Ce este cifoza

Cifoza sau cocoașă este afecțiune caracterizată printr-o curbare antero-posterioară a coloanei vertebrale toracale de peste 50 de grade. La SANADOR, pacienții au acces la consultații, la investigații imagistice avansate pentru diagnostic și la tratamente personalizate.

O coloană vertebrală normală are o curbură naturală care susține postura, înclinându-se în general între 20 și 45 de grade în zona superioară a spatelui. Cifoza poate fi tratată cu succes dacă se intervine la timp.

La SANADOR, pacienții beneficiază de proceduri de recuperare medicală esențiale pentru îmbunătățirea posturii.

Cifoza și lordoza sunt ambele afecțiuni ale coloanei vertebrale, care implică curbări anormale, dar în direcții opuse, așadar aceste afecțiuni nu trebuie confundate. Cifoza afectează regiunea toracică, iar lordoza afectează regiunea lombară. Cifoza și lordoza pot provoca durere, pot afecta postura și pot limita mișcarea dacă sunt severe.

  • La SANADOR beneficiezi de analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Tipuri de cifoză

Cifoza poate fi de mai multe tipuri, fiecare având caracteristici și cauze diferite.

  • Cifoza posturală este cel mai frecvent tip, apărând frecvent în adolescență din cauza unei posturi incorecte. Această cifoză la copii rezultă din întinderea ligamentelor și mușchilor care susțin vertebrele, modificându-le poziția și creând o curbură anormală. Poate fi ameliorată prin exerciții pentru cifoză, fiind de obicei nedureroasă și mai frecventă la fete;
  • Cifoza Scheuermann apare atunci când vertebrele dezvoltă o formă cuneiformă. Acest tip este mai rigid decât cifoza posturală, iar curbura sa nu poate fi corectată prin schimbarea posturii. Adesea provoacă durere, în special în timpul perioadelor prelungite de stat în picioare sau șezut, și se poate agrava odată cu creșterea;
  • Cifoza congenitală este prezentă la naștere și rezultă din dezvoltarea necorespunzătoare a coloanei vertebrale în timpul creșterii fetale. Cocoașa se agravează pe măsură ce copilul crește și este adesea necesară o operație pentru cifoză pentru a corecta deformarea și a preveni progresia;
  • Cifoza cervicală afectează coloana cervicală, care este partea superioară a coloanei vertebrale. Această cocoașă la gât poate afecta postura și alinierea firească a coloanei vertebrale;
  • Hipercifoza descrie o curbură cifotică severă care depășește 50 de grade atunci când este măsurată. Hipercifoza afectează un procent semnificativ de adulți de peste 60 de ani;
  • Cifoscolioza este o afecțiune a coloanei vertebrale care combină cifoza și scolioza, ducând la o deformare tridimensională complexă care poate afecta postura și, în cazuri grave, sănătatea generală.
  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Cauzele și factorii de risc pentru cifoză

Cifoza apare atunci când vertebrele se aliniază necorespunzător, ceea ce provoacă o curbare antero-posterioară a coloanei vertebrale toracale.

Această modificare poate fi rezultatul unor fracturi, în special fracturi de compresie, care apar frecvent în cazul oaselor slăbite. Osteoporoza este un factor semnificativ de cifoză la adulți, în special la vârstnici, deoarece slăbește vertebrele și crește riscul unor astfel de fracturi.

Boala degenerativă de discuri intervertebrale poate determina apariția de cifoză la adulți deoarece discurile intervertebrale se micșorează și se aplatizează în timp, exacerbând curbura coloanei vertebrale.

La persoanele mai tinere, afecțiuni precum boala Scheuermann și anomalii congenitale ale coloanei vertebrale pot duce la cifoză Scheuermann, respectiv cifoză congenitală.

Alte afecțiuni subiacente, precum osteogeneza imperfectă, sindromul Ehlers-Danlos și sindromul Marfan, pot crește și mai mult riscul de cocoașă la ceafă.

  • Vino la SANADOR pentru investigații avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!

Semnele și simptomele cifozei

Cifoza poate varia de la ușoară la severă, simptomele variind în funcție de gradul de curbură.

În cazurile ușoare, poziția ușor cocoșată poate fi singurul simptom. Cu toate acestea, o curbare antero-posterioară a coloanei vertebrale toracale poate duce la semne vizibile, precum umerii rotunjiți, poziția aplecată a capului și o cocoașă cervicală pronunțată.

Pe măsură ce cifoza avansează, pacienții pot prezenta rigiditate și durere de spate și la nivelul umerilor, adesea însoțite de oboseală. Simptome neurologice precum parestezii, furnicături sau slăbiciune la nivelul picioarelor pot apărea din cauza compresiei măduvei spinării sau a nervilor.

Cazurile severe pot duce la dificultăți de echilibru, incontinență urinară sau intestinală și dificultăți de respirație din cauza capacității pulmonare reduse.

  • Alege SANADOR pentru servicii medicale personalizate. Programează-te la o consultație!

Complicațiile provocate de cocoașă

Cifoza severă poate duce la o serie de complicații, afectând atât bunăstarea fizică, cât și pe cea emoțională.

Una dintre cele mai frecvente probleme este funcția fizică limitată, deoarece cocoașa cervicală și slăbirea mușchilor spatelui fac ca activitățile zilnice precum mersul, statul în picioare și ridicarea de pe scaun să fie mai dificile.

Problemele digestive pot apărea atunci când curbura comprimă tractul digestiv, ducând la boală de reflux sau dificultăți de înghițire. În cazuri extreme poate apărea compresia plămânilor, ceea ce duce la dificultăți de respirație.

Cocoașa la gât poate avea un impact semnificativ asupra sănătății mintale, în special la adolescenți, deoarece poate duce la o percepție deficitară a propriului aspect fizic, contribuind la tulburări emoționale.

Diagnosticul de cifoză

Medicul realizează un examen fizic amănunțit, în timpul căruia pacientul este rugat să se aplece la 90 de grade. Acest lucru permite medicului să evalueze curbura coloanei vertebrale. De asemenea, poate fi efectuat un examen neurologic pentru a evalua reflexele și forța musculară.

Specialiștii pot solicita diverse teste pentru a confirma diagnosticul și a evalua gravitatea afecțiunii:

  • Radiografii sau CT: ajută la măsurarea gradului de curbură a coloanei vertebrale și la detectarea oricăror deformări vertebrale;
  • RMN: furnizează imagini detaliate ale coloanei vertebrale și poate ajuta la identificarea fracturilor recente sau a presiunii asupra nervilor spinali;
  • Teste de conducere nervoasă: folosite atunci când pacientul prezintă parestezii sau slăbiciune musculară pentru a evalua cât de bine circulă impulsurile nervoase de la măduva spinării la extremități;
  • Teste de densitate osoasă (DEXA): evaluează rezistența oaselor și ajută la prezicerea riscului de fracturi prin compresie, care pot fi frecvente în cifoză.

SANADOR asigură pacienților acces la investigații avansate, precum DEXA, esențială
pentru măsurarea densității minerale osoase.

Detectarea precoce este importantă, deoarece cifoza se poate repara dacă medicul intervine la timp, în special atunci când este asociată cu alte tulburări neuromusculare sau afectează creșterea.

Cum evoluează cifoza

În general, cifoza se poate agrava în timp, mai ales dacă nu este tratată sau dacă este asociată cu afecțiuni degenerative.

În cazul adolescenților, cifoza posturală apare de obicei în timpul perioadelor de creștere rapidă și se poate ameliora printr-o postură bună sau prin kinetoterapie pentru cifoză.

Cifoza Scheuermann se poate agrava în timpul creșterii, ducând adesea la o curbură mai pronunțată a coloanei vertebrale. Dacă acest tip de cifoză nu este tratat, poate duce la dureri sau disconfort persistente și ar putea restricționa activitatea fizică.

Cifoza congenitală poate părea inițial ușoară, dar se poate agrava odată cu creșterea, deoarece deformarea coloanei vertebrale devine mai pronunțată. În unele cazuri, poate fi necesară intervenția chirurgicală în copilărie pentru a preveni progresia ulterioară și complicațiile.

Cifoscolioza, o combinație de cifoză și scolioză, poate apărea ca o complicație a cazurilor netratate sau severe ale uneia dintre aceste afecțiuni. Cifoscolioza poate provoca durere, dificultăți de respirație, comprimarea nervilor și, în cazuri grave, limitarea mobilității.

La adulți, cifoza progresează adesea odată cu vârsta. Pe măsură ce coloana vertebrală se curbează mai mult, acest lucru poate duce la dificultăți de postură, de mișcare și, în cazuri grave, la compresia organelor interne și a structurilor nervoase.

  • Vino la SANADOR și beneficiază de îngrijire medicală de performanță!

Opțiuni de tratament pentru cifoză

Planurile de tratament sunt personalizate pe baza simptomelor, gradului de curbură a coloanei vertebrale și a prezenței altor afecțiuni.

Analgezicele pot fi utilizate pentru a gestiona disconfortul. În cazurile de osteoporoză, sunt prescrise medicamente pentru această afecțiune.

Anumite exerciții pentru cifoză cervicală, cum ar fi exercițiile de întindere și de întărire musculară, pot îmbunătăți flexibilitatea coloanei vertebrale, ameliora durerea și susține postura. Pentru cazurile ușoare medicii recomandă kinetoterapie pentru cifoză pentru a gestiona durerea și problemele de estetică asociate. În cadrul acesteia medicul poate elabora un program personalizat de exerciții pentru cifoză.

Poziția potrivită de somn pentru cifoză este importantă pentru menținerea unei poziții normale a coloanei vertebrale. Dormitul pe spate cu o pernă de susținere sub genunchi poate reduce presiunea lombară și menține alinierea coloanei vertebrale. Este de evitat dormitul ”pe burtă”, deoarece crește presiunea asupra coloanei vertebrale. O saltea de fermitate medie, împreună cu poziția potrivită de somn pentru cifoză, ameliorează disconfortul general.

În cazurile de cifoză la copii, poate fi recomandată o orteză pentru a preveni progresia, în special în timpul perioadelor de creștere rapidă. Orteza este purtată până când perioada de creștere se oprește.

În cazurile severe poate fi necesară o operație pentru cifoză. Cea mai frecventă procedură este fuziunea coloanei vertebrale, în care se utilizează tije metalice și șuruburi pentru a stabiliza coloana vertebrală și a reduce curbura.

Cum poate fi prevenită formarea cocoașei

Anumite tipuri de cifoză, cum ar fi cifoza congenitală, nu pot fi prevenite, dar se pot lua măsuri pentru a reduce riscul de cifoză posturală, care este adesea legată de postura proastă și de slăbiciunea musculară. O postură corectă la birou ajută la prevenirea agravării cifozei și menținerea unei coloane sănătoase.

Pentru a ajuta la prevenirea cifozei posturale, persoanele trebuie să adopte o postură bună și să asigure un tonus bun al mușchilor abdominali și ai spatelui. Exercițiile fizice regulate sunt benefice pentru sănătatea coloanei vertebrale.

Menținerea unei greutăți sănătoase previne suprasolicitarea coloanei vertebrale. În cazul copiilor, utilizarea unui rucsac rezistent sau a unei genți cu rotile pentru a transporta obiectele școlare poate preveni presiunea excesivă asupra spatelui.

Diagnostic și tratament la SANADOR

SANADOR asigură acces pacienților la o gamă completă de servicii medicale pentru diagnosticarea și tratarea deformărilor coloanei vertebrale. Pentru diagnostic precis, pacienții beneficiază de investigații imagistice de înaltă performanță, precum radiografii digitale, CT 128 slice și RMN 3 Tesla și la o echipă multidisciplinară, formată din specialiști în reumatologie, neurologie, neurochirurgie și recuperare medicală.

În cazul în care cifoza este asociată cu osteoporoză sau cu tasări vertebrale, pacienții au acces la investigația DEXA, esențială pentru măsurarea densității minerale osoase.

Pentru îmbunătățirea posturii și întărirea musculaturii, la Spitalului Clinic SANADOR sunt disponibile proceduri de kinetoterapie și fizioterapie, la recomandarea unui medic. În cazurile severe, intervențiile chirurgicale spinale necesare sunt realizate de chirurgi cu vastă experiență, într-unul din cele mai bine dotate blocuri operatorii din sistemul medical privat din România.

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Programează-te

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR