Ce este proctita?
Proctita reprezintă inflamația mucoasei rectului, ultima porțiune a intestinului gros. Afecțiunea poate fi temporară sau poate persista pe termen lung și poate avea numeroase cauze, cele mai frecvente fiind infecțiile cu transmitere sexuală, radioterapia și bolile inflamatorii intestinale. La SANADOR, pacienții beneficiază de consultații de specialitate, de investigații avansate și de tratament individualizat pentru afecțiunile colorectale.
Proctita produce manifestări clinice neplăcute, precum durere la defecație, nevoia urgentă de a folosi toaleta sau sângerări rectale. Totuși, semne și simptome asemănătoare pot apărea și în cazul altor afecțiuni digestive sau anorectale, astfel încât consultația și investigațiile sunt esențiale pentru diagnosticul diferențial.
-
Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!