Ce este hernia de disc lombară?

Hernia de disc lombară apare atunci când un disc intervertebral din regiunea lombară a coloanei vertebrale se deteriorează, iar nucleul pulpos din interiorul acestuia se rupe și herniază, punând presiune pe rădăcinile nervoase. Astfel, apare durerea lombară joasă (lumbago), cel mai frecvent simptom al afecțiunii.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Discul intervertebral este o structură moale, rotundă, formată dintr-un nucleu pulpos situat central, ce prezintă o consistență gelatinoasă, și dintr-un inel fibros elastic, care înconjoară nucleul pulpos. Discul intervertebral acționează ca un absorbant al șocurilor create în timpul diverselor mișcări.

De cele mai multe ori, hernia de disc lombară apare la adulți cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, leziunea producându-se în special între vertebrele L4 și L5 sau la nivelul L5-S1, care sunt cele mai mobile segmente ale coloanei vertebrale lombare.

Watch on YouTube

Cauze și factori de risc

Hernia de disc lombară este, în general, consecința degenerării, sau uzurii coloanei vertebrale, proces ce survine odată cu îmbătrânirea. La adulții tineri și la copii, discul intervertebral prezintă un conținut ridicat de apă, de aproximativ 80%. Pe măsura înaintării în vârstă, discul devine mai puțin flexibil. Astfel, inelul fibros își pierde elasticitatea, devenind mai subțire, în special în porțiunea posterioară.

Procesul normal de îmbătrânire și traumele minore repetate pot determina rupturi ale inelului fibros în această porțiune subțiată, nivel la care poate avea loc hernierea nucleului pulpos gelatinos. O altă cauză mai puțin frecventă a herniilor de disc lombare este reprezentată de traumatisme, precum accidentele sau căderile de la mare înălțime.

Există anumiți factori a căror prezență crește riscul herniei de disc lombare:

  • Vârsta și sexul – bărbații cu vârstele cuprinse între 30 și 50 de ani sunt mai predispuși la această afecțiune;
  • Greutatea corporală – obezitatea implică susținerea unei greutăți mai mari de către coloana vertebrală, ceea ce determină un stres suplimentar asupra discurilor intervertebrale;
  • Ridicarea necorespunzătoare de greutăți în timpul antrenamentelor de forță;
  • Sedentarismul – lipsa activității fizice înseamnă o musculatură abdominală și lombară slab dezvoltată, care nu poate susține corespunzător coloana vertebrală;
  • Fumatul.

Semne și simptome de hernie de disc lombară

Pacientul cu hernie de disc lombară poate prezenta următoarele semne și simptome:

  • Durere lombară joasă – se resimte în zona inferioară a spatelui și se accentuează la aplecare, la statul în șezut, la tuse sau la strănut;
  • Sciatica – acea durere determintă de compresia rădăcinilor nervoase sacrate, care începe la nivelul zonei inferioare a spatelui sau feselor și iradiază (migrează) spre picior;
  • Senzație de slăbiciune musculară la nivelul mușchilor inervați de rădăcinile nervoase, cu origine la nivel lombar;
  • Parestezii (furnicături) resimțite la nivelul coapsei, gambei sau piciorului;
  • Scăderea sau pierderea reflexelor de la nivelul genunchiului (reflex rotulian) sau de la nivelul zonei posterioare a gleznei (reflex achilean);
  • Limitarea flexiei trunchiului.
  • Spitalul Clinic SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!

Complicațiile herniei de disc lombare

Hernia de disc lombară se poate complica prin:

  • Sindrom de coadă de cal – apare atunci când o mare parte din discul intervertebral protruzionează în canalul spinal (canalul osos ce adăpostește măduva spinării), ceea ce determină compresia mai multor rădăcini nervoase, de la nivel S1-S4, care inervează vezica urinară, rectul și membrele inferioare; aceasta reprezintă o urgență chirurgicală, deoarece poate determina paralizia membrelor inferioare, incontinență fecală și incontinență urinară;
  • Durere lombară cronică;
  • Deficite neurologice progresive, datorate afectării rădăcinilor nervoase compresate de discul herniat.
Watch on YouTube

Stabilirea diagnosticului

În urma efectuării examenului clinic, medicul neurochirurg poate recomanda investigații imagistice, pentru stabilirea diagnosticului cert. Acestea pot include:

  • Radiografie – această metodă presupune utilizarea razelor X pentru vizualizarea segmentelor osoase; deși tehnica nu poate vizualiza țesuturile moi, ci doar structura oaselor, investigația poate fi utilă în excluderea altor cauze ale durerii lombare joase, precum infecții osoase, tumori vertebrale etc.;
  • Examen RMN – imagistica prin rezonanță magnetică este investigația de elecție pentru localizarea nivelului herniei, mai ales la pacienții care au indicație chirurgicală; aceasta poate vizualiza cu o mare acuratețe țesuturile moi, inclusiv discurile intervertebrale și rădăcinile nervoase afectate de hernia discală;
  • Tomografia computerizată (CT) – această investigație are o acuratețe inferioară imagisticii prin RMN, însă poate fi utilă în cazul în care există contraindicații pentru efectuarea RMN-ului, întrucât poate localiza nivelul leziunii.

Tratamentul pentru hernia de disc lombară

Cei mai mulți dintre pacienții cu hernie de disc lombară (peste 80% dintre aceștia) vor resimți ameliorarea simptomatologiei în urma unei perioade scurte de tratament conservator. Acesta poate implică:

  • O scurtă perioadă de repaus (1-2 zile);
  • Medicație analgezică și antiinflamatorie nonsteroidiană;
  • Utilizarea ortezelor lombare;
  • Recuperare medicală – un program activ de kinetoterapie implică efectuarea unor exerciții concepute special pentru ameliorarea durerii provocate de o hernie de disc lombară și are ca scop întărirea musculaturii paravertebrale și abdominale.

Acest tratament de tip conservator nu vindecă hernia de disc, însă este deosebit de util pentru ameliorarea durerii, în timp ce organismul încearcă să „dizolve” și să reabsoarbă acea porțiune de disc intervertebral herniată. În cele mai multe cazuri, tratamentul conservator determină diminuarea simptomatologiei în aproximativ 6-8 săptămâni.

Uneori este indicată o operație pentru hernie de disc lombară. Aceasta poate fi necesară în cazul apariției complicațiilor de tip sindrom de coadă de cal sau în cazul deficitelor neurologice progresive. Intervenția chirurgicală este indicată și în cazul pacienților la care durerea nu cedează după o perioadă mai lungă de 2 luni de tratament conservator.

Cea mai utilizată metodă chirurgicală pentru hernia de disc și cu cea mai mare rată de succes este microdiscectomia, o procedură care implică o mică incizie vertebrală la nivelul discului herniat, prin care sunt eliminate atât porțiunea de disc herniată, cât și alte fragmente care pot exercita presiune asupra rădăcinilor nervoase. Termenul de „micro-” indică faptul că intervenția se realizează sub control microscopic.

O altă intervenție este discectomia pe cale endoscopică.Aceasta este preferată pentru tratamentul hernierii unui singur disc intervertebral și este similară artroscopiei umărului sau genunchiului, întrucât se realizează prin introducerea unui tub flexibil (endoscopul), prevăzut cu o sursă de lumină și cu o cameră video, care îi permite neurochirurgului vizualizarea zonei de lucru.

Recuperarea după hernia de disc lombară

Perioada de recuperare după o hernie de disc lombară implică un program personalizat de reabilitare medicală: mersul pe jos cel puțin 30 de minute pe zi, însoțit de un set de exerciții specifice, menite să îmbunătățească forța și flexibilitatea musculaturii spatelui și a membrelor inferioare.

În această perioadă, pacientul trebuie să evite mișcările de aplecare, ridicarea de obiecte grele sau mișcările de răsucire a trunchiului, pentru cel puțin câteva săptămâni post-intervenție.

Măsuri de prevenție

Pentru a preveni uzura discului intervertebral și hernierea acestuia, pacientul trebuie să urmeze câteva recomandări:

  • Activitate fizică regulată, pentru întărirea musculaturii paravertebrale (a spatelui), care poate acționa precum un corset care stabilizează coloana vertebrală;
  • Menținerea unei posturi adecvate – menținerea unui spate drept, aliniat, în timpul mersului, când stă la birou și, mai ales, în timpul ridicării obiectelor grele, pentru a reduse presiunea exercitată asupra coloanei;
  • Evitarea șederii în șezut pe perioade îndelungate pe parcursul zilei;
  • Oprirea fumatului;
  • Menținerea unei greutăți corporale adecvate, pentru a reduce suprasolicitarea coloanei lombare.

Diagnosticul și tratamentul herniei de disc lombare la SANADOR

SANADOR asigură servicii medicale complete, performante, pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor coloanei vertebrale. Echipamentele imagistice disponibile la SANADOR sunt dotate cu tehnologie de ultimă generație, pentru stabilirea unui diagnostic rapid, cu localizarea exactă a herniei, astfel încât medicul poate stabili cel mai potrivit tratament. Pacienții au acces la radiografii digitale ale coloanei vertebrale, la examen RMN 3 Tesla și la CT 128 slice, care asigură imagini de rezoluție superioară, surprinzând chiar și cele mai mici structuri anatomice.

Tratamentul pentru hernia de disc lombară este stabilit personalizat, în funcție de severitatea semnelor și a simptomelor și de starea generală de sănătate a pacientului. La SANADOR sunt disponibile programe de recuperare medicală concepute pentru nevoile fiecărui pacient în parte, la indicația unui medic specialist.

Atunci când este recomandat tratament chirurgical pentru hernia de disc lombară, operația se desfășoară în deplină siguranță la Spitalul Clinic SANADOR într-unul dintre cele mai moderne blocuri operatorii din țară.

Echipa specializată în neurochirurgie de la Spitalul Clinic SANADOR are experiență în efectuarea unor intervenții eficiente, inovative, cât mai puțin invazive, astfel încât pacientul se recuperează mai repede și își poate relua în scurt timp activitățile cotidiene. Intervențiile chirurgicale pentru tratamentul herniei de disc sunt efectuate cu ajutorul microscopului operator performant Zeiss Kinevo 900.

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR