Tipuri de miopatii
Miopatiile musculare pot fi ereditare (moștenite) sau dobândite. Din prima categorie fac parte miopatiile mitocondriale și cele metabolice, precum și distrofiile musculare. Toate debutează în copilărie, au un prognostic rezervat și sunt însoțite adesea și de alte manifestări severe, precum encefalopatia sau cecitatea.
Miopatiile mitocondriale apar din cauza unor mutații ale genelor care intră în structura ADN-ului mitocondrial (cu transmitere pe linia maternă). Din acest subtip fac parte sindroamele MELAS, Leigh și Kearns-Sayre, neuropatia optică ereditară Leber, epilepsia mioclonică cu fibre musculare roșii în lambouri etc.
Distrofiile musculare se caracterizează prin slăbiciune musculară progresivă, care apare în special la bărbații tineri și este cauzată de degenerarea fibrelor musculare, secundară unor anomalii ale proteinelor care intră în structura acestora (de exemplu, distrofina). Cel mai comun exemplu este distrofia musculară Duchenne, care apare în copilărie, iar în timp duce la dizabilitate severă și la deces din cauza insuficienței respiratorii. Varianta mai puțin severă a acesteia este distrofia musculară Becker.
Miopatiile metabolice apar din cauza unor deficiențe enzimatice, care duc la perturbarea metabolismului lipidic sau glucidic și, implicit, la deteriorarea funcționării mușchilor. Din acest subtip fac parte glicogenozele (care implică acumulare de glicogen în ficat și mușchi, precum în boala Pompe sau McArdlle).
Miopatiile dobândite apar de obicei la adulți și includ formele autoimune (inflamatorii), toxice, infecțioase și endocrine.
Miopatiile inflamatorii includ miozita, dermatomiozita și polimiozita, care apar mai frecvent la femei. Aceste afecțiuni musculare sunt cauzate de autoanticorpi, care se îndreaptă împotriva celulelor din piele și mușchi și care determină scăderea forței musculare și dureri musculare, alături de erupții cutanate caracteristice. Evoluția lor este trenantă, cu episoade de remisiuni și recăderi.
Miopatiile toxice apar fie din cauza acumulării unor toxine în corp (de exemplu, secundar consumului de alcool sau inhalării toluenului din vopsele), fie din cauza unor medicamente (corticosteroizi, statine etc.)
Miopatiile infecțioase pot fi declanșate de paraziți care infestează fibrele musculare (de exemplu, Trichinella spiralis, care determină trichineloză, Toxoplasma gondii, care duce la toxoplasmoză, Taenia solium, care induce cisticercoza), ori de virusuri sau bacterii. Infecțiile virale determină indirect miopatie, prin eliberare de citokine și interleukine ca răspuns al gazdei la infecție (de exemplu, eliberarea de inteferon din timpul gripei determină senzația de slăbiciune musculară, însoțită de mialgie, caracteristice acestei afecțiuni).
Boala Lyme (declanșată de infecția cu Borrelia burgdorferi transmisă prin mușcătura de căpușă) determină numeroase semne și simptome nespecifice, printre care și slăbiciune musculară și astenie (oboseală marcată și prelungită).
Miopatiile endocrine apar din cauza dezechilibrelor hormonale care interferează cu funcționarea mușchilor. Afecțiunile tiroidiene (hipotiroidismul și hipertiroidismul), hiperparatiroidismul, boala Addison și sindromul Cushing determină adesea miopatie.
Un tip aparte este miopatia alcoolică, provocată de consumul excesiv de alcool.