmbătă, 28 decembrie
sâmbătă, 04 ianuarie
D
duminică, 29 decembrie
duminică, 05 ianuarie
L
luni, 06 ianuarie
luni, 13 ianuarie
M
marți, 07 ianuarie
marți, 14 ianuarie
M
miercuri, 08 ianuarie
miercuri, 15 ianuarie
J
joi, 09 ianuarie
joi, 16 ianuarie
V
vineri, 10 ianuarie
vineri, 17 ianuarie
S
sâmbătă, 11 ianuarie
sâmbătă, 18 ianuarie
D
duminică, 12 ianuarie
duminică, 19 ianuarie
L
luni, 23 decembrie
08:30 – 11:30 Clinica SANADOR Buzești
M
marți, 24 decembrie
11:30 – 14:30 Clinica SANADOR Buzești
M
miercuri, 25 decembrie
J
joi, 26 decembrie
V
vineri, 27 decembrie
11:30 – 14:30 Clinica SANADOR Buzești
S
sâmbătă, 28 decembrie
D
duminică, 29 decembrie
L
luni, 30 decembrie
M
marți, 31 decembrie
M
miercuri, 01 ianuarie
J
joi, 02 ianuarie
V
vineri, 03 ianuarie
S
sâmbătă, 04 ianuarie
D
duminică, 05 ianuarie
L
luni, 06 ianuarie
M
marți, 07 ianuarie
M
miercuri, 08 ianuarie
J
joi, 09 ianuarie
V
vineri, 10 ianuarie
S
sâmbătă, 11 ianuarie
D
duminică, 12 ianuarie
L
luni, 13 ianuarie
M
marți, 14 ianuarie
M
miercuri, 15 ianuarie
J
joi, 16 ianuarie
V
vineri, 17 ianuarie
S
sâmbătă, 18 ianuarie
D
duminică, 19 ianuarie

Investigații

Pentru consultațiile, investigațiile și tarifele disponibile pentru acest medic vă rugăm apelați 021 9699, Call Center disponibil nonstop.

SANADOR