Ce este purpura

Purpura este o denumire generică pentru un grup de afecțiuni care pot fi cronice sau benigne și localizate strict la nivelul pielii, sau care pot fi semnul unei suferințe interne mai grave. La SANADOR, pacienții au acces consultații de specialitate, la analize și investigații performante și la tratament personalizat, pentru o vindecare rapidă.

Purpura vasculară este caracterizată prin erupții cutanate alcătuite din peteșii (puncte roșiatice mai mici de 2 cm), telangiectazii (vase de sânge superficiale, vizibile la nivelul pielii) și hiperpigmentări reziduale.

La SANADOR, pacienții beneficiază de analize de laborator recoltate în cele mai bune condiții.

  • La SANADOR beneficiezi de analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Tipuri de purpură

Inflamația și hemoragia minoră de la nivelul pielii duc la apariția purpurei, adică a unor leziuni cutanate roșii-violet care nu dispar la vitropresiune și care nu sunt palpabile. Clasificarea tipurilor de purpură depinde de aspectul leziunilor și de prezența sau absența unei afecțiuni subiacente. Astfel, cele mai frecvente tipuri includ:

  • purpura trombocitopenică care poate fi primară (idiopatică sau autoimună) sau secundară (post-medicamentoasă ori post-infecțioasă);
  • purpura fulminans care este semn de septicemie în meningococemie sau în coagularea intravasculară diseminată (în general, ultimul stadiu al unor boli grave);
  • purpura apărută în urma administrării de medicamente anticoagulante, precum heparină sau warfarină;
  • purpura cronică alergică, recidivantă, prezentă mai ales la copii în contextul unor intoleranțe alimentare sau în urma înțepăturilor de insecte;
  • purpura din insuficiență venoasă cronică (denumită dermatită pigmentară și purpurică Favre-Chaix);
  • purpura senilă Bateman specifică vârstnicilor, în care leziunile au aspect de vânătăi și sunt secundare expunerii la radiații ultraviolete, a scăderii sintezei de colagen și a creșterii fragilității capilare.

Dermatozele purpurice sunt un grup particular de afecțiuni, mai rar întâlnite, care afectează doar pielea, fără determinări sistemice, și care includ:

  • purpura pigmentară progresivă Schlamberg;
  • purpura eczematiformă Doucas-Kapetanakis;
  • dermatoza lichenoidă și purpurică Gourgerot-Blum;
  • lichenul aureus sau lichenul purpuric;
  • purpura inelară și telangiectatică (boala Majocchi).

Trebuie menționat faptul că purpura reumatoidă Henoch-Schönlein, deși are denumirea de „purpură”, boala reprezintă, de fapt, o vasculită cu leziuni cutanate palpabile, polimorfe și cu determinări sistemice (afectare renală, dureri abdominale, dureri articulare).

Cauze și factori de risc pentru purpură

Apariția purpurei poate avea multiple cauze. Astfel, dacă erupția apare brusc, este generalizată și este însoțită de un focar infecțios (febră, stare generală alterată, greață, vărsături), atunci cel mai probabil este vorba despre o purpură fulminans. Pe de altă parte, dacă boala are o evoluție cronică, insidioasă, cu remisiuni și recăderi (leziunile trec de la sine și reapar), atunci este mai probabilă o dermatoză purpurică.

În plus, vârsta bolnavului poate fi un indiciu util pentru identificarea cauzei, astfel că purpura la copii este cel mai frecvent alergică, în timp ce la vârstnici este mai probabil să fie post-medicamentoasă (după tratamente anticoagulante), paraneoplazică ori senilă.

Factorii care pot crește riscul de apariție al purpurei includ:

  • Vino la SANADOR și beneficiază de îngrijire medicală de performanță!

Cum se manifestă purpura

În absența unei afecțiuni sistemice, leziunile purpurice localizate strict la nivelul pielii sunt asimptomatice. Astfel, apar pete hemoragice roșii-violacee, bine delimitate de pielea sănătoasă din jur, care pot conflua în plăci și placarde cu precădere pe membrele inferioare (staza venoasă favorizează persistența petelor). În dermatita de contact, purpura este însoțită de o eczemă pruriginoasă, iar în dermatita pigmentară și purpurică din insuficiența venoasă cronică pot fi prezente și alte semne ale afectării venelor, precum flebedemul ori ulcerul venos.

În purpura trombocitopenică și în cea post-medicamentoasă, leziunile purpurice sunt însoțite și de alte semne, precum echimoze (vânătăi) ori sângerări ale gingiilor, gastro-intestinale sau epistaxis (sângerare spontană a mucoasei nazale).

Dermatozele purpurice apar cu precădere la tineri sau copii și sunt semn al capilaritei (inflamație a vaselor mici de sânge din piele) cu extravazare a hematiilor în epiderm, infiltrat inflamator perivascular și depozite de hemosiderină (sânge coagulat care stagnează în piele). Clinic, apar macule cu nuanțe galben-maronii sau roșu-brun și cu peteșii punctiforme pe suprafața lor. Inițial, leziunile apar la nivelul membrelor inferioare, dar în timp, pe parcursul mai multor luni, se pot generaliza și pe măsură ce plăcile vechi se vindecă prin hiperpigmentări, apar altele noi, astfel că pielea capătă un aspect bizar, particular.

Complicații provocate de purpură

În absența unei afecțiuni sistemice, boala purpurică nu determină complicații, fiind o afecțiune non-inflamatorie. De regulă, se vindecă prin hipo sau hiperpigmentare a pielii care poate fi inestetică, dar nu pune viața în pericol.

În prezența unor tulburări mai grave, purpura poate fi printre primele semne de boală care orientează clinicianul în realizarea de investigații suplimentare și în stabilirea diagnosticului. De regulă, în purpura trombocitopenică și în cea determinată de anticoagulante pot apărea sângerări spontane și hemoragii.

Diagnosticul de purpură

Purpura trebuie diferențiată întotdeauna de vasculită. Cea din urmă afectează venulele post-capilare și reprezintă o reacție inflamatorie, de hipersensibilitate de tip III (formarea de anticorpi circulanți care se depun în piele și alte organe), determinând frecvent manifestări sistemice și mai ales afectare renală ori pulmonară. Clinic, purpura nu este palpabilă, în timp ce vasculita determină leziuni palpabile (care se simt „la mână”).

Pentru diferențierea paraclinică a celor două afecțiuni și pentru depistarea cauzei care a dus la apariția purpurei, se indică realizarea:

  • hemoleucogramei (care vizualizează numărul de trombocite și nivelul hemoglobinei);
  • coagulogramei (fibrinogen, INR, timp Quick, APTT);
  • sumarului de urină;
  • hemoculturilor (în infecțiile sistemice);
  • titrului ASLO;
  • factorului reumatoid, crioglobulinelor și a altor anticorpi (ADNdc, FAN, anti-Ro etc).

În cazuri rare, când diagnosticul este neclar medicul poate recurge la biopsie punch cutanată cu un examen histopatologic.

  • Alege SANADOR pentru servicii medicale personalizate. Programează-te la o consultație!

Tratamentul pentru purpură vasculară

Tratamentul afecțiunii de bază este esențial în purpura cu afectare sistemică (de exemplu, tratamentul meningococemiei prin administrare de antibiotice ori a insuficienței venoase cronice prin compresie elastică și venotonice orale), iar întreruperea medicației cauzatoare este esențială în purpura post-medicamentoasă.

În purpura alergică, eliminarea factorului declanșator este cel mai important pas, alături de administrarea de antihistaminice și corticosteroizi locali (creme sau unguente). Dacă purpura apare cu precădere la nivelul membrelor inferioare, atunci este recomandat repaus la pat, hidratare adecvată și administrare de antiinflamatoare nesteroidiene.

La vârstnici este recomandată scăderea în greutate, precum și evitarea traumatismelor și a expunerii la soare, iar în dermatozele purpurice tratamentul este bazat pe corticoterapie, inhibitori topici de calcineurină și antihistaminice.

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Diagnostic și tratament la SANADOR

La SANADOR, pacienții beneficiază de consultații de dermatologie, medicină internă, hematologie și alergologie, în funcție de indicație, și de analize performante, pentru stabilirea diagnosticului corect. Tratamentul adecvat pentru purpură este recomandat personalizat, în funcție de cauză și de severitatea simptomatologiei, dar și de alte afecțiuni asociate ale pacientului. În acest fel, sunt obținute rezultate terapeutice foarte bune și de durată, fiind prevenite complicațiile.

Analizele de laborator indicate de medici sunt efectuate în Laboratoarele SANADOR, dotate cu echipamente performante, pentru rezultate rapide și corecte. Pentru monitorizare pe termen lung, pacienții au acces la consulturi medicale periodice și la examinări medicale avansate, pentru descoperirea din timp a unor probleme de sănătate și pentru modificarea tratamentului, atunci când este necesar.

Programează-te

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR