Ce este morfologia fetală?
Morfologia fetală este o ecografie realizată în trimestrul al doilea de sarcină, de obicei între săptămânile 18-22, pentru a evalua dezvoltarea fătului și starea lui de sănătate. La SANADOR, pacientele beneficiază de servicii medicale complete pentru monitorizarea sarcinii, inclusiv de ecografii morfologice, iar pentru naștere în siguranță pot alege Maternitatea SANADOR, parte a celui mai mare spital privat multidisciplinar din țară.
În timpul ecografiei de morfologie fetală, medicul obstetrician obține imagini detaliate ale fătului, astfel încât poate identifica eventualele tulburări congenitale și anomalii anatomice majore. Specialistul va efectua măsurători și va verifica dacă fătul se dezvoltă normal pentru vârsta sa gestațională. De obicei, în timpul acestei ecografii de sarcină se poate determina și sexul fătului. Este important de menționat că aceste investigații imagistice sunt sigure și pot fi efectuate în orice etapă a sarcinii, fără a prezenta riscuri pentru mamă sau pentru făt.
-
Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!