Ce este meningita cu meningococ

Meningita cu meningococ este o infecție a sistemului nervos central cauzată de o bacterie numită Neisseria Meningitidis. Meningita meningococică este o urgență neurologică și necesită tratament antibiotic intravenos imediat pentru a preveni complicațiile neurologice ale acestei boli sau chiar decesul. Urgențele medicale sunt gestionate cu promptitudine de o echipă medicală specializată în Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR.

Pacienții au acces la asistență medicală de urgență 24/7 în Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR.

Meningele este învelișul extern al sistemului nervos central - creier și măduva spinării. Inflamația acestei structuri este numită meningită, iar cauza sa este frecvent o infecție bacteriană. Meningita cu meningococ poate fi prevenită prin vaccinare.

  • Vino la SANADOR și beneficiază de îngrijire medicală de performanță!

Cauze și factori de risc pentru meningita meningococică

Cauza meningitei cu meningococ este infecția cu o bacterie denumită Neisseria Meningitidis. Factorii de risc pentru dezvoltarea acestei boli sunt vârsta - în special copiii sub un an și adolescenții sunt predispuși, extragerea splinei chirurgical sau tratamentele noi cu anticorpi monoclonali.

Splina are rolul de a proteja organismul împotriva germenilor încapsulați, inclusiv împotriva meningococului. Atunci când splina este extrasă din diferite motive, precum trombocitopenii, traumatisme etc., organismul este supus unui risc suplimentar de a dezvolta meningită provocată de meningococ.

Alți factori de risc pentru meningita meningococică sunt imunosupresia, infecția HIV, boli cronice și statusul vaccinal. Copiii ce nu au primit niciunul dintre cele două vaccinuri anti-meningită disponibile în România au un risc mult mai mare de a dezvolta meningita meningococică față de copiii vaccinați.

De asemenea, contactul un un pacient cu meningită meningococică este un factor de risc pentru dezvoltarea acestei boli. Pentru a evita această situație medicii recomandă profilaxie pentru meningita meningococică.

Cum se manifestă meningită provocată de meningococ

Perioada de incubație pentru meningită meningococică este de câteva zile, în medie de 3 zile. Transmiterea bacteriei se realizează prin contact cu secreții respiratorii infectate ale persoanelor bolnave.

În meningită pacienții prezintă triada clasică: febră, vărsături și redoarea cefei, un semn de iritație meningiană. Aceste simptome sunt însoțite de durere de cap (cefalee) sau sensibilitate la lumină (fotofobie). Redoarea cefei este descrisă deseori de pacienți ca o imposibilitate de a poziționa bărbia în piept. Erupția purpurică ce poate să apară în meningită provocată de Neisseria meningitidis este un semn de alarmă, semnificând instalarea purpurei fulminans, complicație severă ce pune viața în pericol.

La sugarii mici, simptomele de meningită sunt nespecifice. Aceștia pot prezenta febră, refuzul alimentației, somnolență sau agitație psiho-motorie. Din acest motiv, febra la un sugar mai mic de trei luni necesită control la medicul pediatru de urgență, deoarece chiar și meningita se poate manifesta la această vârstă doar prin febră.

Complicațiile meningitei cu meningococ

Pupura fulminans poate complica parcursul bolii în caz de meningită meningococică. Această complicație apare rar, însă este extrem de severă, putând duce rapid la deces. Erupția purpurică este semnul clinic al instalării purpurei fulminans, alături de semnele și simptomele de meningită.

O altă complicație cu prognostic grav este sepsisul cu meningococ. Bacteria intră în sânge, putând ajunge în orice organ și determinând insuficiență multiplă de organe. Escaladarea infecției la stadiul de infecție sistemică (a întregului organism) are un prognostic nefavorabil și necesită de urgență tratament antibiotic intravenos.

Mortalitatea în meningita meningococică, deși a scăzut o dată cu utilizarea judicioasă a antibioterapiei, rămâne la aproximativ 10%. Acest procent este favorizat de întârzierea tratamentului antibiotic. O altă complicație a meningitei cu meningococ este reprezentată de sechelele neurologice, întâlnite la un procent de până la 20% din pacienți.

Diagnosticul de meningită provocată de Neisseria meningitidis

În cazul în care medicul suspectează meningită cu meningococ, diagnosticul este stabilit prin puncție lombară. Aceasta este o investigație invazivă, indicată la pacienții ce prezintă criterii clinice pentru meningită. Lichidul cefalorahidian extras prin puncție lombară este analizat la microscop și este pus pe medii de cultură pentru a identifica bacteria ce a cauzat infecția. De asemenea, este analizat nivelul proteinelor și al glucozei din lichidul cefalorahidian.

Înainte de a efectua puncția medicul recomandă efectuarea unui examen computer-tomograf (CT) dacă este disponibil. Acesta este recomandat pentru a exclude alte boli, dar și pentru a obiectiva gradul de edem cerebral înaintea efectuării puncției.

SANADOR oferă acces la analize de sânge performante, pentru un diagnostic rapid și corect.

Hemograma obiectivează prezența unei infecții bacteriene. Această investigație presupune recoltarea unei probe de sânge venos. În meningită cu meningococ pe hemogramă sunt prezente un număr mare de leucocite și neutrofile. Markerii inflamatori de tipul proteinei C reactive, viteza de sedimentare a hematiilor sau fibrinogenul sunt crescuți.

  • La SANADOR beneficiezi de analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Tratamentul pentru meningita cu meningococ

Mortalitatea prin meningită meningococă a scăzut semnificativ prin utilizarea corectă a antibioticelor intra-venos cât mai precoce. Antibioticele sunt recomandate pentru 7-10 zile. În plus față de antibioterapia sistemică medicii utilizează corticosteroizi. Pentru a diminua edemul cerebral și a ameliora simptomatologia neurologică medicul poate administra o soluție de alcool polihidroxilic. Tratamentul presupune de asemenea administrarea de antitermice și anti-vomitive.

  • SANADOR dispune de tehnologie medicală de ultimă generație, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!

Cum poate fi prevenită meningita meningococică

Meningita meningococică poate fi prevenită prin vaccinare. În România sunt disponibile două tipuri de vaccin meningococic, vaccin anti-meningococul de grup B (Bexsero), respectiv anti-meningococ de grupa A sau C (Nimenrix). Acestea nu sunt incluse în schema națională de vaccinare, însă pot fi administrate copiilor suplimentar. Medicii de familie, respectiv pediatri încurajează administrarea vaccinului anti-meningococic ca profilaxie pentru meningita meningococică.

  • Alege SANADOR pentru servicii medicale personalizate. Programează-te la o consultație!

Diagnostic și tratament la SANADOR

SANADOR oferă acces la o îngrijire medicală de înaltă calitate pentru pacienții de toate vârstele. Cazurile severe sunt gestionate prompt în Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR, disponibil 24/7, pacienții beneficiind de evaluare promptă și tratament adecvat, inclusiv prin administrarea intravenoasă a medicamentelor, și de monitorizare continuă.

În Laboratoarele SANADOR, acreditate RENAR, sunt efectuate analize de esențiale, precum hemoleucograma, proteina C reactivă și analiza VSH, care permit identificarea rapidă a infecției și stabilirea planului terapeutic optim.

De asemenea, pacienții beneficiază de o echipă medicală multidisciplinară, formată din specialiști în pediatrie și boli infecțioase, pentru o vindecare rapidă și prevenirea complicațiilor. Pentru prevenirea infecției, la SANADOR vaccinurile anti-meningococice sunt administrate în condiții de maximă siguranță, de un personal medical calificat.

Programează-te

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR