Tratamentul metastazelor osoase la Centrul Oncologic SANADOR
La Centrul Oncologic SANADOR, pacienții au acces la cele mai moderne investigații disponibile în prezent pentru un diagnostic avansat, cu localizarea precisă a metastazelor osoase, și la toate procedurile de tratament existente, în funcție de indicația medicală.
Astfel, pentru stadializarea corectă a bolii, sunt utilizate investigații imagistice realizate cu echipamente de ultimă generație - Siemens Symbia Intevo Bold pentru scintigrafie și SPECT-CT, Siemens Biograph Horizon 3R pentru PET-CT și computer tomograf 4D Philips Big Bore, echipamente RMN cu putere 3 Tesla.
Tratamentul este stabilit personalizat, de o comisie oncologică multidisciplinară, care include medici cu diferite specialități, care analizează dosarul cu toate analizele și investigațiile efectuate de pacient și decid împreună care este cea mai potrivită soluție. În plus, pacienții au acces și la a doua opinie medicală, dacă doresc.
În funcție de protocolul terapeutic stabilit de comisia oncologică, la Centrul Oncologic SANADOR, pacienții beneficiază de toate procedurile de tratament disponibile – radioterapie externă, chimioterapie, imunoterapie, terapie țintită. De asemenea, intervențiile chirurgicale necesare se desfășoară în cele mai bune condiții de siguranță la Spitalul Clinic SANADOR.
-
Programează-te la Centrul Oncologic SANADOR pentru tratamente de ultimă generație!