Ce este hallux rigidus
Hallux rigidus sau halucele rigid este o formă de osteoartrită degenerativă a degetului mare al piciorului, numit haluce. Afecțiunea apare prin suprasolicitarea repetitivă a articulației de la baza acestui deget. La SANADOR, pacienții au acces la consultații de ortopedie și traumatologie, urmate de investigații imagistice avansate, și la metode moderne de tratament.
Principalele simptome sunt durerile articulare, reducerea mobilității articulației - cu limitarea flexibilității halucelui - și formarea unei proeminențe osoase caracteristice, pe fața dorsală a piciorului, numite osteofite. Acestea sunt cunoscute ca pinteni sau ciocuri osoase.
Hallux rigidus este întâlnit la aproximativ 1 din 40 de adulți cu vârsta de peste 50 de ani. Dintre afecțiunile de la nivelul degetului mare, halucele rigid este depășit, ca frecvență, de hallux valgus, afecțiune în care apare o deformare a degetului mare, cunoscută popular drept mont.

La Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile de chirurgie ortopedică se desfășoară într-un bloc operator foarte bine dotat.
Cele două afecțiuni nu trebuie confundate, deoarece cauzele și manifestările lor sunt diferite. În hallux rigidus, articulația de la baza degetului mare este sever afectată, aproape distrusă, pe când în hallux valgus, mobilitatea articulară este normală, articulația fiind intactă. Cu toate acestea, cele două afecțiuni pot fi întâlnite împreună, boala fiind cunoscută drept hallux valgus-rigidus.
-
Vino la SANADOR! Sună la 021.9699!