Ce sunt leziunile nervului ulnar?

Leziunile nervului ulnar constau în diverse traumatisme, paralizii sau compresii ale nervului ulnar la orice nivel al acestuia, care se pot manifesta prin slăbiciune musculară, durere și senzație de amorțeală. Nervul ulnar este unul dintre principalii nervi ai membrului superior, având originea la nivelul plexului brahial, din ramurile anterioare ale nervilor spinali C8-T1. Acesta coboară de la originea plexului brahial, de la nivelul gâtului în jos, către antebraț și mână. Vino la SANADOR pentru investigații amănunțite și tratament modern!

Nervul ulnar asigură inervația mușchilor antebrațului, care permit flexia mâinii pe antebraț, a degetelor IV și V (inelar și deget mic), dar și inervația mușchilor mici ai mâinii, care asigură diverse mișcări de finețe, precum aducția (apropierea) policelui, opoziția sau abducția (îndepărtarea) degetului mic. De asemenea, nervul ulnar preia informația senzitivă de la nivelul eminenței hipotenare (fața medială a palmei), precum și de la nivelul degetelor V și a jumătății mediale a degetului IV.

Pe parcursul traiectului său la nivelul membrului superior, nervul poate fi prins și compresat la anumite niveluri, ceea ce va determina slăbiciunea mușchilor antebrațului și mâinii, durere și senzație de amorțeală la nivelul degetelor IV și V. Cel mai frecvent acesta este comprimat la nivelul tunelului cubital, la nivelul cotului și la încheietura mâinii, la nivelul canalului ulnar (canalul Guyon).

  • 021 9699 Apelează la SANADOR!

Tipuri de leziuni ale nervului ulnar

  • Sindrom de tunel cubital – reprezintă compresia nervului ulnar la nivelul tunelului cubital, un tunel osos situat pe fața posterioară a articulației cotului, în spatele epicondilului medial al osului humerus; acest sindrom poate apărea în urma unor diverse traumatisme la nivelul cotului, ce determină fracturi (de exemplu, fractură a epicondilului medial), care se pot complica prin compresia și iritarea nervului ulnar; la acest nivel, nervul ulnar trece posterior, fiind acoperit doar de piele; astfel, contuziile la acest nivel determină o senzație de durere ascuțită, asemănătoare unui șoc electric;
  • Sindrom de tunel ulnar (sindromul de canal Guyon) – canalul nervului ulnar este un tunel fibro-osos de aproximativ 4 centimetri lungime, situat la nivelul porțiunii mediale a mâinii, între osul pisiform (medial) și cârligul osului cu cârlig (lateral); prin acest canal trece, pentru a asigura inervația motorie și senzitivă a mâinii, nervul ulnar, alături de artera cu același nume; acest tunel Guyon este format printr-o dedublare a retinaculului flexorilor mâinii, o teacă de țesut conjunctiv sub care trec tecile tendoanelor mușchilor flexori ai mâinii.
  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Cauze și factori de risc

Nervul ulnar este predispus la compresii mai ales la nivelul cotului, din cauza traiectului acestuia printr-un spațiu îngust osos, acoperit de un strat subțire de țesut moale protector. Cauzele care pot determina lezarea sau o presiune crescută asupra nervului ulnar la nivelul cotului sunt reprezentate de:

  • Traumatisme complicate prin diverse fracturi sau luxații ale articulației cotului;
  • Artroza articulației cotului, cu formarea de osteofite (excrescențe osoase) la acest nivel;
  • Mișcările repetitive sau pe perioade lungi de flexie (îndoire) a articulației cotului, în cazul practicării anumitor meserii, ori în cazul persoanelor care dorm cu cotul îndoit;
  • Acumulările lichidiene (chisturile sinoviale) sau edemul (tumefierea) articulației cotului;
  • Prezența unui lipom sau a mai multora (lipomatoză) la acest nivel poate determina compresia nervul ulnar la nivelul canalului cubital.

Sindromul de canal ulnar (Guyon) poate apărea prin folosirea frecventă a articulației mâinii (radio-cubito-carpiene), fiind, de cele mai multe ori, o leziune de suprasolicitare. Aplicarea unei presiuni crescute la nivelul nervului ulnar la trecerea sa prin canalul Guyon este frecventă în cazul bicicliștilor („paralizia cicliștilor”), care suprasolicită încheietura prin prinderea ghidonului. De asemenea, leziunea poate apărea și prin mișcările frecvente de prindere forțată și răsucire a încheieturii mâinii, în cazul culturiștilor care ridică greutăți mari sau a muncitorilor din domeniul construcțiilor. 

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Cum se manifestă leziunile nervului ulnar?

Afectarea nervului ulnar (cunoscută drept neuropatie ulnară) poate determina următoarele semne și simptome:

  • Durere pe nivelul traiectului nervului ulnar, în funcție de localizarea leziunii;
  • Parestezii (furnicături) sau senzație de amorțeală resimțite la nivelul degetelor IV și V; aceste simptome apar și dispar și sunt mai frecvente după mișcările de flexie a cotului (de exemplu, după o conversație telefonică sau după o perioadă de șofat);
  • Slăbiciune musculară (scăderea forței musculare); în cazul afectărilor severe, acestea pot determina atrofie musculară, prin nefolosirea pe perioade îndelungate a musculaturii inervate de nervul ulnar; aceasta se va manifesta prin imposibilitatea sau scăderea capacității de efectuare a unor mișcări, precum aducția policelui sau flexia și opoziția degetului mic; din punct de vedere clinic, pacientul va avea dificultăți la ciupirea sau la prinderea anumitor obiecte;
  • Semnul Tinel pozitiv – atunci când nervul ulnar este compresat la nivelul canalului ulnar, percuția cu două degete a tegumentului de la baza încheieturii mâinii va determina o senzație ca de ace, resimțită la nivelul ultimelor două degete și la nivelul feței mediale a palmei.
  • Sensory – pain and paraesthesia ulnar 1 1/2 digits

Investigații pentru diagnostic

Pentru diagnosticul neuropatiei ulnare pot fi recomandate anumite investigații, precum:

  • Radiografii ale articulației cotului sau a celei radio-cubito-carpiene (a încheieturii mâinii) – acestea pot fi utile pentru vizualizarea unor traiecte de fractură sau a osteofitelor (acele excrescențe osoase) care pot determina o presiune crescută asupra nervului ulnar;
  • Imagistica prin tomografie computerizată (CT) sau rezonanță magnetică (IRM de plex brahial) este rar indicată pentru diagnosticul leziunilor de nerv ulnar, însă ele pot fi utile pentru a detecta anumite formațiuni ce pot exercita compresie asupra nervului, precum lipoame, chisturi sau tumori;
  • Studii de conducere nervoasă a nervului ulnar – această metodă poate evalua viteza de transmitere a impulsului nervos a nervului ulnar prin aplicarea a doi electrozi la nivelul pielii, pe traseul nervului; un electrod va determina stimularea nervului, pe când celălalt va înregistra semnalul electric; viteza va fi calculată prin măsurarea distanței și a timpului necesar parcurgerii semnalului electric dintre cei doi electrozi; aceste măsurători vor fi efectuate la mai multe niveluri pe traiectului nervului; la nivelul zonei de compresie a nervului ulnar se va înregistra o viteză mai scăzută a conducerii nervoase.
  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Tratamentul pentru leziunile nervului ulnar

Tratamentul pentru leziunile nervului ulnar este inițial de tip conservator, non-chirurgical și implică:

  • Imobilizarea membrului superior afectat; în acest sens, purtarea unui gips sau a unei orteze poate fi utilă pentru menținerea cotului într-o poziție dreaptă, pentru a evita flexarea și iritarea nervului ulnar la nivelul cotului;
  • Evitarea activităților care pot determina compresii asupra nervului ulnar;
  • Aplicări locale de gheață;
  • Medicație de tip antiinflamator, ce se poate aplica atât local sau poate fi administrată per os (de exemplu Ibuprofen sau Naproxen); injecțiile cu antiinflamatorii de tip steroidian, deși au un puternic efect de diminuare a inflamației, sunt de regulă evitate, din cauza reacțiilor adverse de lezare suplimentară a nervului;
  • Exercițiile de glisare a nervului ulnar la nivelul tunelului cubital sau la nivelul canalului Guyon pot preveni rigiditatea articulară la nivelul cotului și încheieturii mâinii.

Pentru leziunile nervului ulnar există și variante de tratament chirurgical, care pot fi indicate în cazurile cu compresie severă a nervului și atrofie musculară consecutivă. De asemenea, eșecul metodelor de tip conservator în ameliorarea simptomatologiei reprezintă o altă indicație pentru tratamentul chirurgical.

Există anumite procedee chirurgicale care pot decomprima nervul la nivelul la care acesta este prins. De exemplu, pentru a decomprima nervul ulnar la nivelul canalului cubital se realizează o incizie de aproximativ 4-5 centimetri la nivelul cotului, urmată de tăierea ligamentului care formează „acoperișul” tunelului cubital, numit ligament arcuat al lui Osborne. Scăderea dimensiunilor tunelului cubital determină reducerea presiunii asupra nervului ulnar. Decompresia nervului ulnar se poate realiza și la nivelul încheieturii mâinii, la nivelul canalului Guyon.

O altă variantă de tratament chirurgical este reprezentată de transpoziția nervului ulnar, adică mutarea acestuia, de exemplu de la nivelul feței posterioare a cotului, pe fața anterioară a epicondilului medial. Astfel, în noua poziție, nervul nu mai este comprimat atunci când cotul se află în poziție de flexie și tensiunea asupra acestuia este diminuată.

Tratament la SANADOR

La SANADOR, pacienții cu leziuni ale nervului ulnar beneficiază de investigații amănunțite, inclusiv de studii de conducere ale nervului ulnar. În funcție de rezultatele consultației și investigațiilor, medicul ortoped indică tratamentul potrivit. Atunci când există indicație pentru tratament chirurgical, aceasta este realizată în blocul operator modern al Spitalului Clinic SANADOR, în condiții de maximă siguranță. Pacienții sunt îngrijiți la cele mai înalte standarde și sunt monitorizați atent pe toată durata tratamentului. Pentru recuperare, aceștia se pot adresa Departamentului de Medicină Fizică și Reabilitare SANADOR, unde beneficiază de planuri personalizate, sub îndrumarea unor terapeuți cu pregătire la cel mai înalt nivel.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR