Ce este gastrita erozivă?

Gastrita erozivă, numită și gastrită reactivă, este o afecțiune în care diverși factori agresivi afectează mucoasa stomacului, provocând eroziuni. La început, poate să apară doar o inflamație a mucoasei, dar în timp se pot forma eroziuni sau chiar ulcere în stomac. La SANADOR, pacienții au acces la toate serviciile medicale necesare pentru diagnosticul și tratamentul acestei afecțiuni.

Afectarea mucoasei apare de obicei la nivelul corpului gastric, dar există și gastrită erozivă antrală, în care este implicată treimea distală a stomacului. În cazurile cu debut brusc, boala se poate manifesta ca gastrită hemoragică, cu apariția sângerării la nivelul eroziunilor, dar poate avea și evoluție subacută sau cronică, cu manifestări clinice minime.

Diagnosticul de gastrită erozivă este stabilit prin endoscopie digestivă superioară, investigație prin care medicul gastroenterolog poate evalua localizarea, întinderea și forma leziunilor. Soluția constă în îndepărtarea cauzei și inițierea tratamentului specific antiacid, dar este foarte importantă și respectarea unui regim alimentar pentru gastrită erozivă.

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Tipuri de gastrită erozivă

Gastrita erozivă poate fi clasificată în funcție de mai multe criterii. De exemplu, în funcție de durata afecțiunii, există două tipuri principale:

  1. Gastrită erozivă acută - de obicei are debut brusc, cu sângerare, și este temporară.
  2. Gastrită erozivă cronică - afecțiune pe termen lung, care tinde să se dezvolte treptat și prezintă în general simptomatologie minimă.

Gastrita erozivă cronică se poate împărți la rândul ei în trei tipuri diferite, în funcție de cauza acesteia, și anume:

  • Tip A - cauzată de o afecțiune autoimună, care distruge celulele stomacului.
  • Tip B - cea mai frecventă, cauzată de infecția cu bacteria Helicobacter pylori.
  • Tip C - cauzată de iritanți chimici, precum medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), consumul de alcool sau refluxul bilei, situație numită gastrită erozivă refluxă.

Cauze și factori de risc pentru gastrita reactivă

Cauzele frecvente ale gastritei erozive includ:

  • Consumul de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum sunt aspirina și ibuprofenul.
  • Consumul de alcool.
  • Infecția cu Helicobacter pylori - infecție bacteriană cronică.
  • Stresul - la pacienții în stare critică, cu arsuri extinse, cu traumatisme severe, aflați în secția de terapie intensivă pentru o durată îndelungată, apare gastrită hemoragică, prin scăderea fluxului de sânge la nivelul mucoasei gastrointestinale și creșterea secreției acide din stomac.

De-a lungul timpului s-au identificat și alți factori care pot determina apariția gastritei erozive, precum:

  • Radioterapie la nivel abdominal.
  • Chimioterapie pentru un cancer cu altă localizare.
  • Refluxul biliar.
  • Fumatul.
  • Administrarea de corticoterapie pentru o perioadă îndelungată.
  • Diverse infecții virale (de exemplu infecție cu citomegalovirus).
  • Traumatismul direct, efectuat de exemplu la montarea unei sonde nazogastrice.
  • Boala inflamatorie intestinală (boala Crohn), care poate determina inclusiv apariția de ulcer gastric.
  • Utilizarea de droguri.
  • Unele boli autoimune care provoacă inflamație cronică.

Semne și simptome de gastrită erozivă

Cazurile de gastrită erozivă ușoară nu au de obicei un răsunet clinic semnificativ. Simptomele pot apărea atunci când mucoasa stomacului este suficient de afectată încât nu se mai poate apăra împotriva acidului produs.

Semnele și simptomele pot include:

  • senzație de greață sau vărsături;
  • inapetență - pierderea poftei de mâncare;
  • senzație de sațietate precoce, imediat după masă;
  • durere de stomac - localizată în abdomenul superior, adesea cu caracter de arsură, care poate fi diminuată de mâncare;
  • meteorism abdominal – balonare.

Când apare sângerare la nivelul stomacului (hemoragie digestivă superioară), clinic mai pot apărea hematemeza (vărsături cu sânge digerat, „în zaț de cafea”) sau melena (scaun negru, moale, lucios, ca păcura).

Complicațiile gastritei erozive

De cele mai multe ori, gastrita erozivă este temporară, dar, dacă persistă o perioadă lungă de timp, poate duce la o afectare importantă a mucoasei, cu diverse complicații, precum:

  • ulcer peptic - leziune adâncă, care ajunge la stratul muscular al stomacului;
  • sângerare gastrointestinală - poate provoca anemie și poate chiar pune viața pacientului în pericol;
  • formarea de cicatrici - pot îngusta sau bloca traseul alimentelor, îngreunând evacuarea gastrică și digestia;
  • perforație gastrointestinală - sucul gastric și bacteriile din stomac ajung în abdomen, provocând leziuni ale organelor abdominale și peritonită (urgență chirurgicală care necesită intervenție medicală rapidă), care se poate complica la rândul ei cu sepsis și deces.

Stabilirea diagnosticului de gastrită reactivă

Un medic gastroenterolog stabilește diagnosticul de gastrită reactivă prin intermediul mai multor pași. Primul constă în discuția despre simptomele și istoricul medical al pacientului și examinarea fizică a acestuia.

Dr. Carmen Lamatic realizează o endoscopie digestivă superioară la Centrul de excelență în endoscopia digestivă SANADOR Floreasca.
La SANADOR, pacienții au acces la endoscopie digestivă realizată în cele mai bune condiții de siguranță și confort.

Următorul pas este reprezentat de efectuarea mai multor investigații, precum:

  • tranzit baritat - se efectuează o radiografie abdominală în timp ce se administrează oral o soluție cu substanță de contrast, prin care se pot detecta ulcerele sau eroziunile în mucoasa stomacului;
  • endoscopie digestivă superioară - investigație de elecție pentru diagnostic, prin care se introduce în interiorul tractului digestiv superior o cameră video mică, printr-un tub subțire, flexibil, numit endoscop, pentru a analiza aspectul mucoasei gastrice;
  • biopsie - diagnosticul de certitudine al gastritei erozive este microscopic, motiv pentru care medicul prelevează o probă de țesut din mucoasa gastrică în timpul endoscopiei, probă care va fi ulterior trimisă la anatomopatologie;
  • teste suplimentare, pentru a descoperi cauza gastritei - pot include analize de sânge sau teste de scaun, pentru determinarea prezenței H. Pylori.
  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Tratamentul pentru gastrita erozivă

Tratamentul specific include medicamente pentru gastrită erozivă, medicamente pentru tratarea cauzei, diverse proceduri în cazul apariției complicațiilor, dar și un regim alimentar special. Specific, se administrează în toate cazurile de gastrită erozivă medicamente pentru suprimarea acidului gastric, cum sunt inhibitorii pompei de protoni sau blocanții H2.

În funcție de cauză, se pot recomanda antibiotice specifice pentru tratarea infecției cu H. pylori, medicamente țintite pentru bolile autoimune și găsirea unor alternative de tratament pentru afecțiunile tratate cu AINS. În cazul apariției sângerării, medicul poate recomanda administrarea de lichide intravenos și transfuzii de sânge, dacă este necesar, și efectuarea de hemostază endoscopică. În cazul apariției unor complicații severe, precum perforația, sau dacă sângerarea nu poate fi controlată endoscopic, este indicată o intervenție chirurgicală.

În ceea ce privește alimentația, este recomandat un regim pentru gastrita erozivă. Acesta presupune evitarea alimentelor picante, prăjite, bogate în grăsimi, acide, evitarea alcoolului, băuturilor carbogazoase și a cafelei. De asemenea, există diverse alergii alimentare care pot declanșa gastrită, caz în care identificarea și evitarea acestora poate trata și preveni afecțiunea.

Un regim alimentar pentru gastrită erozivă poate cuprinde leguminoase, dovleac, legume rădăcinoase, conopidă și varză la abur, pepene, măr copt, banană, orez, fulgi de ovăz, pâine și paste integrale, ouă fierte, pește la abur sau la grătar, carne de pasăre fără piele, lactate cu conținut scăzut de grăsimi și ceai de mentă.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Măsuri de prevenție pentru gastrita erozivă

Pentru prevenirea apariției gastritei reactive sunt recomandate câteva măsuri simple și eficiente:

  • mese frecvente, cu o cantitate mică de alimente;
  • consumul de alimente bogate în fibre, cum ar fi cerealele integrale, fructele, legumele, alimente cu conținut scăzut de grăsimi și cu aciditate scăzută;
  • consumul de băuturi necarbogazoase și fără cofeină;
  • oprirea fumatului;
  • evitarea consumul de alcool;
  • practicarea unei bune igiene - poate preveni răspândirea infecției cu H. pylori;
  • administrarea de medicamente supresoare de aciditate gastrică la pacienții din terapie intensivă.

Diagnostic și tratament la SANADOR

La SANADOR, pacienții cu probleme digestive au acces la consultații de gastroenterologie oferite de medici foarte experimentați și la toate analizele și investigațiile necesare pentru diagnostic. Astfel, în funcție de indicația medicului, pacienții beneficiază de endoscopie digestivă la Spitalul Clinic SANADOR sau la Centrul de excelență în endoscopia digestivă diagnostică și terapeutică SANADOR Floreasca.

Toate procedurile endoscopice sunt realizate în cele mai bune condiții de siguranță și confort, cu anestezie asigurată de un medic ATI. Echipamentele aflate în dotarea Centrului de excelență în endoscopia digestivă sunt deosebit de performante, printre acestea numărându-se turnul de endoscopie 3D 4K Olympus X1.

Asistentă lucrează la un turn de endoscopie la Centrul de excelență în endoscopia digestivă SANADOR Floreasca.

În timpul endoscopiei, poate fi realizată și o biopsie, pentru efectuarea unei analize speciale, disponibilă în Laboratorul SANADOR - testarea Helicobacter pylori prin cultură de biopsie gastrică. Această analiză permite diagnosticarea infecției prin izolarea bacteriei pe medii de cultură, în laborator, și testarea rezistenței la antibiotice.

Tratamentul este stabilit pentru fiecare pacient în parte, în funcție de severitatea leziunilor identificate, astfel încât să fie obținute cele mai bune rezultate pe termen lung și să fie prevenite complicațiile.

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR