Hidrocelul apare ca urmare a acumulării unei cantități excesive de lichid între cele două foițe ale tunicii vaginalei testiculare, structură ce învelește testiculul. Tratamentul este exclusiv chirurgical și vizează deschiderea tunicii vaginale, evacuarea lichidului și desființarea cavității vaginale, pentru a preveni recidivele.
Adrian N., în vârstă de 70 de ani, știa că are o afecțiune și, după o serie de investigații suplimentare, a descoperit că trebuie să se opereze. „Mi-am făcut ecografie și CT, însă rezultatele mi-au fost interpretate de doi specialiști care au avut păreri diferite. De aceea, am decis să caut un al treilea specialist, iar acesta a fost dl Conf. Dr. Marcian Manu. După consultațiile și examinările efectuate, domnul conferențiar mi-a recomandat operația. Totul a fost excepțional, de la prima consultație și investigațiile efectuate, până la operație.”
Echipa de chirurgie urologică de la Spitalul Clinic SANADOR, condusă de Conf. Dr. Marcian Manu, a efectuat o intervenție chirurgicală pentru hidrocel drept supurat. Postoperator, pacientul a avut nevoie de spitalizare pentru doar 24 de ore.
„Totul a fost excelent: echipa medicală de excepție, dar și condițiile de cazare. În ceea ce îl privește pe dl Conf. Dr. Marcian Manu, cred că este un om excepțional și foarte atent cu pacienții. În ziua în care m-a operat, a avut intervenții de la 8 dimineața și, totuși, seara, la ora 22, a venit să mă viziteze și să se asigure că totul este în regulă”, povestește Adrian.
Evoluția postoperatorie a pacientului a fost favorabilă. „Acum mă simt foarte bine. Absolut oricând îl recomand pe dl Conf. Dr. Marcian Manu, îi mulțumesc din suflet și îi doresc să rămână sănătos și să mai facă mulți oameni bine!”