Tot ce trebuie să știi despre nefrită

Ce este nefrita?

Nefrita, cunoscută și sub denumirea de glomerulonefrită, reprezintă o afecțiune de tip inflamator, care își are sediul în nefron, unitatea morfofuncțională a rinichiului.

Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

În interiorul rinichiului se află un număr mare de nefroni (până la un milion), care sunt implicați în procesul de filtrare a sângelui, obținerea urinei primare și recaptarea substanțelor utile organismului. În interiorul acestora se află glomerulii, un sistem delicat de vase sangvine, cu rol de filtru, tubulii – cu rol de excreție în principiu, dar și de reabsorbție, și țesutul interstițial care învelește și susține nefronii și tubulii. Inflamația din interiorul rinichiului poate afecta oricare din structurile menționate anterior.

Tipuri de nefrită

Nefrita poate fi regăsită în practică în diverse forme, de la nefrita ușoară, până la cea care poate duce la insuficiență renală. Există mai multe tipuri de nefrită însă, cel mai adesea, nefrita este descrisă, în funcție de modul de evoluție, ca fiind acută sau cronică. În cazurile severe de nefrită, pacientul poate dezvolta o encefalopatie uremică determinată de acumularea toxinelor în organism.

Nefrita acută are un debut brusc și este de cele mai multe ori consecința unei infecții virale sau bacteriene. În copilărie apare de obicei glomerulonefrita acută după o infecție cu streptococul beta hemolitic de grup A, la 1-3 săptămâni după o infecție streptococică. Glomeronefrita acută se declanșează și după infecții cu Stafilococ, pneumococ, Legionella, sifilis, oreion, varicela, hepatita B și C, virusul Epstein Barr, virusul HIV, toxoplasmoză, malarie, trichineloză, schistosomiază. Uneori, acest tip de nefrită se vindecă de la sine, fără consecințe și complicații, de îndată ce sistemul imun a reușit să controleze agentul infecțios. De cele mai multe ori însă, este nevoie de un tratament susținut, pentru a evita deteriorarea rinichiului și progresul glomerulonefritei într-o gomerulonefrită cronică. Nefrita acută poate fi să apară și ca urmare a unor boli cu substrat autoimun, dintre care cele mai întâlnite sunt lupusul, poliarterita nodoasă sau boala Wegener.

Nefrita lupică este una din cele mai serioase complicații ale bolii autoimune Lupus eritematos sistemic (LES). 60% din pacienții cu lupus dezvoltă nefrită, care de cele mai multe ori apare cam la 5 ani distanță de la declanșarea lupusului. Sistemul imun al pacientului atacă din eroare rinichii, ducând la inflamație și la eventuala distrugere a delicatului sistem de filtrare renal. Rinichiul își pierde astfel capacitatea de a filtra sângele, de a menține echilibrul fluidelor corporale și de a regla nivelul hormonilor care controlează presiunea și volumul sangvin. În lipsa unor măsuri urgente, pacientul poate ajunge la dializă sau chiar la transplant renal. Studiile arată că nefrita lupică este mai comună în rândul femeilor și există o mai mare prevalență și severitate a bolii printre pacienții de origine afro-americană, asiatică și hispanică.

Nefrita cronică nu e descoperită ușor, deoarece se instalează pe parcursul mai multor ani, silențios, fără simptome evidente la început și duce inevitabil către insuficiență renală. Aproape toate formele de glomerulonefrită acută tind să se transforme în glomerulonefrită cronică. Uneori, glomerulonefrita cronică este ereditară si se asociază cu afectarea auzului sau a văzului. Alteori, pacientul se confrunta cu un episod de glomerulonefrită acută post-infecțioasă care, peste câțiva ani, se va transforma în glomerulonefrită cronică.

Nefrita interstițială sau tubulo-interstițială este inflamația care alterează tubulii renali și țesuturile care îi susțin - țesuturile interstițiale. În cele mai multe cazuri, lezarea tubulilor și a interstițiului, dar și refacerea acestora, se întâmplă concomitent. Nefrita interstițială poate fi, la rândul ei, acută sau cronică. În majoritatea cazurilor, nefrita interstițială acută apare ca o reacție de hipersensibilitate la medicamente, cel mai adesea la antiinflamatorii nesteroidiene, peniciline sau inhibitori de pompă de protoni, dar se poate declanșa și în urma unei infecții.

Nefrita interstițială cronică are ca urmare afectarea tubulilor din zonele medulare (de mijloc) ale rinichilor, care scad capacitatea de concentrare a urinei și de conservare a sodiului, cu poliurie și pierdere urinară de sodiu. Apare fibroza, care se extinde până la nivelul corticalei renale (zona externă, de margine), cu pierderea majoră a funcțiilor renale și progresia bolii cronice de rinichi. Dacă medicația care a declanșat episodul de nefrită interstițială este întreruptă suficient de rapid, complicațiile pot fi evitate.

Cauze și factori de risc

Există mai multe cauze care pot duce la apariția unei nefrite. În cele mai multe cazuri de nefrită, este implicată o reacție puternică a sistemului autoimun, ea fiind mediată imunologic. Atunci când nefritele sunt complicații ale infecțiilor, cancerelor sau medicamentelor, reacția sistemului imun este îndreptată împotriva unor antigene cunoscute (molecule sau substanțe străine, care declanșează un răspuns imun). Afectarea renală, inclusiv nefrita, poate apărea ca o complicație a granulomatozei eozinofilică cu poliangeită.

Uneori, antigenul țintă împotriva căruia acționează sistemul imun nu este cunoscut, cauzele nefritei fiind mai puțin clare. Nefritele și bolile renale sunt de multe ori o trăsătură de familie, ceea ce sugerează o posibilă componentă genetică printre cauzele nefritei. În acest caz, este indicat un consult de genetică medicală, pentru evaluarea riscului.

Glomerulonefrita cu IgA sau sindromul Alport sunt exemple de nefrite ereditare. Infecțiile, așa cum am menționat anterior, sunt o cauză importantă de apariție a nefritei (endocardita bacteriană, de exemplu). Infecțiile cronice, cum ar fi cele cu hepatitele B și C, tuberculoză sau virusul HIV, predispun mai ușor la nefrită. De asemenea, afectarea renală poate să apară în urma unor tratamente adecvate unor patologii pe care pacientul le are deja, sau ca o consecință a unui consum exagerat de antibiotice, analgezice, diuretice sau medicamente antiinflamatorii nesteroidiene.

Unele boli sistemice, precum vasculitele, diabetul zaharat, siclemia (anemia falciformă), sarcoidoza sau Lupusul eritematos sistemic predispun și ele la complicații prin nefrită. Riscul de a dezvolta o nefrită acută apare la cei care au suferit recent o intervenție chirurgicală de tract urinar, la cei ce abuzează de medicație sau au o istorie familială de infecție și boală renală.

Expunerea la un mediu toxico-chimic sau o boală autoimună deja instalată crește riscul de nefrită. Nefrita lupică, așa cum am mai menționat, se declanșează mai ales la femeile de origine hispanica/latină, afro-americană sau asiatică. În ceea ce privește copiii, ei sunt cei mai expuși glomerulonefritei după un episod de infecție streptococică.

În anumite situații, afecțiunea este o boală renală în sarcină, fiind indusă sau agravată în această perioadă.

La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Semnele și simptomele nefritei

Unul din primele semne din nefrită este edemul, care se instalează la nivelul feței-periorbital, al membrelor inferioare și sacral. Apare apoi hematuria (prezența sângelui în urină), care poate fi și microscopică, invizibilă. Pe lângă acestea, se adaugă oliguria (cantități scăzute de urină), adică mai puțin de 500 ml de urină în 24 de ore și hipertensiunea arterială. Acestea pot fi însoțite de febră, stare de slăbiciune, oboseală cu pierderea apetitului, vărsături și durere abdominală.

Nefrita cronică în primele stadii se prezintă cu un tablou clinic discret, fără manifestări zgomotoase, care poate include: pierdere în greutate, oboseală, pierderea apetitului, dureri de cap, greață. Pe măsură ce nefrita avansează, se pot adăuga și depigmentarea pielii, frecvență urinară scăzută, urină spumoasă, dificultăți de respirație, scăderea libidoului, probleme cu somnul, senzație de amorțeală la nivelul membrelor, episoade de confuzie, senzația de gust metalic în gură, vărsături.

În nefrita interstițială, pacientul poate avea erupții cutanate pruriginoase, schimbări ale stării de conștiență (confuzie, dezorientare sau comă), stări de greață, vărsături, edem pe orice parte a corpului, greutate crescută prin retenția de fluide, febră, cantități de urină scăzute sau, uneori, crescute.

Diagnosticul de nefrită

Pentru diagnosticarea bolii, pe lângă o anamneză corectă și un examen clinic minuțios, sunt necesare mai multe analize. În primul rând, testele de urină-biochimie și urocultură, care vor evidenția prezența sau absența sângelui și a proteinelor în urină (sumar de urină cu morfologia hematiilor), dar vor semnala și eventualele infecții. Morfologia hematiilor ne dă indicații despre localizarea inflamației (cilindrii hematici sau hematiile dismorfe sunt indicii pentru glomerulonefrită, de exemplu). Proteinele urinare vor fi analizate din urina recoltată timp de 24 de ore. De interes este și raportul dintre proteine și creatinina urinară, o analiză care identifică dacă există albumină în urină, ceea ce este un indiciu pentru lezarea renală.

Testele de sânge vor stabili nivelul de uree, acid uric, creatinină serică, dar și rata filtrării glomerulare (eGFR), analiză care ne va arăta cât de bine filtrează rinichii sângele. Pe lângă analizele de sânge, există și alte examene complementare care ne ajută să punem un diagnostic precis: ecografia renală poate depista o eventuală obstrucție a căilor urinare, tomografia computerizată (CT) și rezonanța magnetică (RMN) permit o mai bună vizualizare a organelor interne, dar și a integrității rinichilor.

Biopsia renală este o investigație care arată cu precizie gradul de deteriorare a țesuturilor renale, dar ea are un caracter invaziv și se efectuează doar în situații speciale, stabilite de medicul nefrolog. Alte teste utile sunt cele prin care se determină nivelul de anticorpi, în cazul suspicionării unei boli autoimune și/sau a unei nefrite cu substrat autoimun (de exemplu, anticorpii de tip ANCA, folosiți pentru detectarea vasculitelor cu implicații renale), testul pentru fracțiunea C3 a complementului (scade la bolnavii cu glomerulonefrită acută post-streptococică). Fiecare caz în parte va beneficia de analize suplimentare, care vor căuta să identifice cu claritate cauzele și specificul bolii.

Complicațiile nefritei pot fi severe. Programează-te!

Complicațiile nefritei

Nefritele afectează capacitatea de filtrare a nefronilor din rinichi. Scăderea capacității de filtrare duce la o acumulare de toxine in fluxul sangvin, la pierderea de eritrocite (celule roșii) și de proteine.

Posibilele complicații ale glomerulonefritelor includ insuficiența renală acută, însoțită de un declin rapid al funcțiilor renale. Adesea, cauza este infecțioasă. Complicația poate pune viața în pericol, dacă nu se intervine prompt, prin dializă. O altă complicație este hipertensiunea arterială, datorată efectului inflamației asupra glomerulilor.

Inflamația prelungită are ca și consecință apariția bolii cronice renale, o altă complicație nedorită, prin care se ajunge în final la dializă și transplant renal. Boala cronică renală sau insuficiența cronică renală se constată după mai mult de 3 luni de alterare a funcțiilor renale și are mai multe stadii.

Sindromul nefrotic, o altă complicație, duce la pierderea proteinelor valoroase prin urină, dislipidemie, retenție nedorită de sare și apă. Proteinuria apare datorită deteriorării barierei glomerulare, care permite trecerea nefirească a proteinelor în urină. Pacientul va avea edeme la nivelul feței, membrelor și abdomenului.

Glomerulonefrita rapid progresivă se poate dezvolta ca o boală de sine stătătoare sau se poate suprapune cu alte glomerulonefrite (ca și complicație), de pildă cu Glomerulonefrita cu IgA. Insuficienta renală acută se dezvoltă rapid, în decurs de săptămâni până la luni, cu necroză glomerulară și poate duce la oligurie sau anurie.

Tratamentul nefritei

Tratamentul unei nefrite depinde, firește, de cauza bolii și de simptomatologia pacientului. Medicul specialist nefrolog este cel ce va prescrie tratamentul. În cazurile mai simple, vor fi oferite sfaturi legate de dietă - reducerea consumului de sare, grăsimi, proteine sau potasiu. De asemenea, pacientul va fi sfătuit ce cantitate de lichide să bea. Oprirea fumatului este necesară, pentru că poate duce la boli de inimă sau accidente vasculare cerebrale, în corelație cu glomerulonefrita.

În cazul unei glomerulonefrite de cauză autoimună, pot fi recomandate medicamente imunosupresoare sau

corticosteroizi. Medicamentele pentru scăderea tensiunii sunt și ele foarte importante, mai ales pentru pacienții cu hipertensiune arterială severă.

În nefrita acută post-infecțioasă, se urmărește obținerea unui control bun al tensiunii arteriale, se administrează diuretice pentru controlul edemelor și se apelează la dializă, dacă e necesară.

În glomerulonefritele de tip autoimun, asociate cu anticorpi ANCA, se folosesc corticosteroizi orali in doze mari, pentru inducerea remisiei.

În cazul unei urgențe medicale sau a unor complicații provocate de nefrită, la Spitalul Clinic SANADOR se poate interveni eficient prin dializă cu aparatură modernă, de top, iar echipa specializată în chirurgie vasculară poate realiza o fistulă arterivenoasă pentru dializa pe termen lung, în cele mai bune condiții.

Nu aștepta apariția complicațiilor! Programează-te la SANADOR!