Ce sunt studiile de conducere nervoasă
Studiile de conducere nervoasă (NCS) sunt investigații utilizate pentru evaluarea funcționalității nervilor periferici și identificarea unor eventuale leziuni sau disfuncții ale acestora. La SANADOR, pacienții au acces la consultații de neurologie asigurate de medici foarte bine pregătiți și la studii de conducere nervoasă efectuate cu echipamente performante, în cele mai bune condiții, pentru stabilirea unui diagnostic rapid și corect.
Aceste teste măsoară viteza de transmitere a impulsurilor electrice de-a lungul nervilor, furnizând informații esențiale despre sănătatea sistemului nervos periferic. Procedura constă în aplicarea unor electrozi pe piele, care stimulează nervii cu impulsuri electrice de intensitate redusă, înregistrând ulterior activitatea electrică rezultată.

Studiile de conducere nervoasă sunt investigații neinvazive, sigure, cu rezultate rapide.
Rezultatele obținute sunt utile pentru diagnosticarea unor afecțiuni precum sindromul Guillain-Barré, sindromul de tunel carpian sau neuropatia diabetică. Frecvent, studiile de conducere nervoasă sunt completate de electromiografie (EMG), o tehnică ce examinează activitatea electrică a mușchilor, permițând diferențierea precisă între tulburările musculare și cele nervoase. Aceste investigații sunt considerate sigure, fiind asociate doar cu un disconfort minim și temporar, fără riscuri pe termen lung.
-
Vino la SANADOR! Sună la 021.9699!