Reguli de igienă orală pentru îngrijirea dinților de lapte
Curățarea dinților încă din primele luni de viață, după erupția primului dinte sau chiar înainte, se realizează cu o periuță moale, special concepută pentru copii sau cu un tifon umed. Începând cu vârsta de 3 ani, părintele poate folosi o pastă de dinți cu fluor în cantitate mică (cât un bob de orez). Până la această vârstă, este recomandată utilizarea unei cantități mai mici de pastă de dinți, deoarece există riscul ca aceasta să fie înghițită.
Periajul dinților de lapte trebuie realizat de două ori pe zi, înainte de culcare și într-un alt moment al zilei care corespunde rutinei familiei, trebuie să acopere toate suprafeţele dinţilor, iar părinţii trebuie să ajute copilul până când acesta poate face acest lucru corect, de obicei în jurul vârstei de 7 ani. Unii copii nu tolerează ușor periajul dentar, astfel că poate fi necesar ca părinții să insiste, transformând acest obicei într-un joc. Părintele poate peria dinții împreună cu copilul, ajutându-l ulterior să termine singur. Cel mai simplu mod de a peria dinții unui bebeluș este ca acesta să fie așezat pe genunchi, cu capul sprijinit de pieptul adultului. În cazul unui copil mai mare, adultul trebuie să stea în spatele acestuia și să-i încline capul ușor pe spate.
Copilul nu trebuie lăsat să adoarmă cu biberonul care conține lapte, sucuri sau alte lichide dulci. Bebeluşii şi copiii mici pot dezvolta carii dentare dacă consumă zahăr din aceste băuturi, mai ales atunci când aceste substanţe rămân pe dinţii lor pentru perioade îndelungate. Ca urmare a acestor obiceiuri, copilul poate dezvolta o „carie de biberon”, dinţii pot deveni decoloraţi sau deterioraţi. Pentru a preveni acest lucru, este recomandată trecerea de la biberon la o cană fără supapă la vârsta de 6 luni şi limitarea expunerii la băuturi dulci.
Suzetele nu ar trebui folosite după vârsta de 12 luni, deoarece pot afecta dezvoltarea dentară şi vorbirea. De asemenea, suzetele nu trebuie înmuiate în zahăr sau în gem, iar copilul nu trebuie încurajat să vorbească cu suzeta sau cu degetul în gură.
Consumul de alimente bogate în zaharuri trebuie limitat, fiind necesar ca mesele să includă fructe, legume și produse lactate, pentru a sprijini sănătatea orală. Pentru evitarea unui consum excesiv de zahăr și pentru a preveni apariția cariilor dentare la copii, este esențială evitarea băuturilor îndulcite, oferind copiilor apă sau lapte simplu.
Biberonul poate fi folosit pentru lapte matern, lapte praf sau apă fiartă răcită, însă trebuie evitate sucurile sau alte băuturi dulci. În momentul în care copilul începe diversificarea alimentară, trebuie încurajat consumul de alimente fără zahăr, iar etichetele produselor alimentare pentru bebeluși trebuie verificate, pentru a identifica prezența zahărului. Dacă se decide să i se ofere copilului alimente dulci sau suc de fructe, acest lucru trebuie făcut doar în timpul meselor, iar sucul să fie diluat într-un raport de 1 parte suc la 10 părți apă. Trebuie evitată administrarea altor băuturi în timpul nopții, limitându-se la lapte matern, lapte praf sau apă fiartă și răcită.