Pacient cu boală arterială periferică, operat cu succes la Spitalul Clinic SANADOR

Ischemie coronariană și boală valvulară

Alexandru, un pacient în vârstă de 67 de ani, a trecut într-o perioadă scurtă de timp prin două operații cardiovasculare complexe. Prima intervenție chirurgicală a avut loc în urmă cu 3 ani, când, după efectuarea unor investigații de rutină, traseul electrocardiografic a arătat modificări sugestive pentru ischemia miocardică. Pacientului i-a fost recomandată o coronarografie, prin intermediul căreia au fost identificate leziunile coronariene severe responsabile de suferința inimii.

În cadrul protocolului preoperator, Alexandru a efectuat și o ecografie cardiacă transtoracică, unde s-a descoperit afectarea valvei aortice, cu indicație de protezare a valvei în aceeași ședință operatorie.

Intervenția chirurgicală – triplu bypass aorto-coronarian și protezare de valvă aortică – a avut loc la Spitalul Clinic SANADOR. Din echipa chirurgicală care a efectuat operația a făcut parte Dr. Elena Nechifor, medic primar chirurgie cardiovasculară. Evoluția postoperatorie a fost foarte bună, pacientul fiind externat la termen, cu o integrare socio-profesională rapidă.

Boala arterială periferică

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Din cauză că îngustarea și, în final, închiderea arterelor prin depuneri de calciu sunt un proces generalizat la întreg organismul, Alexandru a revenit după 2 ani de la prima intervenție cu semne de boală arterială periferică: durere la nivelul membrului inferior la mers sau în repaus.

„După ce mergeam câțiva metri, aveam dureri în gambă și simțeam nevoia să mă opresc pentru o perioadă scurtă, apoi să-mi reiau mersul. Am remarcat că durerea apărea atunci când încercam să fac un pas forțat sau să merg într-un ritm alert. Am tras de mine o perioadă destul de lungă, până când nu s-a mai putut. Cam doi ani am încercat să forțez și să ignor simptomele”, povestește Alexandru.

Pentru că Alexandru era o persoană foarte activă, iar durerea devenise tot mai greu de suportat și îl împiedica să-și desfășoare activitățile zilnice, a decis să meargă la un consult medical și să afle cauza problemei.

Întrucât avusese deja o experiență medicală deosebită la Spitalul Clinic SANADOR, unde a interacționat într-un mod plăcut și eficient cu echipa chirurgicală, Alexandru s-a adresat pentru un consult de chirurgie cardiovasculară către Dr. Elena Nechifor, cea care se ocupase îndeaproape de evoluția sa postoperatorie. În urma anamnezei și a examenului clinic, pacientul a primit recomandarea de a efectua o arteriografie de membre inferioare, o investigație prin care sunt identificate leziunile aterosclerotice și se poate aprecia severitatea lor.

„De la prima operație am ținut mereu legătura cu doamna doctor Nechifor. Mă întreba cum mă simt, îmi dădea anumite sfaturi și am ales să colaborăm mai departe”, povestește Alexandru.

Rezultatul arteriografiei a fost clar: Alexandru suferea de ateromatoză severă cu închiderea completă a unor artere de la nivelul membrelor inferioare, cu indicație de revascularizare în regim programat cu prioritate.

Ce este boala arterială periferică?

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Boala arterială periferică este o afecțiune în care arterele prin care circulă sângele la nivelul extremităților corpului (în special la picioare) se îngustează, iar fluxul sanguin este îngreunat sau chiar blocat parțial. Afecțiunea este mai des întâlnită la personale în vârstă, care suferă de ateroscleroză, mulți pacienți având și alte afecțiuni cardiovasculare asociate. Printre factorii de risc se numără fumatul, hipertensiunea arterială, nivelul crescut de colesterol, diabetul zaharat și un istoric familial de boli cardiovasculare.

Boala arterială periferică se manifestă în special prin claudicație, un simptom tipic, definit prin crampe și durere în mușchii piciorului afectat, disconfort care apare în timpul mersului și dispare în repaus. În stadiile avansate ale bolii, pot să apară paloare sau cianoză la nivelul tegumentelor, parestezie, senzație de „picioare reci” și plăgi deschise care se vindecă foarte greu și care se pot infecta.

În lipsa tratamentului necesar, pacienții pot dezvolta o ischemie critică de membru inferior, complicație care duce la necroza țesutului și necesită amputația membrului afectat, pentru a salva viața pacientului. Afecțiunea este diagnosticată prin evaluarea simptomelor, efectuarea unui examen fizic și utilizarea unor teste imagistice, precum ecografia Doppler, pentru a evalua fluxul de sânge în artere. Toți pacienții cu boală arterială periferică simptomatică este indicată și efectuarea unui screening pentru anevrismul de aortă abdominal, prin ecografie abdominală.

În cazul pacienților confirmați cu boala arterial periferică, tratamentul implică schimbarea stilului de viață, renunțarea la fumat, adoptarea unei diete sănătoase și combaterea sedentarismului. În cazurile mai severe, sunt necesare proceduri avansate de tratament, precum angioplastia periferică sau bypassul arterial.

Tratament la Spitalul Clinic SANADOR

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

În cazul lui Alexandru, operația trebuia făcută cât mai repede, pentru că în trecut bărbatul mai avusese probleme cardiovasculare, iar riscul de complicații era crescut. La aproape două săptămâni de la confirmarea diagnosticului, Alexandru s-a internat la Spitalul Clinic SANADOR pentru tratament.

Operația a implicat implantarea unui stent în artera iliacă comună stângă și endarterectomia arterei femurale comune stângi și a arterei profunde la origine. Intervenția chirurgicală a fost una delicată și complexă și a inclus și plastie de lărgire cu petec venos, o procedură care implică utilizarea unui segment de venă, pentru a realiza o reparare sau o lărgire a unei artere, dar și un bypass femuro-popliteu proximal cu vena safenă internă.

Alexandru a fost operat la Spitalul Clinic SANADOR de o echipă coordonată de Dr. Elena Nechifor, medic primar chirurgie cardiovasculară.

Această abordare hibridă, care combină intervenții chirurgicale și proceduri de cardiologie intervențională, este adesea folosită pentru a trata cazurile complexe de boală arterială periferică și asigură o opțiune personalizată de tratament, în funcție de particularitățile fiecărui pacient.

„După operație, recuperarea a fost foarte ușoară. Nu am avut dureri. O perioadă am avut piciorul mai umflat, dar am ținut legătura cu doamna doctor Elena Nechifor, care mi-a spus să fac de două ori pe săptămână kinetoterapie. La SANADOR sunt cele mai bune condiții din toate punctele de vedere. Indiferent de ce probleme voi avea, eu sau familia mea, aici vom veni de fiecare dată. La SANADOR îți rezolvi cu adevărat problemele”, povestește Alexandru după intervenția chirurgicală.

În prezent, pacientul este recuperat total. Se simte foarte bine și nu a mai avut dureri sau disconfort la nivelul piciorului. Păstrează un stil de viață sănătos, este atent la alimentație și încearcă să fie cât mai activ. Revine periodic la control, nu ignoră nici investigațiile de rutină și ține legătura cu Dr. Elena Nechifor pentru orice problemă.

Chirurgie cardiovasculară minim invazivă, la Spitalul Clinic SANADOR

Dr. Elena Nechifor, medic primar chirurgie cardiovasculară, realizează numeroase intervenții de chirurgie cardiovasculară minim invazivă la Spitalul Clinic SANADOR.

La Spitalul Clinic SANADOR funcționează Centrul de excelență în chirurgia cardiovasculară minim invazivă, singurul centru de acest fel din România cu acreditare internațională din partea Corcym Academica. Echipa medicală are o deosebită pregătire profesională și experiență îndelungată în efectuarea cu succes a unor intervenții chirurgicale complexe, prin minitoracotomie, chirurgie endoscopică și abord endovascular, în funcție de indicație.

  • Spitalul Clinic SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!

La Centrul de excelență în chirurgia cardiovasculară minim invazivă SANADOR au fost realizate deja numeroase intervenții în premieră națională. Toate procedurile au loc într-un bloc operator complet digitalizat, dedicat intervențiilor cardiovasculare, conectat la o Secție de anestezie și terapie intensivă cardiovasculară de asemenea digitalizată.

Programează-te

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR