Ce este fractura de gleznă?

Fractura de gleznă, cunoscută popular sub denumirea de gleznă ruptă, apare în urma unui traumatism, care cauzează ruptura oaselor de la nivelul acestei articulații. Accidentările sportive sau rutiere, căzăturile de la înălțime sau chiar și un pas greșit pot produce o fractură de gleznă. Afecțiunea este foarte dureroasă și necesită tratament în regim de urgență. Pentru că uneori poate fi confundată cu o entorsă, consultația medicală este esențială.

Watch on YouTube

Fractura de gleznă apare atunci când unul sau mai mult oase de la nivelul articulației piciorului se rup (de exemplu, fractura de astragal). La nivelul gleznei există 3 oase:

  • Tibia – cel mai mare os al gambei, situat în zona centrală, pornind de sub genunchi;
  • Fibula (peroneul) – al doilea os al gambei, lung și subțire, localizat în partea laterală externă a tibiei;
  • Talusul – os mic, situat între tibie, fibulă și osul călcâiului (calcaneu), care permite mișcarea labei piciorului.

Doar capetele inferioare ale tibiei și fibulei fac parte din articulația gleznei, formând astfel:

  • Maleola medială – proeminență osoasă de la capătul tibiei, localizată pe partea laterală internă a gleznei;
  • Maleola posterioară – zona din spate de la capătul tibiei;
  • Maleola laterală – proeminență osoasă situată pe partea laterală externă a gleznei, reprezentând segmentul inferior al fibulei.

Astfel, în funcție de modul în care s-a produs ruptura, principalele tipuri de fractură de gleznă sunt:

  1. Fractură de maleolă laterală – reprezintă cel mai comun tip de gleznă ruptă, caracterizată de ruptura proeminenței osoase de pe partea laterală externă;
  2. Fractură bimaleolară – implică atât maleola medială, cât și pe cea laterală, fiind a doua cea mai frecvent întâlnită fractură de gleznă;
  3. Fractură trimaleolară – constă în ruptura tuturor celor 3 maleole (medială, posterioară și laterală);
  4. Fractură de pilon tibial – descrie ruptura porțiunii centrale a capătului inferior al tibiei, care apare, în general, în urma căzăturilor de la înălțime.

Indiferent de tipul de fractură, oasele gleznei pot rămâne în poziție corectă sau pot fi dislocate. De asemenea, cu cât glezna prezintă mai multe fracturi osoase, cu atât crește riscul de deteriorare pe termen lung a articulației (de exemplu, prin dezvoltarea artritei).

Cum apare fractura de gleznă?

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Fractura de gleznă apare în urma unui traumatism la nivelul articulației piciorului, care poate avea următoarele cauze:

  • Căzături obișnuite sau de la înălțime;
  • O săritură greșită;
  • Accidentări sportive, care pot avea loc în timpul sporturilor de contact (baschet, fotbal, handbal sau altele), tenisului sau gimnasticii;
  • Căderea unui obiect greu pe articulație;
  • Accidentele rutiere;
  • Un pas greșit în timpul mersului (dacă piciorul se răsucește pe partea laterală);
  • Traumatizarea repetitivă – fractura de stres, caracterizată de o fisură la nivelul osului, poate apărea în cazul atleților.

Printre factorii de risc pentru glezna ruptă se numără:

  • Creșterea bruscă a nivelului de activitate fizică (spre exemplu, trecerea rapidă de la un stil de viață sedentar la efectuarea unor eforturi intense);
  • Lipsa unui echipament sportiv corespunzător (cum ar fi purtarea încălțămintei uzate sau cu talpă nepotrivită);
  • Neglijarea încălzirii și exercițiilor de stretching (întindere) înainte de un antrenament intens;
  • Prezența osteoporozei (afecțiune caracterizată de demineralizarea oaselor);

Semne și simptome

Manifestările fracturii de gleznă apar imediat după traumatism și includ:

  • Durere de gleznă bruscă, puternică și pulsantă;
  • Inflamația gleznei (umflarea articulației);
  • Sensibilitate la atingere;
  • Deformarea gleznei (dacă oasele sunt dislocate);
  • Învinețirea zonei afectate;
  • Dificultăți de mers și de mișcare a labei piciorului;
  • Inabilitatea de a călca pe membrul afectat;
  • Ieșirea capătului osos printr-o plagă deschisă, însoțită de sângerare (în cazuri severe, de fractură deschisă).

Diagnosticul de fractură de gleznă

Este important să soliciți imediat îngrijiri medicale în unitatea de primiri urgențe. Medicul va examina glezna prin mișcarea labei piciorului în diferite direcții și palparea articulației. De asemenea, te poate ruga să mergi câțiva metri. Astfel, specialistul poate face diferența între o entorsă de gleznă (întinderea sau ruptura ligamentelor gleznei) și o fractură.

În continuare, pentru a confirma diagnosticul și a evalua severitatea fracturii, medicul va recomanda investigații suplimentare. În general, o radiografie este suficientă pentru a determina localizarea și tipul de fractură. Aceasta este o procedură rapidă, care utilizează raze X pentru a prelua imagini ale structurilor interne. Rar, în cazuri mai severe, poate fi nevoie de o tomografie computerizată (CT), o scintigrafie osoasă sau un examen RMN de gleznă, pentru a evalua în detaliu leziunile.

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Tratamentul recomandat

Primul ajutor în caz de fractură constă în aplicarea de comprese cu gheață și menținerea gleznei ridicate. În situația în care pacientul prezintă o plagă care sângerează, este indicat să aplicați presiune pentru a opri hemoragia.

La spital, medicul poate imobiliza piciorul cu ajutorul ghipsului ori poate recomanda purtarea unei orteze speciale pentru fracturi. În acest caz, vei avea nevoie de cârje pentru a te deplasa în următoarea perioadă.

Watch on YouTube

Dacă oasele sunt dislocate, medicul va realiza procedura numită reducerea dislocării, care presupune manipularea oaselor piciorului și reașezarea acestora în poziție corectă. În funcție de severitatea leziunilor, specialistul poate administra un sedativ sau poate efectua o anestezie locală înainte de procedură. De asemenea, medicul poate recomanda analgezice pentru ameliorarea durerilor.

În cazuri severe, poate fi nevoie de un tratament chirurgical. În cadrul intervenției, medicul chirurg ortoped poate implanta materiale precum șuruburi sau tije, care vor fi extrase după vindecarea articulației.

Recuperarea după o fractură de gleznă

În general, vindecarea oaselor și articulației după o fractură de gleznă durează 6-8 săptămâni. Perioada în care vei purta ghipsul sau orteza este stabilită de către specialist.

În acest interval, medicul va efectua radiografii de control, pentru a monitoriza evoluția. Dacă a fost realizată o procedură chirurgicală, recuperarea este mai lungă (12 săptămâni sau mai mult). Durata de timp până la vindecarea completă variază în funcție de vârstă, severitatea fracturilor și starea generală de sănătate.

După vindecarea fracturii, fizioterapia este esențială pentru o recuperare completă a gleznei. Aceasta contribuie la îmbunătățirea stabilității articulației, echilibrului și forței.

Alte recomandări pentru a grăbi vindecarea și a ameliora simptomele:

  • Odihniți-vă și mențineți glezna imobilizată! Evitați să faceți sport, să mișcați piciorul, să calcați pe membrul afectat sau să cărați greutăți;
  • Mâncați sănătos, variat și echilibrat, deoarece procesele de vindecare necesită un aport optim de substanțe nutritive;
  • Evitați să fumați, deoarece acest obicei s-a asociat cu întârzierea vindecării țesutului osos;
  • Mențineți piciorul ridicat, folosind o pernă, ori de câte ori aveți posibilitatea;
  • Nu udați ghipsul;
  • Nu utilizați obiecte pentru a vă scărpina sub ghips;
  • Luați medicamentele pentru controlul durerii așa cum vi le-a prescris medicul.

Metode de prevenție

  • Programează-te la SANADOR pentru tratamente cu rezultate bune pe termen lung!

Puteți preveni fractura de gleznă prin următoarele metode:

  • Faceți exerciții de întărire a masei musculare în mod regulat, astfel încât să aveți mai multă stabilitate în timpul mersului și să puteți preveni căzăturile;
  • Folosiți un echipament sportiv de protecție potrivit, precum și încălțăminte sport cu talpă confortabilă. În timpul drumețiilor, purtați bocanci special concepuți pentru aceste activități (ghete de hiking). Dacă obișnuiești să alergați pe distanțe lungi, înlocuiți încălțămintea în mod regulat cu o pereche nouă;
  • Atunci când începeți un program de fitness, creșteți gradual intensitatea și durata exercițiilor;
  • Luminați-vă bine locuința și aveți grijă să nu călcați pe podeaua udă;
  • Alternați mai multe tipuri de antrenamente, pentru a preveni fractura de stres (cum ar fi alergat, înot și ciclism);
  • Întrețineți sănătatea oaselor și articulațiilor printr-un consum optim de calciu și vitamina D. Alimentele bogate în calciu sunt laptele și alte produse lactate (brânză, chefir, iaurt, skyr), sardinele și vegetalele cu frunze verzi (cum ar fi varza kale). Vitamina D se găsește în special în peștele gras (somon, hering, macrou, sardine), însă principala sursă este soarele (organismul produce vitamina D în timpul expunerii la radiația solară);
  • Adoptați un stil de șofat precaut, pentru a evita accidentele rutiere.

Tratament și recuperare la SANADOR

Programați-vă la SANADOR pentru o consultație de Ortopedie și Traumatologie, completată de investigații complexe de imagistică. Medicii ortopezi supraspecializați tratează o mare varietate de afecțiuni ale aparatului locomotor, inclusiv fracturi de diverse tipuri, ca fractura de rotulă, fractura de femur, fractura de humerus, fractura de tibie, fractura de calcaneu, ș.a. În cazul fracturilor de gleznă care nu se pot trata prin imobilizarea articulației în ghips, medicii efectuează intervenții chirurgicale la nivelul gleznei, în condiții de confort și siguranță maximă. Când este posibil, medicii apelează la proceduri minim invazive, care au avantajul recuperării rapide și scăderii riscului de complicații, cum este artroscopia de gleznă, care permite vizualizarea detaliată a leziunilor țesuturilor moi din zona afectată.

De asemenea, în cadrul departamentului de Medicină fizică și de reabilitare, veți beneficia de un program personalizat de fizioterapie pentru recuperarea rapidă a funcției locomotorii. Baza de recuperare are dotări complexe și personal specializat și pentru kinetoterapie, masaj și recuperare pediatrică.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR