Icterul reprezintă colorarea în galben a tegumentului și a mucoaselor. Icterul este un semn ce poate să apară în mai multe boli, cel mai frecvent fiind întâlnit în tabloul clinic al hepatitelor. În aceste afecțiuni, ficatul nu poate procesa bilirubina, iar acumularea acesteia duce la apariția colorației specifice a pielii (galben lămâie) sau la ochi galbeni (scleră galbenă).
În funcție de cauza apariției, icterul la adult se împarte în icter prehepatic, hepatic sau posthepatic. Icterul prehepatic sau icterul hemolitic este determinat de distrugerea eritrocitelor ce eliberează bilirubina (pigmentul galben).
Icterul hepato-celular apare atunci când ficatul este afectat și nu își poate îndeplini funcția de a metaboliza bilirubina. Bilirubina neconjugată este transformată la nivel hepatic în bilirubină conjugată, pentru a fi ulterior excretată sub această formă.
Icterul post-hepatic sau icterul obstructiv este cauzat de blocarea excreție biliare a bilirubinei.
Icterul la nou-născuți apare după vârsta de 2 zile și dispare înaintea împlinirii a două săptămâni de viață. Kernicterul reprezintă o complicație a icterului neo-natal, caracterizat prin niveluri crescute de bilirubină ce traversează bariera hemato-encefalică și afectează sistemul nervos central.
Icterul apare din cauza acumulării bilirubinei atunci când aceasta se produce în exces sau nu poate fi metabolizată hepatic și excretată prin sistemul biliar.
Bilirubina cuprinde două fracțiuni: directă (conjugată) și indirectă (neconjugată). Bilirubina indirectă crește atunci când celulele roșii din sânge se distrug și eliberează bilirubina (pigmentul galben). Acest tip de icter este denumit prehepatic și are loc mai frecvent în anemiile hemolitice (distrugeri de cauză imună ale eritrocitelor).
Bilirubina indirectă este transmisă către ficat, pentru a fi metabolizată. Ficatul poate fi afectat de boli precum: hepatite virale (hepatită B, hepatită C), boală hepatică alcoolică, afecțiuni hepatice în sarcină, boli autoimune sau de consumul excesiv al unor medicamente (paracetamol, contraceptive orale). În acest caz, în icterul de cauza hepatică, bilirubina indirectă se acumulează, deoarece ficatul nu o poate procesa pentru a o transforma în bilirubina directă.
Dacă ficatul reușește să metabolizeze bilirubina, dar calea de excreție este blocată, bilirubina directă se va acumula, determinând icter de cauză post-hepatică. Acesta poate să fie cauzat de afecțiuni ale vezicii biliare, ca litiaza biliară (pietre în vezica biliară), inflamație în căile biliare, colesteroloza veziculei biliare, obstrucție biliară, cancer biliar sau de leziuni de cap pancreatic și tumori pancreatice (cancer de pancreas).
Icterul la copil poate fi fiziologic (normal) sau patologic (în cadrul unei boli). La nou-născut, ficatul este încă imatur, iar în sistemul circulator există numeroase celule roșii ce se înnoiesc rapid. Aceste două mecanisme contribuie la apariția icterului fiziologic al nou-născutului.
Icterul patologic la nou-născut apare în primele 24 de ore de la naștere și este cauzat de defecte genetice enzimatice sau ale transportorilor, precum sindromul Crigler-Najar, sindromul Rotor și sindromul Dubin-Johnson.
O cauză mai puțin frecventă, însă amenințătoare de viață, în care icterul poate fi prima manifestare, este sindromul hemolitic uremic - ochii și pielea capătă culoarea galbenă din cauza distrugerii excesive a eritrocitelor. Pe tegument apar multiple echimoze (vânătăi), ca urmare a scăderii excesive a trombocitelor. Acest sindrom poate duce la insuficiență renală și necesită prezentarea la un Compartiment de Primiri Urgențe. Întârzierea diagnosticului poate crește riscul de a pierde funcția renală și a necesita dializă. Și sindromul Gilbert produce episoade de icter, precum și beta-talasemia. Aceste afecțiuni au cauze genetice.
Unul din primele lucruri care poate fi observat la un pacient cu icter este aspectul ochilor galbeni și pielea galbenă icterică (colorată în diferite nuanțe de galben). Din cauza acumulării bilirubinei, poate să apară prurit (mâncărime), ce poate fi dificil de controlat. Acumularea bilirubinei în tractul digestiv determină decolorarea scaunului, iar în tractul urinar duce la apariția urinei hipercrome (închise la culoare). În funcție de cauza icterului, pacienții pot prezenta febră, dureri abdominale, apetit diminuat, greață, vărsături sau stare de oboseală.
Icterul este vizibil clinic. Medicul gastroenterolog va examina culoarea pielii și a mucoaselor, în special dacă albul din jurul ochilor (scleră) are o culoare galbenă. Investigațiile de laborator recomandate pot include: hemograma, nivelul bilirubinei indirecte, directe și totale. Diagnosticul de icter este susținut de un nivel al bilirubinei crescut (mai mare de 3 mg/dl).
În funcție de tipul bilirubinei ce are un nivel mai înalt, se poate investiga calea afectată. Pentru a evidenția afectarea hepatică, se pot recolta uzual transaminazele (ALT, AST), dar și anticorpi (anticorpi antimitocondriali, anticorpi antinucleari) specifici anumitor boli, precum hepatită B sau C. Urina poate fi de asemenea analizată, prin efectuarea unui sumar de urină ce va demonstra prezența bilirubinei în urină.
Arhitectura hepatică și sistemul biliar pot fi evaluate imagistic prin ecografie abdominală. Această investigație poate evidenția calculi biliari, mase hepatice, steatoză hepatică (ficat gras) sau inflamația căilor biliare. În cazuri selecționate, în care este suspicionată prezența unei tumori sau dacă anatomia nu permite o evaluare corectă ecografică, se va recomanda efectuarea unei tomografii computerizate (CT).
Pentru vizualizarea directă a căilor biliare, se poate realiza colangiopancreatografie cu rezonanţă magnetică (MRCP) sau colangiopancreatografie endoscopică retrogradă (ERCP), o procedură de endoscopie intervențională.
Icterul dispare odată cu tratamentul bolii ce a determinat apariția sa. De aceea, este important să se investigheze atât clinic, cât și paraclinic (analize medicale și imagistic) cauza icterului.
Pruritul ce apare în icter poate necesita tratament medicamentos: antihistaminice în cazuri ușoare sau colestiramina pentru prurit sever. Însă, dacă ficatul este afectat în faza terminală, chirurgia hepatică și transplantul hepatic reprezintă singura opțiune, pentru a susține funcțiile hepatice și pentru a trata icterul.
La nou-născut, icterul poate fi tratat prin fototerapie, copilul fiind expus la lumina UV (raze ultraviolete), pentru a descompune bilirubina și a scurta perioada icterică. O variantă alternativă de tratament o reprezintă exsanguinotransfuzia.
Icterul mecanic este tratat prin înlăturarea obstrucției din arborele biliar, prin metode precum ERCP (colangiopancreatografie retrogradă endoscopică) sau chirurgical. Calculii biliari (pietrele din vezica sau căile biliare) sunt extrași, iar reluarea fluxului bilei duce la dispariția icterului.
Icterul poate fi prevenit prin alimentație sănătoasă, evitarea consumului de alcool și vaccinarea anti-hepatită A și B.
La Centrul Integrat de Excelență în Boli Hepatice de la Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu semne și simptome de icter beneficiază de consultații de specialitate și de toate investigații necesare pentru diagnosticul de certitudine al afecțiunilor ficatului.
Aici, ei au acces la o abordare multidisciplinară, care implică suportul și experiența unor medici cu diferite specialități – hepatologie, gastroenterologie, boli infecțioase, nutriție, oncologie, chirurgie hepatică, radiologie intervențională. Astfel, tratamentul stabilit va fi unul personalizat, țintit, cu rezultate bune pe termen lung.
Printre procedurile avansate de diagnostic și tratament disponibile la Spitalul Clinic SANADOR, care pot indicate pacienților cu afecțiuni hepatice, se numără elastografia hepatică de tip Fibroscan, colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP) și intervențiile de chirurgie hepatică, inclusiv transplantul hepatic.
Programare online
Rezultate analize
+4.021.969.969
