Ce este hemoragia subarahnoidiană

Hemoragia subarahnoidiană (HSA) este o sângerare cerebrală care se produce sub membrana arahnoidă și reprezintă o urgență medicală. La SANADOR, hemoragiile cerebrale sunt diagnosticate și gestionate eficient în Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR, singurul din sistemul medical privat din țară.

Creierul este acoperit de trei straturi de membrane, cunoscute sub numele de meninge. Stratul exterior al acestor membrane poartă numele de dura mater, stratul de mijloc este arahnoida, iar cel mai apropiat de creier este pia mater.

Watch on YouTube

Hemoragiile din spațiul subarahnoidian (între arahnoidă și pia mater) sunt provocate de cele mai multe ori de traumatisme craniene sau de ruperea unui anevrism cerebral. Caracteristica principală a HSA constă într-o cefalee extrem de dureroasă, care apare brusc, asimilată unui tunet.

Cei care au trăit o astfel de durere de cap o descriu deseori ca pe cea mai intensă durere de cap a vieții lor, complet diferită de orice altă durere de cap pe care au simțit-o anterior. HSA poate să apară la orice vârstă, dar este mai frecventă după a patra decadă de viață.

Cauze și factori de risc pentru hemoragia în spațiul subarahnoidian

Cauzele principale ale hemoragiei subarahnoidiene includ, în mare măsură, traumatismele la nivelul capului, cum ar fi o cădere severă sau un accident de mașină. De asemenea, o cauză frecventă de HSA o reprezintă ruperea unui anevrism cerebral, eveniment care declanșează această formă de hemoragie. Alte cauze mai puțin frecvente includ sângerarea provenită dintr-o malformație arteriovenoasă cerebrală, tulburările de coagulare, utilizarea anticoagulantelor și consumului de droguri.

Factorii de risc care pot crește susceptibilitatea la hemoragia subarahnodiană includ diverse afecțiuni medicale. Printre acestea se numără existența unui anevrism care nu s-a rupt încă, precum și antecedente de anevrism cerebral care s-a rupt în trecut. Alți factori de risc includ fumatul, hipertensiunea arterială și afecțiuni ale țesutului conjunctiv, cum ar fi displazia fibromusculară și sindromul Ehlers-Danlos.

De asemenea, istoricul familial poate juca un rol semnificativ. Utilizarea drogurilor, precum și consumul excesiv de alcool, sunt de asemenea asociate cu un risc crescut de HSA.

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Cum se manifestă hemoragia subarahnoidiană

Principala manifestare a unei hemoragii subarahnoidiene este durerea de cap foarte puternică și bruscă. Alte semne ale HSA pot implica pierderea conștienței, senzație de greață și vărsături, rigiditate la nivelul gâtului, confuzie și nervozitate, senzația de amețeală, reacția exagerată la lumină puternică (fotofobie), dureri musculare, furnicături sau pierderea senzației într-o parte a corpului, convulsii și modificări în percepția vizuală, inclusiv vederea dublă (diplopie) sau pierderea temporară a vederii la un ochi.

Investigații pentru diagnosticul hemoragiei subarahnoidiene

Dacă, în urma anamnezei și a examinării fizice, medicul suspectează o hemoragie subarahnoidiană, va recomanda imediat efectuarea unei tomografii computerizate (CT), care permite obținerea de imagini detaliate ale creierului.

Angiografia CT este o procedură care permite observarea vaselor de sânge prin intermediul unui substanță de contrast care este injectată într-o venă. În unele circumstanțe, o tomografie computerizată poate să nu evidențieze o hemoragie subarahnoidiană foarte mică sau una produsă în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, iar o investigație de tip angio-CT poate fi indicată în această situație.

Pentru a confirma diagnosticul de hemoragie subarahnoidiană, medicul neurolog poate solicita și efectuarea unor teste specifice, precum puncția lombară și imagistica prin rezonanță magnetică la creier, care este mai sensibil în detectarea hemoragiilor subarahnoidiene mai mici sau mai vechi.

Puncția lombară este un test în care este extras lichid cefalorahidian, care înconjoară creierul și măduva spinării, pentru a fi testat pentru xantocromie, o modificare de culoare către galben, care poate indica prezența unei hemoragii subarahnoidiene.

Complicațiile hemoragiei subarahnoidiene

Hemoragia subarahnoidiană poate fi asociată cu complicații pe termen scurt și pe termen lung. Sângerarea ulterioară la nivelul oricărui anevrism și deteriorarea cerebrală cauzată de scăderea fluxului de sânge către creier sunt complicații imediate grave (meningită).

Pe termen lung, hemoragiile subarahnoidiene pot duce la apariția epilepsiei, caracterizată prin convulsii repetate. Pot apărea tulburări ale funcțiilor cognitive, precum afectarea memoriei, planificării și concentrării, care pot fi însoțite și de schimbări ale stării de spirit, inclusiv depresie.

Hidrocefalia este, de asemenea, o complicație frecventă după o hemoragie subarahnoidiană, generată de perturbarea echilibrului normal al lichidului cefalorahidian în spațiul dintre creier și membrane, conducând la acumularea excesivă de lichid în jurul creierului. În plus, după o hemoragie subarahnoidiană, pot să apară complicații legate de spasmele vaselor de sânge în creier, care cresc riscul de accident vascular cerebral.

Tratamentul pentru hemoragia subarahnoidiană

Tratamentul este axat pe stabilizarea pacientului, pe tratarea anevrismului - în cazul în care este prezent - și prevenirea complicațiilor asociate.

Tratamentul esențial pentru asigurarea supraviețuirii și gestionarea simptomelor în cazul hemoragiei subarahnoidiene poate include:

  • suport vital,
  • introducerea unui tub de drenaj în creier pentru reducerea presiunii,
  • metode de protejare a căilor respiratorii,
  • administrarea de medicamente pentru reducerea edemului în craniu,
  • controlul tensiunii arteriale prin utilizarea medicamentelor intravenoase,
  • utilizarea de medicamente pentru prevenirea spasmele arteriale,
  • administrarea de analgezice pentru ameliorarea durerii de cap,
  • medicamente pentru prevenirea sau tratarea convulsiilor.

Aceste măsuri sunt esențiale în gestionarea unei situații de urgență precum hemoragia subarahnoidiană.

Dacă sângerarea este cauzată de ruperea unui anevrism cerebral, tratamentul include o intervenție de neurochirurgie, care implică fixarea unui clip metalic asupra anevrismului, pentru a opri astfel sângerarea. Alternativ, medicul poate recurge la embolizarea endovasculară – o intervenție de radiologie intervențională, în care un tub subțire (cateter) este introdus printr-o arteră și ghidat până la locul anevrismului, unde un material special este folosit pentru a preveni sângerarea.

La Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile de neurochirurgie se desfășoară în deplină siguranță, într-unul dintre cele mai avansate blocuri operatorii din România.

Este importantă prevenirea complicațiilor, inclusiv reapariția hemoragiei, deficitul de aport sanguin la nivelul creierului sau dezechilibrele electrolitice, prin monitorizare regulată. Pacientul poate beneficia și de terapii de recuperare fizică.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Cum poate fi prevenită hemoragia subarahnoidiană?

Pentru a preveni traumatismele craniene, este recomandată purtarea unui echipament de protecție la nivelul capului atunci când mergeți cu bicicleta, motocicleta sau practicați sporturi cu risc crescut.

Pentru a reduce riscul de dezvoltare a unui anevrism cerebral sau pentru a preveni ruperea unuia existent, este recomandat un consult medical periodic și respectarea sfaturilor medicului. Măsurile simple, care scad riscul de hemoragie subarahnoidiană, prin ruperea unui anevrism cerebral, includ: controlul tensiunii arteriale, renunțarea la fumat, exerciții regulate și moderate, adoptarea unei diete echilibrate și evitarea consumului de alcool.

  • SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!

Diagnostic și tratament la Spitalul Clinic SANADOR

Pacienții care prezintă semne și simptome de hemoragie subarahnoidiană sunt evaluați și stabilizați rapid în Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR, singurul din sistemul medical privat. Datorită accesul nonstop la analize de laborator și la investigații imagistice performante, diagnosticul este stabilit prompt și corect, astfel încât pacienții primesc tratamentul potrivit, pentru prevenirea complicațiilor și o recuperare optimă.

Atunci când este necesară operația pe creier pentru tratarea hemoragiei, intervenția chirurgicală se desfășoară în cele mai bune condiții de siguranță la Spitalul Clinic SANADOR, într-unul dintre cele mai avansate blocuri operatorii din România.

Pacienții primesc îngrijiri avansate pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, care este acreditată ca secție ATI de categoria I, cu nivel de competență extinsă, datorită dotărilor de ultimă generație și experienței echipei medicale, care poate oferi cea mai bună asistență de specialitate pacienților critici.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR