Ce sunt leziunile tendonului lui Ahile?

Leziunile tendonului lui Ahile apar în urma unor traumatisme care produc inflamație sau ruptură. Tendonul lui Ahile, numit și tendonul calcanean, este o structură de țesut conjunctiv care face legătura dintre mușchiul triceps sural și osul calcaneu, structuri prezente în partea posterioară a gambei. Rolul pe care îl are tendonul ahilian este acela de propulsie, prin ridicarea călcâiului de pe sol.

Watch on YouTube
  • Simți durere la nivelul tendonului lui Ahile? Vino la SANADOR pentru diagnostic și tratament!

Cauzele leziunilor tendonului lui Ahile

Există mai multe cauze care pot determina o suferință a tendonului lui Ahile, precum:

  • inflamația tendonului propriu-zis, din cauza suprasolicitării, cauzând apariția tendinitei ahiliene;
  • suferință vasculară la nivelul tendonului, care poate determina apariția unei degenerescențe tendinoase și fibrozarea tendonului, acestea ducând la apariția tendinozei ahiliene;
  • conformație anatomică specifică a calcaneului, pe care se inseră tendonul, ducând la suferință inserțională sau o bursită pretendinoasă numită sindromul Haglund.

De asemenea, nu în ultimul rând, trebuie identificată și ruptura completă sau parțială a tendonului ahilean, care poate duce la impotență funcțională marcată a piciorului.

Simptomatologia lezării tendonului lui Ahile

  • Simți o „lovitură” la nivelul tendonului lui Ahile, șchiopătezi și ai glezna umflată? Programează o consultație la SANADOR pentru investigații adecvate și un diagnostic precis!

Durerea este principalul simptom care apare în cazul suferinței de tendon ahilian, durere care se poate instala insidios în cazul afecțiunilor evolutive (tendinita, tendinoza sau sindromul Haglund) sau o durere bruscă, importantă, descrisă de pacient ca „lovitură” la nivelul tendonului lui Ahile, atunci când acesta se rupe.

În cazul tendinozei ahiliene, poate apărea o formațiune nodulară ușor de palpat la nivelul tendonului. Impotența funcțională cvasitotală, adică incapacitatea de folosi în mod normal piciorul, apare în cazul rupturilor de tendon al lui Ahile. În aceste cazuri, pacientul nu se mai poate propulsa și nu se poate ridica pe vârful degetelor de la picioare. De asemenea, toate aceste simptome pot fi însoțite și de edem local, creșterea în volum a gleznei, durere de gleznă și mers șchiopătat.

Cele mai frecvente afecțiuni ale tendonului ahilian

Cele mai frecvente sunt inflamațiile tendonului lui Ahile apărute în urma suprasolicitării, adică tendinita ahiliană. Deși nu e la fel de frecventă, are o mare importanță ruptura de tendon al lui Ahile, care trebuie recunoscută, diagnosticată și tratată corect încă de la debut, pentru a avea rezultate optime. Eșecul diagnosticării și/sau neglijarea acestei patologii poate duce la o infirmitate locală dificil de tratat ulterior.

Diagnosticul lezării tendonului lui Ahile

Diagnosticarea unei astfel de boli constă în examinarea clinică a pacientului de către medic și emiterea unui diagnostic probabil, care este ulterior confirmat prin investigații imagistice. Fiind vorba de leziuni ale tendonului, adică de structuri moi relativ superficiale, ecografia musculosheletală are o mare utilitate. În cazurile complexe sau incerte, se optează pentru examenul RMN de gleznă, care să cuprindă și tendonul ahilian. În cazul patologiei Haglund, unde există o anumită conformație a calcaneului, ecografia musculoscheletală este dublată de o radiografie de calcaneu.

Watch on YouTube

Tratamentul lezării tendonului lui Ahile

  • Tratamentul leziunilor ahiliene se va face în funcție de severitate. Vino la SANADOR pentru un tratament personalizat!

Pentru afecțiunile evolutive, cum sunt tendinita, tendinoza și sindromul Haglund, tratamentul este conservator, și necesită recuperare medicală într-un centru medical specializat. Se adaugă măsurile antiinflamatorii standard, folosirea unui înălțător calcanean pentru a scădea tensiunile și solicitările tendonului lui Ahile sau chiar imobilizare în orteză pentru o perioadă de până la 6 săptămâni.

Metoda RICE. RICE este un termen englezesc, o abreviere de la Rest, Ice, Compression și Elevation. Acestea sunt măsuri antiinflamatorii standard, care constau în evitarea efortului fizic sau chiar repaus fizic, aplicare locală de gheață, menținerea piciorului într-o poziție elevată pentru drenaj. De asemenea, se poate administra și medicație antiinflamatorie locală și orală, pentru a maximiza efectele măsurilor enumerate.

Întrucât tendonul lui Ahile are un metabolism lent, și perioada de vindecare va fi una prelungită. De aceea, pe parcursul tratamentului, pacientul trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. În cazul în care recuperarea medicală și măsurile conservatoare nu sunt suficiente pentru a ameliora simptomatologia, se poate opta pentru tratament injectabil – infiltrații locale cu corticosteroizi, care au rolul de a scădea inflamația locală, sau PRP, adică plasmă îmbogățită cu plachete, care are rol de regenerare locală.

În situația în care nici acest tip de tratament nu este eficient, se optează pentru tratament chirurgical: excizia diformității Haglund, care presupune o osteotomie de calcaneu, excizia calcificării intratendinoase sau periajul tendonului ahilian. În cazul rupturilor de tendon ahilian, este important de efectuat sutura chirurgicală a tendonului în cel mai scurt timp, pentru a evita complicațiile de retractare a tendonului.În unele cazuri, poate fi necesară reconstrucția tendonului ahilean.

Intervenția chirurgicală se impune atunci când există o ruptură completă a tendonului și există o discontinuitate la acest nivel.

Prevenția lezării tendonului lui Ahile

  • Netratată, ruptura de tendon ahilian poate duce la scurtarea acestuia, necesitând un tratament complex. Vino la SANADOR din timp pentru un tratament adecvat!

Măsurile de prevenție implică acționarea asupra factorilor de risc: obezitatea, hipertensiunea arterială, în cazul femeilor și utilizarea anticoncepționalelor orale sau diabetul zaharat în cazul bărbaților tineri. Este important să menținem o greutate corporală adecvată și să ținem în echilibru afecțiunile sistemice, precum hipertensiunea arteriala sau diabetul zaharat. Astfel, exercițiile de streching al tendonului lui Ahile, exercițiile fizice ușoare și moderate pot contribui la o stare de bine a pacientului.

E bine să evităm eforturile fizice intense sau bruscarea țesuturilor moi, cum se întâmplă în timpul unor exerciții fizice intense, de pildă, în fotbal. Dacă avem dorința de a efectua totuși astfel de exerciții, este extrem de important să ne încălzim adecvat înainte de aceste eforturi.

Complicațiile lezării tendonului lui Ahile

Cea mai mare problemă o reprezintă ruptura de tendon al lui Ahile. Netratată corespunzător sau neglijată de pacient, aceasta poate duce la retractarea tendonului, adică la scurtarea lui și la imposibilitatea de a-l mai duce la locul lui în timpul intervenției chirurgicale. Tensiunea excesivă asupra tendonului lui Ahile poate contribui la dezvoltarea pintenilor calcaneeni în zona de inserție osoasă.

În aceste situații, specialiștii sunt nevoiți să folosească diverse grefe sau artificii chirurgicale, nu lipsite de riscuri, pentru a putea suplini acest deficit al tendonului rupt. De asemenea, o recuperare medicală insuficientă după sutura tendonului ahilian poate duce la scurtarea tendonului și la limitarea mobilității gleznei, având ca efect disfuncționalitatea piciorului.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

Informațiile pentru acest articol au fost furnizate de Dr. Vladimir Pușcașu, medic primar Ortopedie și Traumatologie, la Spitalul Clinic SANADOR.

SANADOR