Colaborator SANADOR, Dr. Anca Dimitriu este medic primar gastroenterologie cu competențe în manometrie esofagiană, pH-metrie esofagiană cu impedanță, manometrie ano-rectală, endoscopie digestivă diagnostică și terapeutică și ultrasonografie generală. Este foarte apreciată de pacienți pentru implicare și pentru felul în care oferă toate informațiile necesare. Este doctor în științe medicale și cadru universitar la UMF „Carol Davila” București.

Are un interes special pentru diagnosticul modern al tulburărilor de motilitate a esofagului și al bolii de reflux gastroesofagian, dar și pentru managementul bolilor inflamatorii intestinale (colita ulcerativă, boala Crohn), pentru diagnosticul precoce al leziunilor precanceroase sau neoplazice ale tractului digestiv și pentru diagnosticul incontinenței fecale.

Dr. Anca Dimitriu realizează proceduri avansate de endoscopie digestivă la Spitalul Clinic SANADOR și în Centrul de Excelență în Endoscopia Digestivă Diagnostică și Terapeutică SANADOR Floreasca și acordă consultații de gastroenterologie și efectuează proceduri de diagnostic prin manometrie și pH-metrie în Clinica SANADOR Floreasca.

Program

L
luni, 30 martie
15:00 – 20:00 Clinica SANADOR Floreasca
luni, 06 aprilie
15:00 – 20:00 Clinica SANADOR Floreasca
M
marți, 31 martie
15:00 – 17:00 Clinica SANADOR Floreasca
17:00 – 21:00 Spitalul Clinic SANADOR
marți, 07 aprilie
15:00 – 17:00 Clinica SANADOR Floreasca
17:00 – 21:00 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 01 aprilie
miercuri, 08 aprilie
J
joi, 02 aprilie
joi, 09 aprilie
V
vineri, 03 aprilie
15:00 – 18:00 Clinica SANADOR Floreasca
vineri, 10 aprilie
15:00 – 18:00 Clinica SANADOR Floreasca
S
sâmbătă, 04 aprilie
16:00 – 21:00 Spitalul Clinic SANADOR
sâmbătă, 11 aprilie
D
duminică, 05 aprilie
duminică, 12 aprilie
L
luni, 13 aprilie
15:00 – 20:00 Clinica SANADOR Floreasca
luni, 20 aprilie
15:00 – 20:00 Clinica SANADOR Floreasca
M
marți, 14 aprilie
15:00 – 17:00 Clinica SANADOR Floreasca
17:00 – 21:00 Spitalul Clinic SANADOR
marți, 21 aprilie
15:00 – 17:00 Clinica SANADOR Floreasca
17:00 – 21:00 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 15 aprilie
miercuri, 22 aprilie
J
joi, 16 aprilie
joi, 23 aprilie
V
vineri, 17 aprilie
15:00 – 18:00 Clinica SANADOR Floreasca
vineri, 24 aprilie
15:00 – 18:00 Clinica SANADOR Floreasca
S
sâmbătă, 18 aprilie
sâmbătă, 25 aprilie
D
duminică, 19 aprilie
duminică, 26 aprilie
L
luni, 30 martie
15:00 – 20:00 Clinica SANADOR Floreasca
M
marți, 31 martie
15:00 – 17:00 Clinica SANADOR Floreasca
17:00 – 21:00 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 01 aprilie
J
joi, 02 aprilie
V
vineri, 03 aprilie
15:00 – 18:00 Clinica SANADOR Floreasca
S
sâmbătă, 04 aprilie
16:00 – 21:00 Spitalul Clinic SANADOR
D
duminică, 05 aprilie
L
luni, 06 aprilie
15:00 – 20:00 Clinica SANADOR Floreasca
M
marți, 07 aprilie
15:00 – 17:00 Clinica SANADOR Floreasca
17:00 – 21:00 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 08 aprilie
J
joi, 09 aprilie
V
vineri, 10 aprilie
15:00 – 18:00 Clinica SANADOR Floreasca
S
sâmbătă, 11 aprilie
D
duminică, 12 aprilie
L
luni, 13 aprilie
15:00 – 20:00 Clinica SANADOR Floreasca
M
marți, 14 aprilie
15:00 – 17:00 Clinica SANADOR Floreasca
17:00 – 21:00 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 15 aprilie
J
joi, 16 aprilie
V
vineri, 17 aprilie
15:00 – 18:00 Clinica SANADOR Floreasca
S
sâmbătă, 18 aprilie
D
duminică, 19 aprilie
L
luni, 20 aprilie
15:00 – 20:00 Clinica SANADOR Floreasca
M
marți, 21 aprilie
15:00 – 17:00 Clinica SANADOR Floreasca
17:00 – 21:00 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 22 aprilie
J
joi, 23 aprilie
V
vineri, 24 aprilie
15:00 – 18:00 Clinica SANADOR Floreasca
S
sâmbătă, 25 aprilie
D
duminică, 26 aprilie

Investigații

Pentru consultațiile, investigațiile și tarifele disponibile pentru acest medic vă rugăm apelați 021 9699, Call Center disponibil nonstop.

Galerie foto

SANADOR