Fibrilația atrială

Ce este fibrilația atrială?

Fibrilația atrială, cea mai frecventă tulburare de ritm cardiac, se manifestă prin bătăi rapide, inegale și neregulate ale inimii, care pot duce la formarea unor cheaguri de sânge. În timpul fibrilației atriale, camerele superioare ale inimii –  numite atrii –  bat haotic și neregulat, fiind desincronizate de camerele inferioare – numite ventricule. Acest tip de aritmie crește riscul de accident vascular cerebral (AVC), insuficiență cardiacă și alte complicații.

• 
  Un consult de cardiologie poate descoperi din timp fibrilația atrială, chiar și în lipsa unor simptome. Programează-te la SANADOR!

Pulsul normal este între 60 și 80 de bătăi pe minut, dar în fibrilație inima poate ajunge să bată chiar și de 100-175 de ori pe minut. Episoadele de fibrilație atrială pot fi temporare sau permanente. Pentru multe persoane, fibrilația atrială poate fi asimptomatică, însă la alți pacienți poate provoca bătăi rapide și puternice ale inimii (palpitații), dificultăți de respirație și slăbiciune.

Deși fibrilația în sine, de cele mai multe ori, nu este o afecțiune amenințătoare de viață, trebuie să fie tratată corespunzător, pentru a preveni complicațiile, în special accidentul vascular cerebral. Tratamentul fibrilației atriale poate fi medicamentos sau intervențional. O persoană cu fibrilație atrială poate prezenta, de asemenea, și flutter atrial, care este alt tip de aritmie, dar tratamentul este destul de asemănător celui pentru fibrilația atrială.

Cauzele fibrilației atriale

Inima are patru încăperi: două superioare, numite atrii, și două inferioare, numite ventricule. În atriul drept, un grup de celule formează nodul sinusal, care constituie stimulatorul cardiac natural al inimii, cel care dă naștere unui semnal ce declanșează fiecare bătaie a cordului. Atunci când inima funcționează corect, semnalul călătorește de la nodul sinusal prin cele două atrii, trece printr-o cale dintre camerele superioare și inferioare, numită nodul atrioventricular (AV), iar mișcarea semnalului este cea care face, de fapt, inima să se contracte, pompând sânge către întregul corp.

Atunci când un pacient prezintă fibrilație atrială, semnalele din atrii sunt neregulate, iar nodul AV este bombardat de semnale care încearcă să pătrundă în ventricule. În consecință, se instalează un ritm cardiac rapid și neregulat, în care pulsul poate ajunge chiar și la 175 de bătăi pe minut.

Simptomele de fibrilație atrială

Manifestările clinice ale bolnavilor cu fibrilația atrială sunt foarte diferite. Există situații în care nu apare niciun simptom, când fibrilația atrială este silențioasă, însă în alte cazuri pacienții pot acuza stări serioase de disconfort. În cazurile de fibrilație atrială asimptomatică, pacienții nu realizează că au o problemă, însă în alte cazuri apar simptome care nu vor trece neobservate, cum ar fi:

• palpitații - bătăi puternice ale inimii;
• durere la nivelul pieptului;
• amețeli;
• oboseală;
• dificultăți de respirație (dispnee);
• capacitate redusă de efort;
• slăbiciune.

• 
  Programează-te la SANADOR pentru consultație și investigații de cardiologie!

Există situații când nu apar simptome, iar pacientul suferă direct o complicație: un accident vascular cerebral (AVC), care se poate solda cu o dizabilitate severă sau chiar cu deces. Această situație apare în unul din cinci AVC prin fibrilație atrială și atunci trebuie inițiat tratamentul de urgență, prin tromboliză intravenoasă.

La pacienții cu fibrilație atrială, pulsul este foarte rapid și complet neregulat, existând o nepotrivire între bătăile inimii percepute la nivel precordial, adică în vecinătatea inimii, și cele observate atunci când se palpează o arteră periferică, de pildă la încheietura mâinii. Atunci când ritmul ventricular este foarte rapid, mai ales la persoanele în vârstă sau la cele care au afecțiuni cardiace coexistente, se instalează insuficiența cardiacă, iar în cazuri foarte rare se poate produce o scădere drastică a tensiunii arteriale, ajungându-se la șoc cardiogen.

La un pacient cu fibrilație atrială, semnalele din atrii sunt neregulate, iar nodul AV este bombardat de semnale care încearcă să pătrundă în ventricule, astfel apare un ritm cardiac rapid și neregulat, iar pulsul poate ajunge chiar și la 175 de bătăi pe minut.

Tipuri de fibrilație atrială

Fibrilația atrială este clasificată în funcție de durată. Astfel, putem vorbi despre:

• fibrilație atrială ocazională (fibrilație atrială paroxistică): simptomele apar și dispar de la sine și pot dura de la câteva minute până la câteva ore;
• fibrilație atrială persistentă: ritmul cardiac nu se restabilește de la sine și este necesar tratament prin cardioconversie ori terapie medicamentoasă cu antiaritmice;
• fibrilație atrială persistentă de lungă durată: durează mai mult de un an;
• fibrilația atrială permanentă (cronică): ritmul cardiac normal nu poate fi restabilit, iar bolnavul va primi medicamente care să împiedice formarea cheagurilor de sânge.

• 
  Fibrilația atrială poate duce la complicații severe. Programează-te la medic imediat ce apar simptomele unei aritmii! Vino la SANADOR!

Cum se pune diagnosticul?

Multe persoane nu știu că suferă de fibrilație atrială, iar boala este depistată în urma unui consult medical de rutină, atunci când medicul cardiolog le ascultă inima cu stetoscopul. Diagnosticul de fibrilație atrială nu se pune însă doar în urma examenului clinic și a anamnezei, de aceea medicul va recomanda efectuarea mai multor teste, pentru a exclude alte boli cu simptomatologie asemănătoare.

Investigațiile necesare pentru diagnosticarea fibrilației atriale sunt:

• Electrocardiograma (EKG sau ECG) – un test rapid și nedureros, indispensabil în cardiologie, care verifică activitatea electrică a inimii. Activitatea poate fi măsurată atât precordial, cât și pe brațe și picioare, prin electrozi care sunt legați de un computer. Rezultatul testului va arăta dacă inima bate normal, prea încet sau prea repede. De asemenea, un ECG poate scoate în evidență semnele de ischemie miocardică ori sechele de infarct, fiind principalul test pentru diagnosticarea fibrilației atriale.
• Analizele de sânge (hemoleucogramă, creatinină, glicemie, transaminaze, iodogramă, hormoni tiroidieni) pot fi de asemenea recomandate, pentru că ajută medicul să excludă mai ales problemele tiroidiene pe care le-ar putea avea pacientul.
• Monitorizarea Holter este un alt test care înregistrează activitatea electrică a inimii pe parcursul a 24 de ore, cu ajutorul unui aparat ECG portabil. Dispozitivul oferă medicului informații despre tipul și severitatea aritmiei de care suferă pacientul.
• Testul de efort este o altă investigație care înregistrează activitatea electrică a inimii, de data aceasta în timpul unui efort fizic controlat, care se face de regulă pe o bandă de alergare, sub supravegherea permanentă a medicului cardiolog.
• Electrocardiografia (transtoracică, uneori ecografie cardiacă transesofagiană) este un test care folosește ultrasunete pentru a identifica modificările apărute în arhitectura cordului (când se analizează dimensiunea, structura și cinetica inimii), precum și pentru a detecta prezența eventualelor cheaguri de sânge la nivelul atriilor. Pot fi indicate și tehnici ecocardiografice speciale, precum ecografia cardiacă Speckle Tracking.
• Radiografia cardio-pulmonară este o tehnică imagistică care ajută medicul să afle care este starea plămânilor și a inimii. 

Complicațiile fibrilației atriale

În fibrilația atrială, ritmul haotic al inimii poate face ca sângele să formeze cheaguri în atrii. Dacă un astfel de cheag aflat în atriul stâng se deplasează din zona inimii și ajunge în creier, poate provoca un accident vascular cerebral.

Riscul de instalarea a unui AVC ischemic acut prin fibrilație atrială crește odată cu vârsta, însă există și unele afecțiuni care predispun la apariția acestei complicații: hipertensiunea arterială, insuficiența cardiacă, anumite boli valvulare ale inimii și diabetul zaharat.

Tratamentul pentru fibrilație atrială

Tratamentul se stabilește în funcție de tipul și de severitatea afecțiunii, precum și de gradul în care aceasta afectează calitatea vieții pacientului. În general, scopul tratamentului este să restabilească ritmul normal al inimii și să prevină formarea de cheaguri de sânge care pot provoca un accident vascular cerebral. Pulsul normal poate fi restabilit prin două tipuri de tratament: medicamentos și intervențional.

• 
  Pentru tratamentul modern al fibrilației atriale, cu rezultate pe termen lung, programează-te la SANADOR!

Tratament medicamentos

Medicamentele recomandate de medic pot include: compuși care reduc frecvența cardiacă (astfel încât, în repaus, pulsul să fie sub 100 de bătăi pe minut), medicamente antiaritmice, anticoagulante (reduc riscul de apariție a cheagurilor de sânge), antiagregantele plachetare.

Proceduri intervenționale

Dacă tratamentul medicamentos nu poate restabili ritmul normal al inimii, este posibil să fie nevoie de efectuarea unei proceduri de aritmologie intervențională:

Cardioversia electrică „resetează” ritmul cardiac, folosind șocuri electrice cu energie scăzută, dar aceasta este o soluție de scurtă durată.

Implantarea unui stimulator cardiac permanent se folosește atunci când bolnavul prezintă o  frecvență cardiacă lentă și este utilizat, de regulă, doar dacă pacientul mai are și o altă aritmie în afară de fibrilația atrială.

Ablația cu cateter reprezintă o metodă de tratament minim invazivă, foarte sigură și care este folosită pentru diferite tipuri de tahiaritmii, caracterizate prin ritmuri rapide și neregulate ale inimii. Procedura are o rată de succes ridicată și le este utilă mai ales pacienților care prezintă forme severe de fibrilație atrială și care au mai avut în trecut accidente vasculare cerebrale sau cheaguri de sânge. Practic, prin ablație se distrug celulele cardiace anormale, generatoare de aritmii. În această tehnică se folosesc catetere – tuburi lungi, subțiri și flexibile, care au în vârf un electrod și care se vor introduce până la nivelul inimii. Acolo, prin punctele de radiofrecvență, se cauterizează sau se îngheață țesuturile, producându-se cicatrici în țesutul inimii, refăcându-se traseul impulsului electric și restabilindu-se un circuit optim.

Închiderea apendicelui atrial stâng prin tehnica Watchman este o altă procedură minim invazivă, care permite închiderea spațiului în care se formează cheagurile de sânge la bolnavii cu fibrilație atrială, prevenind în acest fel apariția accidentelor vasculare cerebrale.

Tratamentul modern al fibrilației atriale la SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, aritmiile cardiace sunt tratate prin proceduri electrofiziologice și prin ablații cu radiofrecvență, în Laboratorul de Electrofiziologie și Dispozitive Implantabile, dotat cu echipamente de ultimă generație, cum este angiograful ultraperformant Philips Azurion 7. Intervențiile care tratează tulburările de ritm cardiac și explorările funcționale necesare pentru diagnosticarea acestora fac parte dintr-o supraspecializare medicală numită Aritmologie Intervențională. Pentru recuperare optimă și monitorizare, pacienții sunt transferați în USTACC - Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci

• 
  La Spitalul Clinic SANADOR, aritmiile cardiace sunt tratate prin proceduri electrofiziologice și prin ablații cu radiofrecvență. Programează o consultație!

Echipa de cardiologi intervenționiști de la SANADOR realizează diferite proceduri de electrofiziologie intracardiacă, precum și ablații, atât pentru aritmiile comune – tahicardii supraventriculare, flutter atrial, sindrom Wolff-Parkinson-White (WPW), cât și pentru cele complexe – tahicardii ventriculare sau fibrilație atrială. Ablațiile cu radiofrecvență se fac în formele cu manifestări paroxistice sau persistente, cu rezultate excelente, majoritatea cazurilor având o rată mare de succes.

Programează-te!