Nefrectomie parțială robotică pentru tumoră Grawitz

Diagnosticul de tumoră Grawitz

Daniel, în vârstă de 62 ani, a efectuat un set de analize de rutină, recomandate de medicul de familie, și o ecografie abdominală, în cadrul căreia medicul a observat o formațiune suspectă pe rinichiul drept. Pentru a fi diagnosticat corect și rapid, specialistul i-a recomandat efectuarea unei tomografii computerizate, în urma căreia a fost stabilit diagnosticul: tumoră renală tip Grawitz.

Pentru stabilirea tratamentului necesar, pacientul s-a programat la Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urologie, coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR.

„La recomandarea unui prieten, am ales să efectuez examenul CT la Spitalul Clinic SANADOR, pentru un rezultat de încredere. Diagnosticul a fost de tumoră Grawitz. Apoi, în urma unui consult medical amănunțit, Conf. Dr. Constantin Gîngu a decis că este necesară efectuarea unei nefrectomii parțiale drepte, prin abord robotic. Mi-a prezentat foarte clar avantajele și dezavantajele intervenției chirurgicale, concluzia fiind că prin operație poate salva rinichiul, iar șansele să mă însănătoșesc sunt foarte mari”, povestește pacientul.

Tumora Grawitz sau carcinomul cu celule renale este cel mai frecvent tip de cancer renal la adulți, tratamentul fiind realizat prin nefrectomie parțială sau totală, unilaterală sau bilaterală. Intervenția reprezintă, în cele mai multe cazuri, singura modalitate de vindecare a bolii. În prezent, cele mai bune rezultate se obțin prin metode minim invazive, de chirurgie robotică urologică, cu avantaje importante pentru pacienți.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Nefrectomie parțială robotică

Daniel a avut de la bun început încredere deplină în tratamentul recomandat de Conf. Dr. Constantin Gîngu.

„Am povestit celor din jurul meu că voi fi operat de Conf. Dr. Constantin Gîngu, iar mulți dintre ei, care auziseră de domnul conferențiar, m-au asigurat că totul va fi bine, că sunt pe mâini foarte bune. Astfel, la o lună de la aflarea diagnosticului, am venit la operație cu cea mai mare încredere. Totul a decurs foarte bine, iar a doua zi după operație am fost din nou pe picioarele mele”, povestește Daniel.

La Spitalul Clinic SANADOR operațiile robotice sunt realizate cu ajutorul sistemului foarte performant da Vinci Xi.

Tratamentul chirurgical realizat de Conf. Dr. Constantin Gîngu prin nefrectomie parțială robotică la nivelul rinichiului drept a avut succes, iar pacientul s-a recuperat repede, fără complicații. Operația a fost efectuată cu ajutorul robotului chirurgical da Vinci Xi, unul dintre cele mai avansate sisteme robotice existente.

„Este o mare performanță să te poți opera la tine acasă, fără sa fii nevoit să cauți aceste servicii în străinătate! Avem medici extraordinari, aparatură medicală ultraperformantă, iar condițiile sunt ireproșabile. Îi mulțumesc domnului conferențiar și întregii echipe! Să fie sănătoși, să reușească să vindece cât mai mulți oameni! Daniel, pacient operat de conf. dr. constantin gîngu la SANADOR

Chirurgie urologică avansată, la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu afecțiuni uro-genitale beneficiază de metode moderne de tratament, cu echipamente de ultimă generație. În funcție de indicație, tratamentul poate fi realizat prin tehnici nechirurgicale, prin chirurgie clasică, deschisă, sau prin metode minim invazive – laparoscopic, robotic sau prin tehnici de endourologie. Operațiile sunt efectuate în cele mai bune condiții, într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu sprijinul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I.

Robotul chirurgical da Vinci Xi, disponibil la Spitalul Clinic SANADOR, asigură o acuratețe de excepție a actului operator, cu prognostic postoperator foarte bun. Pentru pacient, beneficiile chirurgiei robotice includ mai puține complicații, durere și sângerare reduse, cicatrici mai mici și mai puțin vizibile, recuperare rapidă și perioadă de spitalizare mai scurtă.

Conf. Dr. Constantin Gîngu, coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă, este unul dintre medicii de elită ai Spitalului Clinic SANADOR și abordează cu succes intervenții de mare complexitate. Recunoscut pentru talentul său chirurgical de excepție, conferențiarul Constantin Gîngu realizează la Spitalul Clinic SANADOR o gamă extinsă de intervenții, inclusiv prin chirurgie robotică cu sistemul da Vinci Xi.

Conf. Dr. Constantin Gîngu, coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR