Ce este șalazionul
Șalazionul sau chalazionul este o leziune inflamatorie, benignă, la nivelul pleoapei, de forma unei umflături roșii, sensibilă la atingere și nedureroasă, apărute din cauza obstrucției glandelor sebacee răspunzătoare de lubrifierea ochilor. La SANADOR, pacienții beneficiază de consultații de oftalmologie complete, de investigații avansate și de tratament individualizat.
Această leziune mai este denumită chist de pleoapă sau chist meibomian. Din cauza manifestărilor similare, afecțiunea poate fi confundată cu alte tipuri de afecțiuni oculare, cum ar fi ulciorul la ochi. Ele sunt însă distincte și au metode de tratament diferite.
Chalazionul nu este o afecțiune îngrijorătoare, însă necesită un tratament potrivit, pentru a facilita vindecarea rapidă și a preveni complicațiile. Șalazionul pe pleoapa inferioară este mai rar întâlnit, apărând mai frecvent sub forma unui chist pe pleoapa superioară.
-
La SANADOR beneficiezi de analize și investigații necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!