Tratamentul leziunilor de tendon ale mușchiului biceps
Leziunile de tendon ale mușchiului biceps se tratează în funcție de tipul leziunii (tendinită sau ruptură) și în funcție de severitatea leziunii.
Tendinita de biceps
Deși tendinita de biceps poate fi dureroasă, aplicarea unui tratament corect și la timp poate duce la rezolvarea completă a afecțiunii.
Pacienții cu tendinită de biceps necesită:
- imobilizarea brațului într-o orteză sau eșarfă;
- aplicarea de gheață local;
- medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (aspirină, ibuprofen) pentru a reduce inflamația și durerea;
- administrarea de corticosteroizi în cazurile mai severe;
- kinetoterapie pentru a recupera forța musculară și mobilitatea.
Tratamentul chirurgical este rareori necesar, însă poate fi recomandat pacienților cu tendinită de biceps care nu se vindecă în urma tratamentului conservator și pacienților care se prezintă târziu, cu deteriorarea severă a tendonului.
Există două tipuri de intervenții chirurgicale care se pot practica la pacienții cu tendinită de biceps: tenotomia și tenodeza.
Tenotomia presupune tăierea tendonului mușchiului biceps pentru a reduce presiunea asupra acestuia și pentru a îmbunătăți mobilitatea. Se realizează în special la pacienții în vârstă și la cei care nu sunt sportivi de performanță.
Tenodeza constă în secționarea tendonului mușchiului biceps și fixarea cu un șurub special la nivelul osului humerus. Se efectuează în special la pacienții tineri și la sportivii de performanță.
Atât tenotomia, cât și tenodeza se pot face prin artroscopie, fără a deschide articulația. Se fac două sau trei incizii mici în jurul articulației. Prin una dintre incizii se introduce artoscopul (tub subțire cu o cameră video) pentru a vizualiza articulația, iar prin celelalte incizii se introduc instrumentele necesare realizării intervenției. Atroscopia este o procedură minim invazivă care prezintă numeroase avantaje față de tratamentul chirurgical deschis: spitalizare de scurtă durată, complicații reduse, recuperare rapidă și cicatrici minime.
Ruptura tendonului bicepsului
Ruptura tendonului proximal al mușchiului biceps poate să nu necesite întotdeauna tratament chirurgical. Pacienții în vârstă, cu un nivel de activitate redus pot fi tratați prin metode nechirurgicale, cu rezultate bune. Pacienții tineri, cu un nivel crescut de activitate, necesită de obicei operație. La aceștia se efectuează intervenția de tenodeză, la fel ca în cazul pacienților cu tendinită de biceps care asociază o deteriorare severă a tendonului, prin artroscopie.
Ruptura tendonului distal al mușchiului biceps necesită aproape întotdeauna intervenție chirurgicală. Aceasta trebuie efectuată cât mai rapid deoarece tendonul distal și mușchiul încep să se cicatrizeze la 1-2 săptămâni după ruptură , iar după această perioadă intervenția chirurgicală devine mai dificilă. Intervenția constă în reatașarea tendonului la osul radius prin diferite tehnici: suturi, șuruburi sau dispozitive de ancorare. În acest caz, intervenția chirurgicală se realizează de obicei printr-o incizie deschisă în partea anterioară a cotului.