Ce este fractura de antebraț?

Fractura de antebraț apare în urma exercitării unei forțe directe asupra oaselor antebrațului (ulna și radiusul), cum ar fi o căzătură sau un accident. Această afecțiune este un tip de traumatism frecvent, întâlnit în special în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Uneori, fractura poate fi însoțită și de dislocarea oaselor.

Antebrațul este un segment al membrului superior, localizat între două articulații: încheietura mâinii și cotul. Acesta cuprinde două oase, poziționate relativ paralel unul față de celălalt, și anume ulna (cubitus) și radiusul.

Atunci când ținem mâna cu palma în sus, ulna este osul situat mai aproape de corp, care se află în continuarea degetului mic. În schimb, radiusul este cel localizat în partea externă, în continuarea degetului mare. Principala mișcare a antebrațului este cea de rotație, care ne permite să întoarcem palma în sus, spre exterior (supinație) sau în jos, spre interior (pronație). În timpul mișcării de rotație, ulna rămâne nemișcată, iar radiusul se rotește în jurul acesteia.

Fractura de antebraț este definită de prezența unei fisuri sau rupturi la nivelul radiusului sau ulnei (fractură de ulnă) – poate fi implicat unul sau ambele oase, dar și articulațiile pe care le formează (încheietura mâinii sau articulația cotului). Cu alte cuvinte, termenul face referire la mâna ruptă de la cot în jos. Aceasta afectează abilitatea de a roti antebrațul, precum și de a îndoi sau îndrepta mâna sau cotul. În cazuri severe, fractura poate fi deschisă, ceea ce înseamnă că oasele ies prin piele, cauzând sângerare.

Cauze și factori de risc

Fractura de antebraț este cauzată de un traumatism la nivelul membrului superior, cum ar fi:

  • Căzături în mână (pe scări, de la înălțime sau în timpul unor activități, cum ar fi mersul cu rolele) – în timpul unei căzături, poziționăm instinctiv mâna în față, în încercarea de a ne proteja;
  • Accidente de mașină, bicicletă sau motocicletă;
  • Accidentări sportive (cum ar fi în cazul sporturilor de contact);
  • O lovitură directă la nivelul antebrațului.

Printre factorii predispozanți pentru fractura de antebraț se numără:

  • Osteoporoza – boală caracterizată de demineralizarea oaselor, care devin astfel mai vulnerabile;
  • Tumorile osoase;
  • Practicarea unui sport de contact sau care se asociază cu risc de căzături – gimnastică, fotbal, schi, skateboarding, ș.a.

Semnele și simptomele unei fracturi de antebraț

  • 021 9699 Dacă ai simptome specifice unei fracturi de antebraț, apelează la SANADOR!

În timp ce experimentezi o traumă fizică, primul semn că un os s-a rupt poate fi zgomotul specific, cum ar fi un trosnet. Următoarele manifestări la nivelul antebrațului sunt semne și simptome ale unei fracturi:

  • Durerea severă, brusc apărută, care se agravează în timpul mișcării;
  • Inabilitatea de a roti palma spre interior sau exterior;
  • Echimoze (vânătaie);
  • Umflături;
  • Deformarea antebrațului – acesta poate fi îndoit;
  • Amorțeală sau slăbiciune la nivelul antebrațului, încheieturii, mâinii și degetelor (dacă a fost lezionat un nerv).

Stabilirea diagnosticului

Diagnosticul este pus pe baza anamnezei, examenului clinic și radiografiei.

Medicul adresează câteva întrebări cu privire la simptome, istoric medical și traumatism. De asemenea, va examina cu atenție antebrațul, mâna și încheieturile, pentru a determina cât de extinse sunt leziunile și dacă sunt implicați nervi.

Ulterior, se realizează o radiografie la nivelul antebrațului. Această investigație cu raze X captează imagini ale oaselor și articulațiilor, care îi permit medicului să vizualizeze severitatea și extinderea leziunilor, precum și să stabilească cea mai potrivită conduită terapeutică.

Complicațiile unei fracturi de antebraț netratate

Dacă bănuiești că ai suferit o fractură, este important să mergi de urgență la spital pentru tratament. Lăsată netratată, mâna ruptă se poate asocia cu următoarele complicații:

  • Vindecare incompletă a oaselor;
  • Sindromul de compartiment – apare în primele 24-48 de ore după traumatism și este o urgență chirurgicală. Afecțiunea este caracterizată de ischemie la nivelul antebrațului, adică întreruperea fluxului de sânge, care poate produce necroză (moartea țesutului) și pierderea funcției antebrațului;
  • Dezvoltare anormală a sistemului osos, dacă leziunile afectează cartilajul de creștere al osului, în cazul copiilor;
  • Infecții osoase sau cutanate – în cazul fracturilor deschise;
  • Tulburări senzitive – în cazul deteriorării nervilor.

Tratamentul recomandat

În urma unei fracturi de antebraț, oasele trebuie reașezate și menținute în poziție anatomică normală, pentru a favoriza vindecarea. Ulna și radiusul se sprijină unul de celălalt, astfel încât poziționarea corectă a acestora este esențială pentru a restabili funcția antebrațului.

Inițial, primul ajutor constă în menținerea antebrațului nemișcat și aplicarea de comprese cu gheață. Apoi, în funcție de severitatea fracturii, medicul poate recomanda:

  • Tratament non-chirurgical: Constă în procedura de reducere a fracturii fără operație, care presupune realinierea oaselor prin manevre manuale, urmată de imobilizare. Medicul poate administra un medicament sedativ sau relaxant muscular înainte de reducerea fracturii. Ulterior, acesta va imobiliza antebrațul prin montarea unui ghips sau unei atele. Specialistul va prescrie, de asemenea, analgezice pentru controlul durerii;
  • Tratament chirurgical: În cazul unor leziuni severe sau unei fracturi deschise, este necesară repoziționarea chirurgicală a oaselor, sub anestezie generală. În plus, medicul poate fixa șuruburi sau tije de metal, pentru a menține ulna și radiusul în poziție normală, până la vindecare.

Recuperarea după o fractură de antebraț

  • 021 9699 Apelează la SANADOR pentru tratament modern!

Imediat după traumatism, medicul poate prescrie medicamente pentru controlul durerii, cum ar fi antiinflamatoare nesteroidiene.

Recuperarea depinde de tipul de fractură și severitatea acesteia, starea generală de sănătate a pacientului și metodele de tratament utilizate.

După o fractură ușoară de antebraț, atunci când tratamentul implică purtarea unui ghips sau unei atele, recuperarea poate dura 3-4 săptămâni. După îndepărtarea acestora, rigiditatea oaselor și articulațiilor afectate poate persista timp de încă 2-3 săptămâni. Dacă leziunile sunt severe și au necesitat intervenție chirurgicală, vindecarea poate dura 6-10 săptămâni.

Pentru a restabili cu succes mobilitatea, flexibilitatea și forța antebrațului, se recomandă efectuarea unui program de kinetoterapie. Specialistul în recuperare medicală ghidează pacientul în cadrul unor sesiuni de antrenamente special concepute pentru reabilitarea fizică.

Tratament și recuperare la SANADOR

În Secția de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Clinic SANADOR, medicii experimentați realizează consultații complete și tratează fracturile de antebraț atât prin reducerea și fixare, cât și prin intervenții chirurgicale complexe. Medicii sunt pregătiți pentru a trata diferite tipuri de fracturi, ca fractura de humerus, fractura de tibie, fractura de pumn, fractura de calcaneu și glezna ruptă.

În cele mai multe cazuri, pacienții cu fracturi necesită tratament cât mai rapid. Pentru că SANADOR este singurul spital privat din capitală care are integrat un Compartiment de Primiri Urgențe, disponibil 24/24, pacienții pot apela la acesta la orice oră. Spitalul Clinic SANADOR dispune de un Serviciu de Ambulanță cu dispecerat propriu (telefon 021.9699, disponibil nonstop), pentru îngrijiri prespitalicești rapide și complete.

În Secția de Medicină fizică și de Reabilitare SANADOR, pacienții care se recuperează după fractura de  antebraț beneficiază de un program personalizat, coordonat de specialiști în kinetoterapie, traumatologie sportivă, masaj, fizioterapie și recuperare pediatrică. Baza de recuperare SANADOR este echipată modern, astfel că pacienții se bucură de confort și siguranță.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR