Tratamentul pentru megaloureterul congenital
Tratamentul megaloureterului congenital variază în funcție de cauza și severitatea afecțiunii.
În cazurile ușoare, care nu determină simptome sau complicații, medicul poate recomanda doar monitorizare, cu vizite regulate de control și teste de sânge și urină pentru a evalua funcția renală și eventualele complicații.
Tratamentul medicamentos poate consta în administrarea de antibiotice pentru a preveni sau pentru a trata infecțiile urinare și administrarea de antalgice pentru a reduce durerea. Tratamentul chirurgical este indicat în cazurile severe și în cele în care apar complicații. În cazul pacienților care prezintă megaloureter obstructiv, intervenția chirurgicală este indicată atunci când este afectat semnificativ fluxul de urină, în caz de durere persistentă, pielonefrită, calculi sau afectarea funcției renale.
Opțiunile preferate în acest caz sunt dilatarea porțiunii blocate cu balon și implantarea unui stent pe cale endoscopică sau îndepărtarea pe cale chirurgicală a porțiunii blocate și reimplantarea ureterului în vezica urinară.
Pentru pacienții care prezintă megaloureter cu reflux, tratamentul medicamentos este indicat în timpul copilăriei și este continuat în funcție de gradul de reflux și de simptome. Intervenția chirurgicală este recomandată pentru refluxul persistent de grad înalt la copiii mai mari. Intervenția chirurgicală poate fi deschisă sau minim invazivă, prin tehnici endoscopice sau chirurgie laparoscopică.
Reimplantarea uretero-vezicală este o intervenție chirurgicală prin care medicul va poziționa corect ureterul în vezica urinară, astfel încât refluxul de urină din vezica urinară către ureter să nu mai fie posibil. Intervenția minim invazivă pentru pacienții cu reflux vezico-ureteral este reprezentată de injectarea unui gel special la nivelul ureterului, care reface mecanismul de valvă și împiedică refluxul. Această intervenție se realizează cu ajutorul unui endoscop de mici dimensiuni introdus prin uretră și apoi prin vezica urinară până la nivelul ureterului.
Intervențiile minim invazive prezintă numeroase avantaje: spitalizare de scurtă durată, durere postoperatorie redusă, risc de infecție scăzut, pierderi de sânge nesemnificative.
În cazurile rare în care alte intervenții chirurgicale nu sunt posibile sau nu sunt eficiente, se poate practica ureterostomia pentru a permite drenajul urinei din ureter la exteriorul corpului, evitând astfel complicațiile legate de megaloureter.
Pacienții cu megaloureter fără reflux și fără obstrucție nu necesită de obicei intervenție chirurgicală. Urmărirea regulată și administrarea de antibiotice are ca rezultat reducerea dilatației ureterului în majoritatea cazurilor.