Tratamentul în sindromul de sinus bolnav
Primul pas în tratarea pacienților cu sindrom de sinus bolnav este identificarea unei posibile cauze reversibile. Renunțarea la medicamente care afectează sinusul și corectarea tulburărilor electrolitice ar putea duce la dispariția sindromului de sinus bolnav.
În cazul în care nu se găsește o cauză reversibilă pentru boala de nod sinusal, este indicată implantarea unui stimulator cardiac permanent (pacemaker). Acesta este indicat la pacienții simptomatici cu bradicardie, pauze în activitatea inimii, incompetență cronotropă sau cu sindrom bradicardie-tahicardie. Stimulatorul cardiac este un dispozitiv intracardiac format dintr-un generator de puls care se introduce sub piele în zona pieptului și una sau două sonde care sunt introduse în inimă prin sistemul venos.
Stimulatoarele cardiace pot fi unicamerale (o singură sondă plasată în ventriculul drept) și bicamerale (cu două sonde, una în atriul drept și una în ventriculul drept). La pacienții cu sindromul sinusului bolnav se preferă implantarea unui stimulator bicameral, deoarece studiile au demonstrat că pacienții cu acest tip de stimulator dezvoltă mai rar fibrilație atrială și accident vascular cerebral, iar calitatea vieții este mai bună. Atunci când bătăile cardiace sunt lente, de exemplu sub 50 de bătăi pe minut, stimulatorul cardiac intervine și generează impulsuri electrice pentru a menține o frecvență cardiacă de minim 60 de bătăi pe minut, cum ar trebui să fie în mod normal.
În sindromul bradicardie-tahicardie, se implantează un stimulator cardiac pentru a trata bradicardia (pulsul mic), însă acesta nu este suficient, deoarece stimulatorul cardiac nu corectează tahicardia (pulsul rapid). Din această cauză, în sindromul bradicardie-tahicardie, sunt necesare și medicamente pentru a controla pulsul rapid. Medicamentele care se pot utiliza pentru scăderea pulsului sunt: betablocante, unele blocante ale canalelor de calciu, amiodarona, digoxinul sau ivabradina.
Alte medicamente care pot fi necesare sunt anticoagulantele la pacienții cu fibrilație atrială, cu scopul de a preveni apariția unui accident vascular cerebral.
Atunci când medicamentele nu pot controla bătăile cardiace rapide se poate recomanda ablația pe cateter. Această procedură de cardiologie intervențională constă în introducerea unor catetere printr-un vas de sânge de la nivelul regiunii inghinale care apoi sunt ghidate până la inimă. Prin intermediul cateterelor se aplică energie rece sau curenți de radiofrecvență care blochează semnalele electrice rapide și restabilesc ritmul cardiac normal.