Lichenul scleros este reprezentat printr-o inflamație cronică la nivelul pielii, ce apare predominant la bărbați, prezentând pete albe la nivelul prepuțului sau glandului, iar cauzele sunt nedeterminate. Simptomele variază de la disconfort local, prurit, erecții dureroase, până la obstrucții urinare în caz de stenoză meatală sau uretrală.
Ștefan, un tânăr de 23 de ani, s-a prezentat la consultație la Conf. Dr. Constantin Gîngu și a fost diagnosticat cu lichen scleros cu strictură de uretră anterioară și aderențe de gland și prepuț. Strictura uretrală este reprezentată printr-o îngustare a unei porțiuni din uretră ce determină dificultăți la urinare și poate merge până la retenția completă de urină.
Echipa de chirurgie urologică din Spitalului Clinic SANADOR, condusă de Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar Urologie, coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă, a efectuat o intervenție chirurgicală de uretroplastie cu grefă de mucoasă bucală și adezioliză. În cazul stricturilor uretrale, acest tip de operație dă cele mai bune rezultate. Evoluția pacientului a fost favorabilă cu vindecare chirurgicală din punct de vedere estetic și functional și cu jet urinar bine proiectat.
„După două luni, am mers la control și totul a fost în regulă, iar băiatul se simte foarte bine. În ceea ce-l privește pe Conf. Dr. Gîngu îl recomand în totalitate și îl felicit pentru munca depusă. Îi doresc multă sănătate!”, relatează Ioan, tatăl lui Ștefan. „În urmă cu câțiva ani, domnul Conf. Dr. Constantin Gîngu a operat-o pe soția mea, așa că am hotărât să mergem tot la el. De cum l-a consultat pe băiatul nostru, diagnosticul a fost clar și ne-a explicat că este nevoie de operație. Totul a decurs excelent. De la început până la sfârșit. Am recomandat Spitalul Clinic SANADOR și unui coleg, și tot aici a venit”, mărturisește Ioan.
Conf. Dr. Constantin Gîngu, coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă, este unul dintre medicii de elită ai echipei Spitalului Clinic SANADOR și abordează cu succes intervenții de mare complexitate, în diverse arii urologice.
Recunoscut pentru talentul său chirurgical de excepție, conferențiarul Gîngu realizează la Spitalul Clinic SANADOR o gamă extinsă de intervenții, inclusiv cu ajutorul chirurgiei robotice cu sistemul chirurgical robotic de ultimă generație da Vinci Xi:
- Chirurgie onco-urologică și reconstructivă complexă;
- Chirurgie de glande suprarenale;
- Chirurgie renală – nefrectomii, nefroureterectomii;
- Chirurgie vezicală – rezecții endoscopice, cistectomii radicale pentru tumori vezicale infiltrative cu diverse tipuri de derivații urinare, inclusiv reconstrucții vezicale – neovezică la bărbați sau femei;
- Patologie testiculară, inclusiv cu limfodisecție retroperitoneală;
- Tumori peniene, inclusiv cu limfodisecții inghino-femurale;
- Chirurgia prostatei – rezecții de prostată, prostatectomie radicală cu limfodisecții;
- Chirurgie reconstructivă uretrală, inclusiv uretroplastii.