Tratament pentru disbioza colonului
Tratamentul dereglării microbiomului natural include administrarea de bacterii exogene, pentru modificarea florei bacteriene endogene a gazdei, dar și transplantul de microbiotă fecală. Totodată, tratamentul pentru disbioza colonului poate fi realizat prin intervenția asupra mediului.
Probioticele sunt bacterii vii, majoritatea gram-pozitive (Bifidobacteriaum spp., Lactococcus spp, Lactobacillus spp., Pediococcus spp. și tulpini nepatogene de E. coli precum și Saccharomyces spp) care acționează prin mecanisme multiple. Acestea îmbunătățesc și stimulează integritatea barierei intestinale, produc metaboliți care acționează local (enzime, acizi organici) sau la distanță (substanțe neurochimice, hormoni) și reduc răspunsul inflamator.
Principalul dezavantaj al tratamentului cu probiotice este cantitatea, deoarece dozele orale sunt de 3-4 ori mai mici decât cele prezente în colon. În plus, pasajul gastric și cel de la nivelul intestinului subțire reduc considerabil doza care ajunge în colon. De asemenea, există riscul de scădere a adaptabilității, pentru că majoritatea tulpinilor de probiotice sunt derivate sau provin din intestin.
Transplantul de microbiotă fecală (bacterioterapie fecală sau perfuzie fecală) este utilizat pentru tratarea infecțiilor cu Clostridium difficile, cu rată de vindecare de peste 90%. Transferul se face de la donatori sănătoși la pacient și poate fi realizat prin ingestia produsului congelat, capsulat, fără efecte secundare sau proceduri invazive. Dezavantajele metodei includ: impactul variabil, efectul redus asupra bolilor intestinale inflamatorii, lipsa standardizării procedurii, precum și aspecte ce depind de siguranță, acceptare etică, risc infecțios.
Compoziția microbiomului nou-născuților prin cezariană diferă de cel al celor născuți pe cale vaginală. Cei născuți prin cezariană sunt expuși mai întâi la bacteriile din mediul spitalicesc, în timp ce nașterea naturală colonizează fătul cu bacterii fecale și vaginale materne. În plus, nașterea vaginală colonizează cu speciile de Bifidobacterii, cu rol în dezvoltarea imunității postnatale.
Pentru dezvoltarea sănătoasă a microbiomului intestinal este considerată „ipoteza igienei”. Aceasta presupune necesitatea ca sugarii să fie expuși la o cantitate suficientă de microorganisme, pentru dezvoltarea și funcționarea corespunzătore a sistemului lor imunitar. Astfel, microbii din mediu controlează răspunsul imunitar, dezvoltarea și funcționarea celulelor gazdă, iar privarea sau limitarea expunerii la aceste situații poate determina disbioză intestinală la copii.