Ce este laparoscopia exploratorie?

Laparoscopia exploratorie sau laparoscopia diagnostică este o procedură chirurgicală minim-invazivă, ce permite diagnosticul unor afecțiuni ale organelor abdomino-pelvine, prin vizualizarea directă a acestora. La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de diagnostic avansat prin laparoscopie exploratorie, intervenția fiind realizată în deplină siguranță, într-unul dintre cele mai avansate blocuri operatorii din țară.

Cu ajutorul acestei proceduri, un chirurg poate explora suprafețe mari din interiorul cavității abdominale, poate preleva mostre de țesut pentru biopsie, aspirat pentru culturi sau poate efectua diverse intervenții terapeutice. Din acest motiv, laparoscopia exploratorie permite evaluarea unor suspiciuni de diagnostic ce nu au fost confirmate cu ajutorul testelor imagistice de tipul radiografiei, tomografiei computerizate, ecografiei abdominale sau rezonanței magnetice.

Watch on YouTube

Imagini ale organelor abdomino-pelvine pot fi ușor obținute cu ajutorul laparoscopului, un aparat prevăzut cu o cameră video de mici dimensiuni, care este introdus în interiorul abdomenului printr-o incizie mică, adiacentă ombilicului. Față de intervenția clasică de laparotomie, care implică deschiderea cavității abdominale prin efectuarea unor incizii mari, laparoscopia prezintă numeroase avantaje, cum ar fi scurtarea timpului de spitalizare, cicatrici reduse, recuperare mai rapidă și o rată scăzută de complicații postoperatorii.

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Când este indicată chirurgia laparoscopică exploratorie?

O laparoscopie exploratorie poate fi indicată în numeroase situații:

  • Durere abdominală persistentă mai mult de 7 zile, a cărei cauză nu poate fi identificată în urma efectuării testelor de laborator și a celor imagistice; în acest caz, laparoscopia exploratorie permite inspecția întregii cavități abdominale, identificarea afecțiunilor organelor interne, prelevarea unor mostre de țesut sau de lichid pentru analiză, dar și efectuarea unor intervenții terapeutice curative, precum rezecția colecistului, în caz de colecistită sau a apendicelui, în apendicită;
  • Identificarea unor posibile leziuni ale organelor intraabdominale în cazul pacienții stabili, care au suferit traumatisme penetrante sau de tip contondent – o operație laparoscopică exploratorie poate oferi, în astfel de situații, un diagnostic precis al leziunilor organelor, evitând efectuarea unor intervenții ample de laparotomie și a complicațiilor asociate cu acestea;
  • Identificarea unor posibile afecțiuni ce pot reprezenta surse de sepsis abdominal, în cazul pacienților critici din secția de terapie intensivă, de tipul abceselor intraabdominale, perforațiilor de organ sau ischemie mezenterică; marele avantaj al efectuării unei intervenții de chirurgie laparoscopică exploratorie în cazul pacienților critici este reprezentat de posibilitatea efectuării acesteia la patul pacientului, evitând riscurile aferente transportării acestor pacienți critici către sala de operație;
  • Stadializarea diferitelor tipuri de cancer ale organelor abdomino-pelvine (cancer gastric, cancer hepatic, cancer colorectal, cancer de apendice, cancer ovarian, cancer pancreatic etc.); această stadializare permite selectarea pacienților candidați pentru chirurgia curativă, evitând efectuarea unor laparotomii extinse; de asemenea, laparoscopia exploratorie permite excluderea metastazelor și prelevarea de mostre de țesut pentru biopsie înaintea inițierii tratamentului de chimioterapie;
  • Biopsierea țesutului hepatic în vederea stadializării histologice a gradului de ciroză;
  • Diagnosticul unor afecțiuni ce pot evolua cu durere pelvină cronică – laparoscopia exploratorie permite vizualizarea directă a organelor pelvine și identificarea unor afecțiuni precum boală inflamatorie pelvină, endometrioză, aderențe postoperatorii, fibroame uterine sau chisturi ovariene;
  • Evaluarea cauzelor de infertilitate – laparoscopia exploratorie poate fi efectuată concomitent cu histerosalpingografia, pentru evaluarea permeabilității trompei uterine.
  • Identificarea testiculelor în cazul pacienților cu criptorhidie (testicule necoborâte).

Pregătirea pentru operația laparoscopică exploratorie

O intervenție de laparoscopie exploratorie este efectuată, în general, cu anestezie generală și sedare musculară, pentru prevenția durerii și relaxarea musculaturii pacientului. Din acest motiv, preoperator, pacientul va fi supus unui consult preanestezic complet și va fi instruit să oprească aportul de alimente solide cu cel puțin 8 ore înaintea procedurii. Consumul alimentelor lichide (inclusiv consumul de apă) va fi oprit înainte cu 2 ore de intervenție.

Ca parte a pregătirii pentru operație, pacientul va efectua câteva investigații de rutină, precum analize de sânge, radiografie pulmonară sau electrocardiogramă (EKG). Pacientul trebuie să informeze medicul despre afecțiunile de care suferă și despre tratamentele pe care le urmează, întrucât administrarea anumitor medicamente trebuie oprită înainte de intervenție. La recomandarea medicului, consumul unor medicamente precum cele cu rol de fluidizare a sângelui (aspirină, anticoagulante orale), anumite antidiabetice orale sau diuretice poate fi oprit înaintea procedurii.

Cum este realizată laparoscopia diagnostică?

Procedura începe prin efectuarea unei incizii mici în jurul ombilicului, prin care chirurgul introduce un tub subțire, numit trocar. Prin acest tub, medicul va insufla apoi dioxid de carbon în interiorul abdomenului. Insuflarea dioxidului de carbon are rolul de a expansiona cavitatea abdominală și de a îndepărta organele abdominale unele de altele, pentru a oferi o vizibilitate mai bună asupra acestora și pentru a crea mai mult spațiu pentru manevrarea instrumentelor chirurgicale.

Mai departe, prin trocar este introdus laparoscopul, un tub subțire, prevăzut în capăt cu o cameră video de mici dimensiuni. Această cameră permite înregistrarea în timp real și transmiterea pe un monitor a imaginilor preluate din interiorul cavității abdominale. La nevoie, pot fi efectuate mici incizii suplimentare, de până la 1,5 centimetri, prin care chirurgul poate introduce diverse instrumente chirurgicale. Toată intervenția durează, în medie, între 30 de minute și o oră.

La finalul intervenției, dioxidul de carbon va fi eliminat prin inciziile efectuate, laparoscopul și instrumentele chirurgicale vor fi îndepărtate, iar inciziile vor fi suturate și bandajate. Procedura se desfășoară de obicei în regim ambulator, pacientul putând fi externat chiar în aceeași zi.

Riscurile laparoscopiei diagnostice

Deși prezintă numeroase avantaje față de intervenția clasică de laparotomie, o chirurgie laparoscopică pentru diagnostic poate implica anumite riscuri, precum:

  • Dureri abdominale, ce se pot extinde până la nivelul gâtului sau umerilor; durerea poate apărea din cauza distensiei abdominale cu dioxid de carbon, ce poate cauza iritarea unor nervi intraabdominali care au un traiect cervical;
  • Reacții adverse datorate anesteziei, precum somnolență, greață și vărsături;
  • Leziuni ale organelor intraabdominale;
  • Hemoragii (sângerări) intraabdominale;
  • Infecții;
  • Pneumotorax (intrarea aerului între plămân și peretele toracic, între cele două foițe pleurale care învelesc plămânul);
  • Pneumomediastin (prezența aerului în mediastin, cavitatea dintre cei doi plămâni);
  • Embolie gazoasă – complicație rară, severă, determinată de captarea dioxidului de carbon în circulația sangvină și migrarea acestuia până la nivelul vaselor pulmonare, cu posibilă blocare a acestora.

Laparoscopie exploratorie la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile de laparoscopie exploratorie sunt realizate în deplină siguranță, într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din țară. Operațiile sunt realizate de chirurgi foarte experimentați, cu echipamente de ultimă generație, asigurând astfel o recuperare rapidă a pacientului, risc redus de complicații și durată scurtă de spitalizare.

Înainte de intervenție, pacienții beneficiază de un consult preanestezic complet și de toate analizele și investigațiile necesare, în funcție de indicație. Pe toată durata procedurii și postoperator, echipa Secției de Anestezie și Terapie Intensivă asigură asistență medicală avansată, cu monitorizarea permanentă a pacientului. Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic SANADOR este acreditată ca secție ATI de categoria I – nivelul maxim de competență existent.

  • Vino la SANADOR pentru investigații avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR