Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale

Ce este monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale

Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale este o metodă modernă, neinvazivă, ce permite înregistrarea continuă a tensiunii arteriale pe durata a 24 de ore, inclusiv în timpul somnului. La SANADOR, pacienții au acces la consultații de cardiologie realizate de medici cu experiență și la investigații performante.

Testarea constă în purtarea unui dispozitiv special, care măsoară tensiunea arterială la intervale regulate – de obicei la fiecare 15-30 de minute pe parcursul zilei și la fiecare oră în timpul nopții.

Diagnosticul de hipertensiune arterială, nu poate fi pus după o singură măsurare a unei valori mari a tensiunii arteriale și necesită mai multe investigații. Una dintre cele mai utile este monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale (prescurtata MATA), numita incorect și monitorizare Holter de TA.

Trebuie subliniat faptul ca termenul „Holter” este, de fapt, numele de familie al biofizicianului Normal Jeff Holter, care a inventat în anii 1950 un dispozitiv capabil să înregistreze continuu electrocardiograma astronauților. Acest electrocardiograf ambulator a ajuns sa fie numit el însuși Holter. Aparatul nu poate măsura tensiunea arterială și aceasta este explicația pentru care termenul „Holter de TA” nu este corect, ci „monitor ambulator al tensiunii arteriale”.

Hotelul TA monitorizează tensiunea arterială timp de 24 de ore.

Când este indicată monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale

Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale (MATA), numita incorect „monitorizarea Holter TA”, poate fi recomandată din mai multe motive, având un rol esențial în evaluarea și gestionarea sănătății cardiovasculare.

  • Identificarea efectului de „halat alb”, adică a „hipertensiunii arteriale” care este măsurată doar la clinică, de către un cadru medical. Se știe că, în aceste condiții, tensiunea arterială este mai mare cu aproximativ 9/7 mmHg (tensiunea sistolică/tensiunea diastolică) față de cea măsurată la domiciliu.
  • Identificarea hipertensiunii arteriale „de graniță”, cu valori la limită cu cele normale.
  • Detectarea hipertensiunii arteriale mascate, când tensiunea arterială este paradoxal normală la clinică, dar crescută la domiciliu.
  • Detectarea hipertensiunii arteriale susținute, cu valori crescute permanent. Această situație medicală este însoțită de un risc mai mare de infarct miocardic și de insuficiență renală.
  • Evaluarea efectului tratamentului antihipertensiv.
  • Identificarea hipertensiunii nocturne sau a hipertensiunii de decubit (respectiv în poziție culcată).
  • Evaluarea curbei de creștere și scădere a tensiunii arteriale în 24 ore. Aceasta curbă oferă informații importante referitoare la riscul de accident vascular cerebral sau de infarct miocardic.
  • Supravegherea gravidelor cu hipertensiune arterială.
  • Detectarea hipotensiunii ortostatice sau a modificărilor de tensiune arteriala în anumite tipuri de sincopă (leșin).

Avantajele monitorizării tensiunii arteriale în ambulatoriu

Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale (impropriu numită „Holter de TA”) și măsurarea tensiunii arteriale la domiciliu sunt două metode complementare și foarte valoroase, atât pentru diagnostic, cât și pentru urmărire în cazul pacienților hipertensivi.

Avantajele MATA sunt:

  1. Identificarea hipertensiunii de halat alb și a celei mascate,
  2. Măsurarea TA în condițiile vieții de zi cu zi și ale activităților obișnuite,
  3. Oferă un indicator prognostic pentru hipertensivi,
  4. Măsoară TA in timpul somnului,
  5. Oferă o cantitate mare de informație într-o singură investigație,
  6. Definește tipul de hipertensiune arterială în funcție de variațiile de tensiune dintre zi și noapte.

Dezavantajele MATA sunt:

  1. Poate fi o metodă incomodă pentru unele persoane.
  2. Poate afecta somnul în timpul inregistrării.

Pe de alta parte, măsurarea tensiunii arteriale la domiciliu are la rândul sau avantaje:

  1. Identificarea hipertensiunii de halat alb și a celei mascate.
  2. Este ieftină și accesibilă.
  3. Pacientul este implicat în monitorizarea stării sale de sănătate și metoda poate fi înglobată în telemedicină.
  4. Măsurarea poate fi repetată ușor și se poate efectua o urmărire pe perioade lungi de timp.

Cu toate aceste avantaje, dezavantajele monitorizării la domiciliu nu sunt de neglijat atunci când se compară cu MATA:

  1. Sunt disponibile doar valorile de tensiune de repaus, nu și cele din timpul activităților obișnuite.
  2. Exista un potențial mai mare de măsurări eronate.
  3. Nu este posibilă monitorizarea tensiunii arteriale în timpul nopții.

Pregătirea pentru monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale

Pregătirea adecvată pentru monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale este esențială pentru obținerea unor rezultate exacte și relevante. Înainte de inițierea monitorizării, este necesar ca pacienții să participe la o consultație de cardiologie, în cadrul căreia vor primi dispozitivul de monitorizare și instrucțiuni detaliate privind utilizarea acestuia. Pe durata celor 24 de ore de înregistrare, este indicat să evite activitățile care pot influența valorile tensionale, precum exercițiile fizice intense, consumul de cafeină sau de alcool.

Fumatul și administrarea unor medicamente care nu au fost aprobate de medic trebuie, de asemenea, evitate în această perioadă. Monitorizarea Holter pentru tensiune arterială implică înregistrări regulate ale tensiunii arteriale, inclusiv pe parcursul somnului, ceea ce poate necesita ajustări ale mediului de odihnă, pentru a menține un nivel optim de confort. Aceste măsuri contribuie la colectarea unor date precise privind fluctuațiile tensiunii arteriale în diferite momente ale zilei și nopții, sprijinind astfel stabilirea unui diagnostic corect și elaborarea unui plan terapeutic adecvat.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Cum se realizează monitorizarea tensiunii arteriale pentru 24 de ore

Monitorizarea tensiunii arteriale pentru 24 de ore implică purtarea unui dispozitiv specializat de către pacient. Acesta este dotat cu un manșon care se fixează pe braț și este conectat la un aparat mic, electronic, ce poate fi purtat la brâu sau pe umăr. Pe parcursul celor 24 de ore, aparatul efectuează măsurători automate ale tensiunii arteriale la intervale regulate, ziua și noaptea, timp în care pacientul își desfășoară activitățile obișnuite la domiciliu.

Deoarece aparatul este electronic și sensibil la umezeală, pacientul trebuie să evite baia sau dușul pe parcursul monitorizării. Înainte de fiecare măsurătoare, dispozitivul emite un semnal sonor de avertizare. În acest moment, pacientul trebuie să adopte o poziție confortabilă, să se relaxeze și să mențină brațul pe care este montată manșeta într-o poziție naturală. Toate măsurătorile sunt stocate în memoria aparatului și vor fi analizate ulterior, când dispozitivul este returnat la clinică.

  • Vino la SANADOR pentru investigații avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!

Interpretarea rezultatelor după monitorizare ambulatorie TA

Datele înregistrate de dispozitiv sunt transferate pe un computer cu ajutorul unui software special și interpretate de medic, oferind o interpretare detaliată a valorilor tensiunii arteriale. Rezultatele sunt ulterior discutate cu pacientul, pentru a clarifica semnificația acestora și implicațiile asupra stării de sănătate.

Analiza datelor include evaluarea mediei tensiunii arteriale pe durata celor 24 de ore de monitorizare, precum și identificarea valorilor tipice în timpul zilei, când pacientul este treaz, și pe parcursul nopții, în timpul somnului. Totodată, se examinează variațiile diurne și nocturne, evidențiindu-se tendința naturală de scădere a tensiunii arteriale pe parcursul nopții, un indicator important al sănătății cardiovasculare. Aceste informații detaliate permit o înțelegere cuprinzătoare a profilului tensiunii arteriale și susțin luarea unor decizii terapeutice informate.

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Monitorizarea tensiunii arteriale la SANADOR

La SANADOR, consultațiile de cardiologie sunt urmate de investigații specifice, pentru monitorizarea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale. În funcție de indicația stabilită pentru fiecare pacient în parte, consultul de specialitate este urmat de un examen ECG, de ecografie cardiacă, sau de examinare prin Holter ECG.

Tensiunea arterială este verificată în timpul consultației de cardiologie, iar atunci când este necesar pacienții au acces și la monitorizare ambulatorie a tensiunii arteriale (MATA). Rezultatele investigației sunt interpretate de medici cu vastă experiență, care stabilesc pașii necesari în continuare pentru fiecare pacient – investigații suplimentare, tratament sau monitorizare periodică.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR