Tipuri de leziuni ale buzei și ale gurii
Leziunile la nivelul limbii sau în interioriul obrajilor sunt printre cele mai frecvente leziuni ale gurii. Acestea sunt adesea rezultatul mușcăturilor accidentale în timpul mesei. De obicei, mușcăturile de limbă nu necesită cusături, iar tăieturile se vindecă rapid.
Leziunile și vânătăile de pe buza superioară sunt rezultatul căderilor. Frenulul reprezintă țesutul care conectează buza superioară la gingie. Ruperea frenului superior este o problemă destul de frecventă. De obicei, aceasta se vindecă fără a fi necesare suturi. Cu toate acestea, s-ar putea să sângereze din nou, de fiecare dată când pacientul trage buza pentru a o inspecta.
Tăieturile sau leziunile la buza inferioară apar în special în timpul unei căderi sau în urma unui impact, când buza este prinsă între dinții superiori și cei inferiori. Aceste tăieturi sunt adesea superficiale și nu pătrund adânc în țesuturile buzei inferioare.
Arsurile în gură pot apărea din cauza consumului de alimente sau de lichide fierbinți și pot declanșa durere, edem și apariția de vezicule. Dacă arsura este gravă sau nu se ameliorează în decurs de câteva zile, este indicată consultarea unui medic.
Leziunile mucoasei bucale, precum afta, reprezintă o leziune mică și dureroasă, care poate să apară pe buze, gingii, limbă sau în interiorul obrajilor. Acestea sunt adesea declanșate de stres, iritații sau de infecții virale. Dacă acestea persistă mai mult de 14 zile, este necesar un consult de specialitate.
Leziunile severe sunt cele care afectează amigdalele, palatul moale sau regiunea din spate a gâtului. Rănile punctiforme în aceste regiuni pot genera infecții severe.