Ilinca: 24 săptămâni și 3 zile

Experiența mea la Maternitatea SANADOR din București a început, din fericire, datorită unui suflet mare, Conf. Dr. Doru Herghelegiu, care a acceptat o asemenea provocare, să ne primească și să ne ajute, în situația noastră deosebită de atunci.

La Spitalul Clinic SANADOR am sosit cu o salvare de la un mare spital de stat, care nu avea incubatoare disponibile pentru nou-născuți la 24 de săptămâni (și 3 zile), cum aveam noi nevoie. De fapt, cu o zi înainte, ajunsesem la un alt spital privat, unde aveam medicul curant ginecolog, pentru că mi s-au declanșat contracțiile și mi s-a dilatat colul. Dar acolo nu s-a mai putut face nimic și m-au trimis la spitalul de stat, pentru că nu aveau incubatoare pentru nou-născuți cu vârste gestaționale atât de mici. Din câte am înțeles, spitalul acela privat poate primi nou-născuți doar de la vârsta de 34 de săptămâni de viață intrauterină, nu mai devreme. Nu știu nici până acum de ce am stat circa 5 ore la spitalul de stat, să mi se spună încontinuu că nu aveau incubatoare disponibile și că avortonii, dacă trăiau prin nașterea naturală pe care medicii de gardă o recomandau insistent, ar fi trebuit să trăiască și fără incubatoare, cel puțin o vreme, până când se elibera vreunul pe la ei. Presupun că ei nu credeau deloc în șansa copiilor mei și în a mea că va fi bine. Totuși, îi sunt recunoscătoare medicului de gardă de acolo, pentru că s-a convins ca eu nu voi renunța la copiii mei și așa a acceptat să sune la spitale să vadă care are disponibilitate pentru o mamă cu prematuri de 24 de săptămâni. Telefoane către celelalte spitale din București, precum Filantropia, Pantelimon, Medlife, Regina Maria, am dat și noi, părinții, și medicul meu curant ginecolog de la celălalt spital privat, dar și medicul de la spitalul de stat.

Din momentul în care am ajuns la SANADOR, viața mea s-a schimbat fundamental. La ora 0:54 am născut prematur pe bebelușa Ilinca, de 650 grame, și la 0:56 am născut-o pe bebelușa Irina, de 550 grame. Pe ultima am pierdut-o după circa o oră, în pofida eforturilor deosebite făcute de micuță, medic și asistente pentru a-i salva viața. În urma necropsiei Irinei, am înțeles că și ea s-a luptat pentru viața ei, dar plămânii erau prea puțin dezvoltați și au cedat. Desigur, după acel moment de pierdere, toate gândurile, speranțele și munca s-au îndreptat către bebelușa Ilinca. Pe 13 mai, m-am externat și am simțit că sufletul meu se împarte în două, a doua oară de la momentul pierderii Irinei, pentru că îmi lăsam puiul în spital singur la terapie intensivă, într-o stare gravă despre care medicii îmi spuneau că sunt "rezervați". Până pe 9 august, cand ne-am externat, la exact 3 luni de la internare, am fost zi de zi la spital de 3-4 ori pe zi pentru a-i da lapte și pentru a o vedea, fie și pentru 5 minute. În tot acest timp, am avut și ocazia să privesc în jurul meu cu atenție și să observ oamenii din spital. Și nu vorbesc despre pacienți, rude, mămici sau alți bebeluși, care veneau și plecau fericiți, bucuroși că sunt în viață și sănătoși, ci mă refer la medici și asistente, infirmiere și personal administrativ, toți preocupați să își facă munca profesionist. Am fost și sunt impresionată de personalul medical, de cum întâmpinau, înțelegeau, explicau și încercau să își facă și treburile zilnice, dar să te și aline dacă le permiteai, iar dacă nu, îți respectau intimitatea.

Privind în urmă și uitându-mă la Ilinca, trebuie să vă spun că sunt profund recunoscătoare întregii echipe medicale de la neonatologie, pentru zilele și nopțile petrecute pentru a-i da copilului meu cele mai bune îngrijiri medicale.

Gândurile mele bune și pline de recunoștință se îndreaptă și către asistentele medicale de la terapie intensivă, de care îmi aduc aminte cu drag. Deși am ajuns la SANADOR printr-o împrejurare dramatică pentru mine, îi multumesc Domnului și tuturor celor care ne-au ajutat să trăim și să creștem mari și sănătoase. Aceste doamne din Maternitatea SANADOR sunt "mămicile adoptive" ale copiilor noștri, au grijă de ei până la externare, și le mulțumesc pentru tot! Fără doamna Dr. Emel Nuraltay, care m-a ajutat cu nașterea, dar și după, cu sfaturi, alinare și multă înțelegere, probabil că m-aș fi concentrat mai greu și mi-aș fi revenit mai lent pentru puiul meu.

Mulțumesc din suflet doamna Dr. Nuraltay! Mulțumesc SANADOR și mulțumesc Conf. Dr. Doru Herghelegiu pentru șansa pe care ne-ați dat-o la viață și la sănătate în momentul nostru de cumpănă când toate celelalte spitale nu au reușit, voi ați reușit! Cu mult drag vă sărută Camelia, o mămică fericită și plină de speranță, cu un copil născut prematur la 650 grame, iar azi, după 3 luni de terapie intensivă și 2 săptămâni acasă avem 2.800 grame și creștem sănătoși și fericiți și încrezători în viață!