Ce este infecția cu stafilococ

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Infecția cu stafilococ este o boală cauzată de diferite specii de stafilococi (bacterii aerobe Gram pozitive), care poate avea orice localizare (piele, plămâni, oase, inimă).

Stafilococii se găsesc în mod normal pe piele și în nas la 30% dintre persoanele sănătoase (denumite purtătoare), dar, în anumite condiții, pot deveni patogeni și pot cauza infecții severe.

Tipuri de infecții cu stafilococ

  • SANADOR asigură tratament pentru toate tipurile de infecții cu stafilococ. Programează-te!

Abilitatea de a coagula sângele prin producerea unor enzime denumite coagulaze determină virulența speciilor de stafilococ. Astfel, Staphylococcus aureus este cea mai agresivă tulpină fiind o specie coagulazo-pozitivă care are tendința de a dezvolta rezistență la antibioticele uzuale (de exemplu, MRSA). Specile coagulazo-negative precum S. epidermidis, care produce infecții nosocomiale sau cutanate, ori S. lugdunensis, care determină infecții urinare, pot fi agresive sau nu în funcție de gazdă, dar cel mai adesea sunt sensibile la majoritatea antibioticelor.

Prin invazie tisulară directă, stafilococii pot determina:

Prin eliberarea unor exotoxine, stafilococii pot determina:

Septicemia este o complicație gravă a infecțiilor stafilococice care se caracterizează prin pătrunderea patogenului în sânge, multiplicarea acestuia și declanșarea unui răspuns imun exagerat (sepsis). Septicemia este o urgență medicală care poate duce la necroză tisulară, insuficiență multiplă de organe și deces, motiv pentru care necesită tratament în unitățile de terapie intensivă.

Infecțiile cu stafilococ la copii

La copii, majoritatea infecțiilor cu stafilococ nu sunt severe și implică impetigo (denumire populară de bube dulci din cauza crustei galbene ca mierea care se formează pe suprafața leziunilor), foliculită (infectare a foliculilor piloși) și suprainfectarea plăgilor deschise. Sindromul pielii opărite sau pemfigusul neonatal este o afecțiune mai severă care apare la bebeluși și implică dezvoltarea unor vezicule sau bule pe un fond eritematos (roșiatic) la nivelul feței, scutecului și pliurilor. În acest caz este necesară intervenția de urgență a medicului pediatru sau a specialistului în boli infecțioase.

Gastroenteritele cu stafilococ sunt frecvente la copii și apar din cauza ingestiei de alimente incomplet procesate sau depozitate necorespunzător (de exemplu, la temperatura camerei în loc de frigider). În plus, contaminarea se poate face și prin mâini murdare, iar alimentele contaminate nu își schimbă gustul sau culoarea. Greața și vărsăturile apar la 2-8 ore după ingestie și sunt însoțite de diaree și dureri abdominale.

Cauze și factori de risc

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Transmiterea stafilococilor patogeni se face adesea de la persoană la persoană prin intermediul mâinilor murdare sau prin intermediul obiectelor din cauza nerespectării regulilor de igienă, chiar și în cazul personalului medical. Mai poate fi transmisă prin mușcătura unui câine, deoarece este frecvent întâlnite în saliva câinilor. În plus, este esențială îngrijirea locală a plăgilor (curățarea și debridarea corectă, schimbarea pansamentelor). Transmiterea prin aer este mult mai rară. Persoanele care au un risc mai ridicat de a dezvolta infecții cu stafilococ includ:

  • nou-născuții și mamele care alăptează (mameloanele trebuie spălate cu apă și săpun înainte de fiecare alăptare pentru a evita mastita sau alte infecții);
  • pacienții cu diabet zaharat, cancer (determină imunosupresie), boli pulmonare, transplant;
  • pacienții cu arsuri, plăgi deschise, intervenții chirurgicale recente sau cei care beneficiază de dializă (poate apărea infectarea cateterelor).

Semne și simptome de infecție cu stafilococ

Infecțiile stafilococice cutanate sunt cele mai frecvente și determină apariția de pustule (bube cu puroi) sau papule intens dureroase, eritematoase. Celulita (infecția țesutului subcutanat) include și edemul (umflarea) membrului afectat, care de multe ori își pierde din mobilitate. Plăgile deschise care se suprainfectează nu se vindecă și pot fi însoțite de febră și colecții purulente, care adesea au un miros neplăcut.

Pneumonia și endocardita cu stafilococ sunt boli care apar adesea la consumatorii de droguri intravenoase sau la pacienții internați în secțiile de terapie intensivă. Abcesul pulmonar cu pneumatocel și empiem sunt caracteristice pneumoniei cu stafilococ, în timp ce abcesul perivalvular, aritmiile, leziunile purpurice și embolusurile septice sunt specifice endocarditei.

Sindromul șocului toxic, care apare adesea din cauza colonizării stafilococice a vaginului la femeile care folosesc tampoane interne, este o afecțiune severă ce duce la hipotensiune arterială, erupție eritematoasă care cuprinde întreaga piele, febră, stare generală alterală, mialgii (dureri de mușchi) și poate duce la insuficiență multiplă de organe dacă nu este tratată la timp.

Posibile complicații

Bacteriemia reprezintă pătrunderea bacteriilor în sânge fără a declanșa o inflamație sistemică. Acestea intră în circulația sangvină printr-o poartă de intrare, precum o plagă, ori prin intermediul unui cateter venos central sau a sondei urinare.

Septicemia poate apărea în toate tipurile de infecții stafilococice, fiind o complicație gravă și uneori fatală. Copii mici (sub 1 an) și bătrânii cu multiple comorbidități au risc ridicat de septicemie, care se manifestă prin puls neregulat, frisoane, febră, agitație, pierderea cunoștinței sau comă.

Șocul septic este faza terminală a sepsisului, caracterizat prin scăderea tensiunii arteriale și a fluxului sangvin, fapt care duce la insuficiență multiplă de organe. Infecția cu streptococ poate duce, în unele cazuri, și la meningoencefalită.

Diagnosticul de infecție cu stafilococ

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Diagnosticul unei infecții cu stafilococ se bazează pe examinarea clinică și analizele de laborator. De obicei, leziunile cutanate suprainfectate (de exemplu, impetigo sau foliculită) se evidențiază cu ușurință și nu necesită investigații suplimentare în afară de examenul bacteriologic. În majoritatea cazurilor, examinarea bacteriologică este însoțită de antibiogramă care permite evidențierea sensibilității stafilococilor la o anumită clasă de antibiotice.

În infecțiile mai profunde, analizele de sânge evidențiază creșterea numărului de leucocite (leucocitoză), creșterea VSH și a proteinei C-reactive. Prelevarea sputei sau a secrețiilor și trimiterea lor către analize este o etapă esențială. Exsudatul nazal sau faringian trebuie prelevat în cazul în care există suspiciunea de purtător. Uroculturile sau coproculturile sunt recomandate în suspiciunea de ITU, respectiv gastroenterite. Hemoculturile sunt esențiale în diagnosticul endocarditei sau al septicemiei.

În funcție de localizarea infecției, se pot recomanda și investigații precum radiografiile ori tomografia computerizată (în osteomielită sau pneumonie). 

Tratamentul în infecția cu stafilococ

În general, tratamentul constă în aplicarea locală de antiseptice (în infecțiile cutanate) și administrarea de antibiotice (empirică în urgențe sau pe baza rezultatelor antibiogramei) care pot fi însoțite de drenarea sau debridarea chirurgicală a colecției purulente (de exemplu, un abces). Antibioticele pot fi bacteriostatice (împiedică înmulțirea bacterilor) sau bactericide (omoară bacteriile) și se administrează oral, intravenos (sub supraveghere în spital în caz de pneumonie, osteomielită ori endocardită) sau topic (sub formă de creme, unguente sau picături oculare) doar la recomandarea medicului internist, a pediatrului sau a specialistului în boli infecțioase. Deoarece în ultima perioadă s-a observat creșterea cazurilor de infecții cu stafilococi meticilino-rezistenți, automedicația nu este recomandată.

Măsurile de prevenție

Măsurile de prevenirea a infecțiilor cu stafilococ includ:

  • spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun pentru cel puțin 20 de secunde;
  • îngrijirea corespunzătoare a plăgilor (schimbarea regulată a pansamentelor, aplicarea de antiseptice);
  • evitarea folosirii tampoanelor intravaginale pe o perioadă lungă de timp (maximum 4-8 ore);
  • evitarea folosirii în comun a obiectelor de igienă intimă (de exemplu, lamă de ras, prosoape);
  • menținerea curată a hainelor și a lenjeriilor de pat/pernă prin spălarea lor la temperaturi ridicate și călcarea lor;
  • păstrarea alimentelor în frigider și evitarea decongelării repetate, alături de spălarea regulată a ustensilelor de bucătărie (cuțite, tocătoare).

Diagnostic și tratament la SANADOR

  • Alege SANADOR pentru servicii medicale la standarde internaționale!

La Laboratoarele SANADOR, analizele destinate depistării infecțiilor cu stafilococ sau alte bacterii se realizează la cele mai înalte standarde, grație dotărilor tehnice de înalt nivel și bunei pregătiri a echipei medicale. Exigența și verificarea riguroasă a procedurilor asigură acuratețea ridicată a rezultatelor.

Dacă analizele indică existența unei infecții stafilococice, medicii aleg tratamentul potrivit tipului de bacterie și manifestărilor. Spitalul Clinic SANADOR asigură tratament pentru toate tipurile infecții cu stafilococ, indiferent de localizarea acestora. În cazul copiilor care prezintă manifestări de infecție bacteriană, părinții se pot adresa medicilor pediatri de la SANADOR, care au experiență vastă în diagnosticarea și tratarea pacienților pediatrici de toate vârstele.

Pentru pacienții cu simptome de septicemie, Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR este disponibil 24/24, 7 zile din 7, cu 26 linii de gardă. CPU SANADOR deține propriul dispecerat și o flotă de ambulanțe modernă, astfel că intervine în timp util, atât pentru pacienții adulți, cât și pentru cei pediatrici.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR